Predica Papei la Liturghia din Edmonton

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia celebrată pe
Commonwealth Stadium” din Edmonton
marți, 26 iulie 2022

Astăzi este sărbătoarea bunicilor lui Isus; Domnul a voit ca să ne întâlnim așa de numeroși chiar în această ocazie atât de dragă vouă, ca și mie. În casa lui Ioachim și Ana micul Isus i-a cunoscut pe bătrânii săi și a experimentat apropierea, duioșia și înțelepciunea bunicilor. Să ne gândim și noi la bunicii noștri și să reflectăm asupra a două aspecte importante.

Primul: suntem fii ai unei istorii de păstrat. Nu suntem indivizi izolați, nu suntem insule, nimeni nu vine pe lume dezlegat de ceilalți. Rădăcinile noastre, iubirea care ne-a așteptat și pe care am primit-o venind pe lume, ambientele familiale în care am crescut, fac parte dintr-o istorie unică, ce ne-au precedat și generat. Nu am ales-o noi, ci am primit-o în dar; și este un dar pe care suntem chemați să-l păstrăm. Pentru că, așa cum ne-a amintit Cartea lui Ben Sirah, suntem „descendența” celui care ne-a precedat, suntem „moștenirea frumoasă” a lor (Sir 44,11). O moștenire care, dincolo de eroismul sau de autoritatea unora, de inteligența sau de creativitatea altora în cântare sau în poezie, are centrul său în dreptate, în faptul de a fi fideli față de Dumnezeu și față de voința sa. Și asta ne-au transmis. Pentru a primi cu adevărat cine suntem și cât de prețioși suntem, avem nevoie să asumăm în noi pe cei din care provenim, cei care nu s-au gândit numai la ei înșiși, ci ne-au transmis comoara vieții. Suntem aici grație părinților, dar grație și bunicilor care ne-au făcut să experimentăm că suntem bineveniți în lume. Adesea ei au fost cei care ne-au iubit fără rezerve și fără a aștepta ceva de la noi: ei ne-au luat de mână când ne era frică, ne-au asigurat în întunericul nopții, ne-au încurajat când la lumina soarelui trebuia să înfruntăm alegerile vieții. Grație bunicilor am primit o mângâiere din partea istoriei care ne-a precedat: am învățat că binele, duioșia și înțelepciunea sunt rădăcini trainice ale omenirii. În casa bunicilor mulți am respirat parfumul Evangheliei, forța unei credințe care are gust de casă. Grație lor am descoperit o credință familială, o credință de casă; da, așa este, deoarece credința se comunică în mod esențial așa, se comunică „în dialect”, se comunică prin afect și încurajare, îngrijire și apropiere.

Aceasta este istoria noastră de păstrat, istoria ai cărei moștenitori suntem: suntem fii pentru că suntem nepoți. Bunicii au imprimat în noi timbrul original al modului lor de a fi, dându-ne demnitate, încredere în noi înșine și în ceilalți. Ei ne-au transmis ceva ce înăuntrul nostru nu se va putea șterge niciodată și, în același timp, ne-au permis să fim persoane unice, originale și libere. Astfel, chiar de la bunici am învățat că iubirea nu este niciodată o constrângere, nelipsită niciodată de celălalt de libertatea sa interioară. Ioachim și Ana au iubit-o astfel pe Maria și l-au iubit pe Isus; și Maria l-a iubit astfel pe Isus, cu o iubire care nu l-a sufocat niciodată nici nu l-a reținut, ci l-a însoțit ca să îmbrățișeze misiunea pentru care a venit în lume. Să încercăm să învățăm asta ca indivizi și ca Biserică: să nu oprimăm niciodată conștiința celuilalt, să nu înlănțuim niciodată libertatea celui care se află în fața noastră și, mai ales, să nu fim lipsiți de iubire și de respect față de persoanele care ne-au precedat și ne sunt încredințate, comori prețioase care păstrează o istorie mai mare decât ei.

A păstra istoria care ne-a generat – ne mai spune Cartea lui Ben Sirah – înseamnă a nu întuneca „gloria” strămoșilor: a nu pierde amintirea lor, a nu uita de istoria care a născut viața noastră, a ne aminti mereu de acele mâini care ne-au mângâiat și ne-au ținut în brațe, pentru că la acest izvor găsim mângâiere în momentele de descurajare, lumină în discernământ, curaj pentru a înfrunta provocările vieții. Dar a păstra istoria care ne-a generat înseamnă și a ne întoarce mereu la școala aceea, unde am învățat și am trăit iubirea. Înseamnă, în fața alegerilor de luat astăzi, a ne întreba ce anume ar face în locul nostru bătrânii mai înțelepți pe care i-am cunoscut, ce anume ne sfătuiesc sau ne-ar sfătui bunicii și străbunicii noștri.

Iubiți frați și surori, așadar să ne întrebăm: suntem fii și nepoți care știu să păstreze bogăția primită? Comemorăm învățăturile bune moștenite? Vorbim cu bătrânii noștri, dedicăm timp pentru a-i asculta? De asemenea, în casele noastre, tot mai echipate, moderne și funcționale, știm să dedicăm un spațiu demn pentru a păstra amintirile lor, un loc adecvat, un mic sacrariu familial care, prin imagini și obiecte îndrăgite, să ne permită și să înălțăm gândul și rugăciunea către cei care ne-au precedat? Am păstrat Biblia și rozariul strămoșilor noștri? A ne ruga pentru ei și în unire cu ei, a dedica timp pentru a comemora, a păstra moștenirea: în ceața uitării care asaltează timpurile noastre furtunoase, fraților și surorilor, este fundamental să avem grijă de rădăcini. Așa crește pomul, așa se construiește viitorul.

Astfel ajungem să reflectăm asupra unui al doilea aspect: în afară de a fi fii ai unei istorii de păstrat suntem artizani ai unei istorii de construit. Fiecare poate recunoaște că este ceea ce este, cu luminile sale și umbrele sale, în funcție de iubirea pe care a primit-o sau care i-a lipsit. Misterul vieții umane este acesta: toți suntem fii ai cuiva, generați și plăsmuiți de cineva, dar devenind adulți suntem chemați să fim și generativi, tați, mame și bunici ai altuia. Așadar, privind la persoana care suntem astăzi, ce vrem să facem din noi înșine? Bunicii din care provenim, bătrânii care au visat, au sperat și s-au sacrificat pentru noi, ne adresează o întrebare fundamentală: ce societate vrem să construim? Am primit mult din mâinile celor care ne-au precedat: ce vrem să lăsăm ca moștenire descendenței noastre? O credință vie sau „superficială”, o societate întemeiată pe profitul fiecăruia sau pe fraternitate, o lume în pace sau în război, o creație devastată sau o casă încă primitoare?

Și să nu uităm că această mișcare care dă viață merge de la rădăcini la ramurile, la frunzele, la florile, la roadele pomului. Adevărata tradiție se exprimă în această dimensiune verticală: de jos în sus. Să fim atenți să nu cădem în caricatura tradiției, care nu se mișcă într-o linie verticală – de la rădăcini la roade – ci într-o linie orizontală – înainte/înapoi – care ne duce la cultura „înapoierii” ca refugiu egoist; și care nu face altceva decât să închidă prezentul și să-l păstreze în logica acelui „mereu s-a făcut așa”.

În Evanghelia pe care am ascultat-o, Isus le spune discipolilor că sunt fericiți pentru că pot să vadă și să asculte ceea ce atâția profeți și drepți au putut doar să dorească (cf. Mt 13,16-17). De fapt, mulți au crezut în promisiunea lui Dumnezeu cu privire la venirea lui Mesia, au pregătit calea pentru El, au vestit venirea lui. Însă, acum când Mesia a venit, cei care pot să-l vadă și să-l asculte sunt chemați să-l primească sau să-l vestească.

Fraților și surorilor, acest lucru este valabil și pentru noi. Cei care ne-au precedat ne-au transmis o pasiune, o forță și o dorință, un foc pe care ne revine nouă să-l reaprindem; nu este vorba de a păstra cenușa, ci de a reaprinde focul pe care ei l-au aprins. Bunicii noștri și bătrânii noștri au dorit să vadă o lume mai dreaptă, mai fraternă, mai solidară și au luptat pentru a ne da un viitor. Acum, ne revine nouă să nu-i dezamăgim. Ne revine nouă să luăm asupra noastră această tradiție pe care am primit-o, pentru că tradiția este credința vie a morților noștri. Vă rog, să n-o transformăm în tradiționalism, care este credința moartă a celor vii, așa cum a spus un gânditor. Susținuți de ei, de părinții noștri, care sunt rădăcinile noastre, ne revine nouă să aducem rod. Noi suntem ramurile care trebuie să înflorească și să pună semințe noi în istorie. Și atunci, să ne punem o întrebare concretă: în fața istoriei de mântuire la care aparțin și în fața celor care m-au precedat și m-au iubit, eu ce anume fac? Am un rol unic și de neînlocuit în istorie: ce urmă las în urma drumului meu, ce anume fac, ce las celui care urmează după mine, ce anume dau din mine? De atâtea ori se măsoară viața pe baza banilor care se câștigă, a carierei care se realizează, la succesul și la considerația care se primesc de la alții. Dar acestea nu sunt criterii generative. Problema este: Eu generez? Generez viață? Pun în istorie o iubire nouă și reînnoită? Vestesc Evanghelia acolo unde trăiesc, slujesc pe cineva în mod gratuit, așa cum cei care m-au precedat au făcut cu mine? Ce anume fac pentru Biserica mea, pentru orașul meu și societatea mea? Fraților și surorilor, este ușor de criticat, dar Domnul nu ne vrea numai critici ai sistemului, nu ne vrea închiși, nu vrea ca să fim „înapoiați”, dintre aceia care se dau înapoi, așa cum spune autorul Scrisorii către Evrei (cf. 10,39), ci vrea ca să fim artizani ai unei istorii noi, țesători de speranță, constructori de viitor, făcători de pace.

Ioachim și Ana să mijlocească pentru noi: să ne ajute să păstrăm istoria care ne-a generat și să construim o istorie generativă. Să ne amintească importanța spirituală de a-i cinsti pe bunicii noștri și pe bătrânii noștri, să prețuim prezența lor pentru a construi un viitor mai bun. Un viitor unde bătrânii nu sunt rebutați pentru că funcțional „nu mai sunt de folos”; un viitor care să nu judece valoarea persoanelor numai după cât produc; un viitor care să nu fie indiferent față de cel care, de acum înaintat în vârstă, are nevoie de mai mult timp, ascultare și atenție; un viitor în care pentru nimeni să nu se repete istoria de violență și marginalizare îndurată de frații noștri și surorile noastre indigeni. Este un viitor posibil dacă noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu rupem legătura cu aceia care ne-au precedat și alimentăm dialogul cu aceia care vor veni după noi: tineri și bătrâni, bunici și nepoți, împreună. Să mergem înainte împreună, să visăm împreună și să nu uităm de sfatul lui Paul dat discipolului său Timotei: „Amintește-ți de mama ta și de bunica ta” (cf. 2Tim 1,5).

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 26.07.2022
Publicarea pe acest sit: 26.07.2022
Etichete: , ,

Comentariile sunt închise.