Predica Papei la Vesperele din Québec

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc la Vesperele celebrate în Catedrala „Notre Dame” Québec, joi, 28 iulie 2022 Iubiţi fraţi episcopi, iubiţi preoţi şi diaconi, persoane consacrate şi seminarişti, lucrători pastorali, bună seara! Îi mulţumesc Monseniorului Poisson pentru cuvintele de bun-venit pe care mi le-a adresat şi vă salut pe voi…

Citiţi

Predica Papei la solemnitatea Ss Petru şi Paul

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc la solemnitatea Sfinţii Petru şi Paul luni, 29 iunie 2022 Mărturia celor doi mai apostoli Petru şi Paul retrăieşte astăzi în liturgia Bisericii. Celui dintâi, încarcerat de regele Irod, îngerul Domnului îi spune: „Scoală-te în grabă” (Fap 12,7); al doilea, rezumând toată viaţa sa şi apostolatul…

Citiţi

Predica Papei la Întâlnire Mondială a Familiilor

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc la Întâlnire Mondială a Familiilor, sâmbătă, 25 iunie 2022 În cadrul celei de-a X-a Întâlniri Mondiale a Familiilor, acesta este momentul aducerii de mulţumire. Cu recunoştinţă astăzi aducem în faţa lui Dumnezeu – ca într-un mare ofertoriu – tot ceea ce Duhul Sfânt a semănat în…

Citiţi

Predica Papei în Duminica Rusaliilor

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc la solemnitatea Rusaliilor, duminică, 5 iunie 2022 În fraza finală din Evanghelia pe care am ascultat-o, Isus face o afirmaţie care ne dă speranţă şi în acelaşi timp ne face să reflectăm. Le spune discipolilor: „Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele…

Citiţi

Predica Papei la Liturghia cu canonizări

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc la Liturghia de canonizare a Fericiților Titus Brandsma; Lazăr, numit Devasahayam; César de Bus; Luigi Maria Palazzolo; Giustino Maria Russolillo; Charles de Foucauld; Maria Rivier; Maria Francesca a lui Isus Rubatto; Maria a lui Isus Santocanale; Maria Domenica Mantovani Piaţa San Pietro, 15 mai 2022…

Citiţi

Predica Papei în Duminica Milostivirii Divine

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc în Duminica Milostivirii Divine 24 aprilie 2022 Astăzi Domnul înviat le apare discipolilor şi lor, care îl părăsiseră, le oferă milostivirea sa, arătând rănile sale. Cuvintele pe care le adresează lor sunt ritmate de un salut, care apare în Evanghelia de astăzi de trei ori:…

Citiţi