Scripturae sacrae affectus

Scrisoare apostolică a Sfântului Părinte Papa Francisc Scripturae sacrae affectus la al XVI-lea centenar al morții sfântului Ieronim Un afect față de Sfânta Scriptură, o iubire vie și suavă față de Cuvântul lui Dumnezeu scris este moștenirea pe care sfântul Ieronim a lăsat-o Bisericii prin viața sa și operele sale.…

Citiţi

Discursul Papei către agenții Inspectoratului de Siguranță Publică din Vatican

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc către agenții Inspectoratului de Siguranță Publică din Vatican luni, 28 septembrie 2020 Iubiţi fraţi şi surori! Sunt bucuros să mă întâlnesc cu marea familie a Inspectoratului de Siguranţă Publică „Vatican”, care aminteşte a 75-a aniversare a instituirii. Vă salut pe toţi cu afect: conducători, funcţionari, agenţi,…

Citiţi

Videomesajul Papei cu ocazia celei de-a 75-a Adunări Generale a Națiunilor Unite

Videomesajul Sfântului Părinte Papa Francisc cu ocazia celei de-a 75-a Adunări Generale a Națiunilor Unite vineri, 25 septembrie 2020 Domnule preşedinte, Pacea să fie cu voi! Vă salut cordial, domnule preşedinte, şi toate delegaţiile care participă la această semnificativă a 75-a Adunare Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. În special, adresez…

Citiţi

Discursul Papei către membrii redacției săptămânalului „Tertio”

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc către membrii redacției săptămânalului „Tertio” vineri, 18 septembrie 2020 Iubiţi fraţi şi surori, bine aţi venit! Sunt bucuros să vă întâlnesc pe voi, colaboratori ai săptămânalului creştin „Tertio”, care sărbătoreşte douăzeci de ani de existenţă. Vă urez un pelerinaj rodnic la Roma şi vă felicit pentru…

Citiţi

Discursul Papei către participanții la întâlnirea comunităţilor Laudato si’

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc la întâlnirea comunităţilor Laudato si’ sâmbătă, 12 septembrie 2020 Iubiți fraţi şi surori, bună ziua! Vă spun bun-venit şi salutându-vă pe voi doresc să ajung la toţi membrii Comunităţilor Laudato si’ din Italia şi din lume. Îi mulţumesc domnului Carlo Petrini în limba mea patern, nu maternă:…

Citiţi

Discursul Papei către participanții la Congresul Mondial de Ginecologie Oncologică

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc către participanții la Congresul Mondial de Ginecologie Oncologică vineri, 11 septembrie 2020 Stimaţi domni şi doamne, bună ziua! Vă adresez un bun venit cordial şi vă mulţumesc pentru această vizită cu ocazia Meeting-ului anual al International Gynecologic Cancer Society. Ea îmi oferă oportunitatea de a cunoaşte şi…

Citiţi

Să ne întoarcem cu bucurie la Euharistie!

Scrisoare despre celebrarea liturgiei în timpul şi după pandemia de COVID 19 adresată preşedinţilor Conferinţelor Episcopale din Biserica Catolică Pandemia datorată virusului Covid 19 a produs dezorientări nu numai în dimensiunile sociale, familiale, economice, formative şi de muncă, ci şi în viaţa comunităţii creştine, inclusiv dimensiunea liturgică. Pentru a elimina…

Citiţi