Discursul Papei către participanții la Congresul Mondial de Ginecologie Oncologică

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
către participanții la Congresul Mondial
de Ginecologie Oncologică
vineri, 11 septembrie 2020

Stimați domni și doamne, bună ziua!

Vă adresez un bun venit cordial și vă mulțumesc pentru această vizită cu ocazia Meeting-ului anual al International Gynecologic Cancer Society. Ea îmi oferă oportunitatea de a cunoaște și a aprecia angajarea Asociației voastre în favoarea femeilor care înfruntă boli așa de dificile și complexe. Mulțumesc pentru salutul președintelui vostru, prof. Roberto Angioli, care a promovat această inițiativă.

Sunt bucuros să primesc reprezentanții diferitelor asociații, mai ales printre foști pacienți, care favorizează împărtășirea și susținerea reciprocă. În slujirea voastră prețioasă, voi sunteți conștienți de importanța de a crea legături de solidaritate între cei bolnavi cu grave patologii, implicând rudele și lucrătorii sanitari, într-o relație de ajutor reciproc. Acest lucru devine și mai prețios atunci când ne confruntăm cu boli care pot să pună serios în pericol, sau să prejudicieze, fertilitatea și maternitatea. În aceste situații, care în fond au incidență asupra femeii, este indispensabil a avea grijă, cu mare sensibilitate și respect, de condiția – psihologică, relațională, spirituală – a fiecărei paciente.

Pentru acest motiv, nu pot decât să încurajez angajarea voastră pentru a lua în considerare aceste dimensiuni ale unei îngrijiri integrale, chiar și în cazurile în care tratamentul este esențialmente paliativ. În această perspectivă, devine foarte util a implica persoane capabile să împărtășească drumul curativ dând un aport de încredere, de speranță, de iubire. Cu toții știm – și este chiar demonstrat – că a trăi relații bune ajută și susține pe cei bolnavi de-a lungul întregului parcurs de îngrijire, reaprinzând sau mărind în ei speranța. Tocmai apropierea iubirii deschide ușile spre speranță, și chiar spre vindecare.

Persoana bolnavă este întotdeauna și mult mai mult decât protocolul – mult mai mult! -. Este dovadă faptul că atunci când bolnavul vede recunoscută propria singularitate – experiența voastră poate confirma asta – crește ulterior încrederea față de echipa medicală și spre un orizont pozitiv.

Este dorința mea, și nu mă îndoiesc că este și a voastră, ca toate acestea să nu rămână numai exprimare a unui ideal, ci să găsească tot mai mult spațiu și recunoaștere în cadrul sistemelor sanitare. Adesea se afirmă pe bună dreptate că relația, întâlnirea cu personalul sanitar, este parte a îngrijirii. Ce mare binefacere oferă bolnavilor a avea oportunitatea de a deschide inima lor în mod liber și a destăinui condiția și situația lor! Chiar și posibilitatea de a plânge cu încredere. Asta deschide orizonturi și ajută vindecarea. Sau cel puțin, să se suporte bine boala terminală.

Totuși, în concret, cum trebuie dezvoltată această mare necesitate în cadrul organizării spitalicești, puternic condiționate de exigențe de funcționalitate? Permiteți-mi să exprim tristețe și îngrijorare cu privire la riscul, destul de răspândit, de a lăsa dimensiunea umană a îngrijirii persoanelor bolnave la „buna voință” a fiecărui medic, în loc de a o considera – așa cum este – parte integrantă din activitatea de îngrijire oferită de structurile sanitare.

Nu trebuie permis ca economia să intre astfel cu prepotență în lumea sănătății până acolo încât să penalizeze aspecte esențiale ca relația cu bolnavii. În acest sens, sunt lăudabile sunt diferite asociații fără profit care pun în centru pacienții, susținând exigențele lor și întrebările legitime și dând glas și celui care, datorită fragilității condiției sale personale, economice și sociale, nu este în măsură să se facă auzit.

Desigur, cercetarea cere o puternică angajare economică, acest lucru este adevărat. Totuși cred că se poate găsi un echilibru între diferiții factori. Oricum primul loc trebuie recunoscut persoanelor, în acest caz femeilor bolnave, dar și – să nu uităm – personalul care lucrează zilnic în contact strâns cu ele, pentru ca să poată lucra în condiții adecvate, precum și să poată avea timpul de odihnă pentru a relua forțele ca să poată merge înainte.

Vă încurajez să răspândiți în lume rezultatele prețioase ale studiilor voastre și ale cercetărilor voastre, în favoarea femeilor de care vă îngrijiți. Ele, în pofida dificultăților lor, ne amintesc totuși aspecte ale vieții pe care uneori le uităm, cum sunt precaritatea existenței noastre, nevoia unul de altul, nesăbuința de a trăi concentrați numai asupra noastră, realitatea morții ca parte a vieții însăși. Condiția de boală amintește de acea atitudine decisivă pentru ființa umană care este încrederea: încrederea în celălalt frate și soră, și în Celălalt cu majusculă care este Tatăl ceresc. Și amintește și valoarea apropierii, a lui a deveni aproapele, așa cum ne învață Isus în parabola samariteanului milostiv (cf. Lc 10,25-37). Cât de mult, cât de mult vindecă o mângâiere la momentul oportun! Voi știți asta mai bine decât mine.

Dragi prieteni, vă urez tot binele pentru munca voastră. Asupra voastră și asupra familiilor voastre, asupra asociaților voștri și asupra celor de care vă îngrijiți invoc binecuvântarea lui Dumnezeu. Vă binecuvântez pe voi toți. Toți, fiecare cu propria credință, propria tradiție religioasă. Însă Dumnezeu este Unicul pentru toți. Vă binecuvântez pe voi toți. Invoc binecuvântarea lui Dumnezeu, izvor de speranță, de tărie și de pace interioară. Vă asigur rugăciunea mea și – spun că preoții cer mereu asta! – eu termin cerându-vă să vă rugați pentru mine, pentru că am nevoie de asta. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 11.09.2020
Publicarea pe acest sit: 12.09.2020
Etichete: ,

Comentariile sunt închise.