Mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
adresat Patriarhului ecumenic Bartolomeu I
cu ocazia sărbătorii Sf. Andrei
Sanctității sale Bartolomeu I
Arhiepiscop de Constantinopol
Patriarh Ecumenic
„Așa încât Cristos să locuiască în inimile voastre prin credință” (Ef 3,17)
Însuflețit de sentimente de bucurie profundă și de apropiere fraternă, aș vrea să-mi însușesc acest auspiciu, pe care sfântul Paul îl adresează comunității creștine din Efes, pentru a-l formula dumneavoastră, Sanctitate, membrilor Sfântului Sinod, clerului și tuturor credincioșilor, adunați în această zi de sărbătoare pentru a celebra marea solemnitate a sfântului Andrei. Urmând exemplul Apostolului, și eu, ca fratele dumneavoastră în credință, „îmi plec genunchii înaintea Tatălui” (Ef 3,14), pentru a cere ca să vă dea „să fiți întăriți prin Duhul lui” (Ef 3,16) și „să cunoașteți iubirea fără de margini a lui Cristos” (Ef 3,19).
Schimbul de Delegații dintre Biserica din Roma și Biserica din Constantinopol, care se reînnoiește în fiecare an cu ocazia respectivelor sărbători patronale a sfântului Andrei la Fanar și a sfinților Petru și Paul la Roma, mărturisește în mod concret legătura de apropiere fraternă care ne unește. Este o comuniune profundă și reală, deși încă imperfectă, care nu se întemeiază pe motive umane de curtoazie și de conveniență, ci pe credința comună în Domnul Isus Cristos, a cărui Evanghelie de mântuire a ajuns la noi grație predicii și mărturiei apostolilor, pecetluită de sângele martiriului. Putând conta pe acest fundament solid, putem să înaintăm împreună cu încredere pe drumul care conduce spre refacerea comuniunii depline. Pe acest drum, grație și sprijinului asiduu și activ al Sanctității Voastre, am făcut multe progrese, pentru care vă sunt foarte recunoscător. Chiar dacă drumul care trebuie parcurs poate să pară încă lung și dificil, intenția noastră de a continua în această direcție rămâne neschimbată, întăriți de rugăciunea pe care Domnul nostru Isus Cristos a adresat-o Tatălui: „ca și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă” (In 17,21).
Sanctitate, în acest moment doresc să vă reînnoiesc expresia recunoștinței mele vii pentru cuvintele rostite la sfârșitul celebrării pentru a cincizecea aniversare a deschiderii Conciliului al II-lea din Vatican și pentru deschiderea Anului Credinței, care s-a ținută la Roma în octombrie, cuvinte prin care dumneavoastră ați știut să deveniți interpret al sentimentelor tuturor celor prezenți. Păstrez amintiri vii despre vizita dumneavoastră la Roma în acea împrejurare, în timpul căreia am avut oportunitatea de a reînnoi legăturile prieteniei noastre sincere și autentice. Această prietenie sinceră care s-a născut între noi, cu o mare viziune comună a responsabilităților la care suntem chemați ca și creștini și ca păstori ai turmei pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o, este motiv de mare speranță pentru ca să se dezvolte o colaborare tot mai intensă, în misiunea urgentă de a da, cu reînnoită vigoare, mărturie despre mesajul evanghelic lumii contemporane. De asemenea mulțumesc din toată inima dumneavoastră, Sanctitate, și Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice pentru că a voit să trimită un delegat fratern pentru ca să participe la Adunarea ordinară generală a Sinodului episcopilor cu tema: „Noua evanghelizare pentru transmiterea credinței creștine”. Provocarea cea mai urgentă, asupra căreia am fost mereu în acord total cu Sanctitatea Voastră, este astăzi aceea a modul în care să facem să ajungă vestea iubirii milostive a lui Dumnezeu la omul din timpul nostru, așa de des distrat, mai mult sau mai puțin incapabil de o reflecție profundă despre sensul însuși al existenței sale, luat ca atare pornind de la proiecte și de la utopii care nu pot decât să-l dezamăgească. Biserica nu are alt mesaj în afară de „Evanghelia lui Dumnezeu” (Rom 1,1) și nu are altă metodă în afară de vestirea apostolică, susținută și garantată de mărturia de sfințenie a vieții păstorilor și a poporului lui Dumnezeu. Domnul Isus ne-a spus că „secerișul este mult” (Lc 10,2) și nu putem accepta să fie pierdut din cauza slăbiciunilor noastre și a dezbinărilor noastre.
Sanctitate, în dumnezeiasca liturgie de astăzi pe care ați celebrat-o în cinstea sfântului Andrei, patron al Patriarhiei ecumenice, v-ați rugat „pentru pacea lumii întregi, pentru propășirea sfintelor lui Dumnezeu Biserici și pentru unirea tuturor”. Cu toți frații și surorile catolici, mă unesc cu rugăciunea dumneavoastră. Comuniunea deplină la care aspirăm este un dar care vine de la Dumnezeu. Lui „care poate să facă toate mai presus decât putem noi să cerem sau să gândim, prin puterea cu care lucrează în noi” (Ef 3,20), îi adresăm cu încredere rugăciunea noastră, prin mijlocirea sfântului Andrei și a sfântului Petru, fratele său.
Cu aceste sentimente de sinceră afecțiune în Cristos Domnul, reînnoiesc urările mele cordiale și schimb cu dumneavoastră, Sanctitate, o îmbrățișare fraternă.