IPS Ioan Robu despre Orientalium Ecclesiarum

IPS Ioan Robu despre
documentul „Orientalium Ecclesiarum”
în seria „50 de ani de la
începerea Conciliului Vatican II”
Actualitatea creștină, nr. 10/2012

Înainte de a privi la conținutul acestui document, aș dori să reținem unele date privind Bisericile Orientale Catolice. Asemenea Biserici există în lume 23 la număr și sunt grupate în jurul a cinci tradiții: A. alexandrină, B. antiohiană, C. armeană, D. caldee și E. bizantină.

A. Bisericile de tradiție alexandrină sunt:
1. Biserica Patriarhală Coptă – Datează din 1824 și are sediul patriarhal la Cairo. Această Biserică se află în Egipt și Sudan și are circa 210 000 de credincioși.
2. Biserica Mitropolitană Etiopiană – Organizată ca Ordinariat în 1930 în Eritreia, cu sediul la Addis Abeba, numără aproximativ 208 000 credincioși ce folosesc în celebrarea cultului o limbă semitică veche, care nu se mai vorbește.

B. Bisericile de tradiție antiohiană sunt:
1. Biserica Patriarhală Siriacă – Datează din 1783, are sediul în Liban, la Beirut, dar majoritatea credincioșilor trăiesc în Iraq (42.000) și în Siria (26.000). În SUA și Venezuela sunt circa 55.000 de credincioși.
2. Biserica Patriarhală Maronită – Fondată de Sfântul Maron în secolul al IV-lea, are sediul în Liban; are 3 milioane de credincioși. În afara Libanului mai trăiesc catolici maroniți în Cipru, Iordania, Israel, Palestina, Egipt, Siria, Argentina, Brazilia, Mexic, SUA, Canada, Australia, România etc.
3. Biserica Arhiepiscopală Majoră Siro-Malankareză – Datează din 1930, are 410 000 de credincioși în India.

C. Biserica de tradiție armeană:
Biserica Patriarhală Armeană – Datează din 1742; este prezentă în Liban, Iran, Iraq, Egipt, Siria, Turcia,Israel, Palestina, România și alte țări ale lumii; circa 450 000 de credincioși. Are sediul în Liban, la Beirut.

D. Bisericile de tradiție caldee sunt:
1. Biserica Patriarhală Caldee – Datează din 1553. Are sediul la Bagdad și circa un milion de credincioși, parte dintre ei trăind și în Iraq, Iran, Ierusalim, Liban, Siria, Egipt, Turcia, Australia, SUA etc.
2. Biserica Siro-Malabareză – Fondată în 1662, are 3.600.00 de credincioși. Se¬diul este în India, Statul Kerala.

E. Bisericile de tradiție bizantină sunt:
1. Biserica Patriarhală Melkită – Datează din 1724. Are sediul la Damasc și 1.200.000 de credincioși, nu numai în Orientul Mijlociu, dar și în Canada, SUA, Bra¬zilia și Australia.
2. Biserica Ucraineană – Datează din 1595, cu sediul mai întâi la Lwow, apoi la Kiev. Are circa 4.284.000 de credincioși nu numai în Ucraina, dar peste tot în lume.
3. Biserica Arhiepiscopală Majoră Română – Datează din 1700. Are sediul la Blaj și un număr de 737.000 de credincioși.
4. Biserica Ruteană – Datează din 1646, cu sediul mai întâi în Ucraina, iar acum la Pittsburgh. Are circa 594.000 de credincioși.
5. Biserica Slovacă – Datează din 1646. Are sediul la Presov și numără 350.000 de credincioși.
6. Biserica Albaneză – Își are începuturile în 1660 și numără mai puțin de 4000 de credincioși.
7. Biserica Bielorusă – Datează din 1595; acum are circa 7000 de credincioși.
8. Biserica Bulgară – Datează din 1859. Are sediul la Sofia și numără 10 000 de credincioși.
9. Biserica Croată – Datează din 1611. Are circa 15 300 de credincioși.
10. Biserica Greacă – Datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea și are mai puțin de 3000 de credincioși.
11. Biserica Italo-albaneză – Datează din 1919; are circa 90 000 de credincioși.
12. Biserica Macedoneană – Fondată în 1918, are sediul la Skopje și circa 11 400 de credincioși.
13. Biserica Maghiară – Fondată în 1912; are sediul la Hajdudorog și 300 000 de credincioși.

Acestea de mai sus sunt deci Bisericile Catolice Orientale și de ele se ocupă în mod special Congregația pentru Bisericile Orientale care veghează asupra creșterii tuturor comunităților, asupra respectării drepturilor acestora și a menținerii vitalității și integrității lor în Biserica Catolică și în lume.

Despre aceste Biserici vorbește documentul conciliar la care ne referim și care la paragraful numărul 3 spune: „Aceste Biserici particulare, atât din Orient cât și din Occident, deși diferă parțial între ele prin așa numitele rituri, și anume în privința liturgiei, a disciplinei bisericești și a patrimoniului spiritual, sunt supuse în egală măsură cârmuirii pastorale a Pontifului Roman”.

Conciliul ne spune că istoria și tradițiile acestor Biserici fac parte din patrimoniul Bisericii Universale a lui Cristos, și că „Bisericile din Orient, ca și cele din Occident, au dreptul și datoria de a se conduce după propriile discipline particu¬lare” (nr.5).

Aflăm că „din cele mai vechi timpuri este în vigoare în Biserică instituția patriarhatului, recunoscută încă de primele concilii ecumenice.

Sub numele de patriarh oriental se înțelege un episcop care are jurisdicție asupra tuturor episcopilor, inclusiv a mitropoliților, asupra clerului și a poporului din propriul teritoriu sau rit, după normele dreptului, și rămânând neatins primatul pontifului roman.

Oriunde este stabilit un ierarh de un rit anume în afara teritoriului patriarhal, el rămâne atașat ierarhiei patriarhatului de același rit, după normele dreptului” (nr. 7).

Patriarhii și sinoadele acestora constituie instanța superioară pentru toate problemele patriarhatului (nr. 9).

Conciliul Vatican II a confirmat vechea disciplină în vigoare în Bisericile Orientale în privința sacramentelor și de aceea găsim în document referințe la administrarea Mirului (nr. 13-14); la Oficiul liturgic și Euharistie (nr.15); la Sacramentul Pocăinței (nr.16), al Preoției (nr.17) și al Căsătoriei (nr.18).

În privința cultului divin, Conciliul Vatican II prevede că numai Scaunul Apostolic și Conciliul ecumenic au dreptul „să stabilească, să transfere sau să suprime zilele de sărbătoare comune pentru toate Bisericile Orientale” (nr. 19), iar „patriarhii sau autoritățile locale bisericești supreme au dreptul de a conveni, prin consens unanim și ascultând părerile celor interesați, asupra celebrării Paștelui în aceeași duminică” (nr.20).

Referitor la relațiile cu frații din Bisericile despărțite, Conciliul spune: „Bisericile orientale aflate în comuniune cu Scaunul Apostolic roman au îndatorirea deosebită de a promova unitatea tuturor creștinilor, mai ales orientali, după prin¬cipiile Decretului «Despre ecumenism» promulgat de acest sfânt Conciliu, în primul rând prin rugăciune, prin exemplul vieții, prin fidelitatea plină de respect față de vechile tradiții orientale, printr-o mai profundă cunoaștere reciprocă, prin colaborare și stimă frățească față de lucruri și oameni” (nr.24).

„Comunicarea în cele sfinte care lezează unitatea Bisericii sau implică adeziunea formală la eroare sau primejdia de rătăcire în credință, de scandal sau de indiferentism este oprită de legea divină” (nr. 26).

„Fiind stabilite principiile amintite, orientalilor care se află în bună credință despărțiți de Biserica Catolică, dacă cer din proprie inițiativă și se află în dispoziția cuvenită, li se pot administra sacramentele Pocăinței, Euharistiei și Ungerii bolnavilor; mai mult, și catolicilor le este îngăduit să ceară aceste sacramente de la preoții necatolici în a căror Biserică există sacramente valide, ori de câte ori există o necesitate sau un real folos spiritual, iar accesul la un preot catolic este, fizic sau moral, imposibil” (nr. 27).

Și ultimul citat pe care îl propun din acest document este cel din Introducere, care observă: „Biserica Catolică prețuiește foarte mult instituțiile, riturile liturgice, tradițiile bisericești și disciplina vieții creștine din BISERICILE ORIENTALE. Căci în aceste Biserici, ilustre prin vechimea lor venerabilă, strălucește tradiția care vine de la apostoli prin sfinții părinți și care constituie o parte a patrimoniului revelat de Dumnezeu și indivizibil al Bisericii universale”.