Mesajul Papei cu ocazia şedinţei publice a Academiilor Pontificale

Mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
cu ocazia celei de-a XVII-a ședințe publice
a Academiilor Pontificale

Veneratului frate cardinalul Gianfranco Ravasi,
președinte al Consiliului Pontifical al Culturii,

Cu ocazia anualei Ședințe Publice a Academiilor Pontificale, sunt bucuros să ajungă la Dumneavoastră salutul meu cordial, pe care cu plăcere îl extind la Consiliul de Coordonare, la Domnii Cardinali, la Episcopi, la Preoți, la călugări și călugărițe, la domnii ambasadori și la toți participanții.

Un gând special adresez autorităților și academicienilor de la Pontificia Academia Latinitatis, instituită de mine cu Motu Proprio Latina lingua pentru a da vigoare reînnoită cunoașterii, studierii și folosirii limbii latine, fie în Biserică fie în Instituțiile universitare și școlare. Acestei noi Academii îi urez din inimă să întreprindă, sub conducerea noului Președinte, prof. Ivano Dionigi, o utilă și rodnică activitate de promovare a limbii latine, moștenire prețioasă a tradiției și martor privilegiat al unui patrimoniu cultural care cere să fie transmis noilor generații.

Ședința Publică a Academiilor Pontificale, organizată anul acesta de Distinsa Academie Pontificală de Arte Frumoase și Litere ale Virtușilor la Pantheon, are ca temă „Pulchritudinis fidei testis. Artistul, ca și Biserica, martor al frumuseții credinței”, care amintește de incipit de la Motu Proprio cu care recent am voit să unesc Comisia Pontificală pentru Bunurile Culturale ale Bisericii cu Consiliul Pontifical al Culturii, pentru a face în așa fel încât, într-o viziune amplă și articulată a lumii culturii, să poată găsi justa atenție și situare domeniul important al bunurilor culturale ale Bisericii. O integrare mai organică a acestui domeniu în misiunea Dicasterului va produce cu siguranță rezultate rodnice, și în vederea unei ocrotiri tot mai adecvate și valorizări conștiente a extraordinarului patrimoniu istorico-artistic al Bisericii, mărturie elocventă a rodniciei întâlnirii dintre credința creștină și geniul uman.

Cu această tematică, această a XVII-a Ședință Publică se inserează în mod profund în Anul Credinței, care are ca scopi să repropună tuturor credincioșilor forța și frumusețea credinței. Aceasta a fost, după cum eu însumi am putut experimenta, marea aspirație a Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican.

La Celebrarea Euharistică de deschidere a Anului Credinței, am încredințat din nou Mesajele Conciliului reprezentanților din diferitele categorii, între care artiștii. În densul și profundul Mesaj al Conciliului adresat artiștilor este sintetizat în mod minunat parcursul pe care Biserica din secolul al XX-lea, mai ales prin acțiunea țintită și constantă a Slujitorului lui Dumnezeu Paul al VI-lea, l-a întreprins pentru a reînsufleți dialogul cu lumea artelor, tot mai depărtată de orizontul de sens și de experiența de credință propuse de Biserică. Impulsul la dialog imprimat de Conciliul al II-lea din Vatican s-a tradus apoi în alte momente și gesturi pe cât de decisive pe atât de semnificative. Fericitul Ioan Paul al II-lea a voit să scrie o Scrisoare către artiști în ajunul Marelui Jubileu al anului 2000, încredințând Bisericii și artiștilor o piatră de hotar în drumul de dialog și colaborare. Din acel text vestit aș vrea să iau numai o idee: „Orice formă autentică de artă este, în felul său, o cale de acces la realitatea mai profundă a omului și a lumii. Ca atare, ea constituie o apropiere foarte valabilă de orizontul credinței, în care viața umană își găsește interpretarea sa completă. Iată pentru ce plinătatea evanghelică a adevărului nu putea să nu trezească încă de la început interesul artiștilor, sensibili prin natura lor la toate manifestările frumuseții intime a realității” (nr. 6).

Eu însumi, voind să solicit încă o dată acest dialog necesar și vital, am întâlnit o numeroasă reprezentanță de artiști în Capela Sixtină la 21 noiembrie 2009, pentru a mă adresa lor cu un apel intens, în care reafirmam voința Bisericii de a regăsi bucuria reflecției comune și a unei acțiuni unite, cu scopul de a repune din nou în centrul lumii culturii tema frumuseții. Aceasta, spuneam cu acea ocazie așa de sugestivă, ar trebuie din nou să se reafirme și să se manifeste în toate exprimările artistice, însă fără a face abstracție de experiența de credință, dimpotrivă, confruntându-se în mod liber și deschis cu ea, pentru a scoate din ea inspirație și conținut. De fapt, frumusețea credinței nu poate fi niciodată obstacol în calea creației frumuseții artistice, deoarece într-un fel îi constituie limfa vitală și orizontul ultim. De fapt, adevăratul artist, definit de Mesajul conciliar „păzitor al frumuseții lumii”, grație sensibilității sale estetice deosebite și intuiției sale poate percepe și primi mai în profunzime decât alții frumusețea proprie a credinței și apoi s-o reexprime și s-o comunice cu însuși limbajul său.

În acest sens putem vorbi deci despre artist și ca martor, într-un fel privilegiat, al frumuseții credinței. El poate astfel să participe, cu propria contribuție specifică și originală la însăși vocația și misiunea Bisericii, îndeosebi atunci când, în diferitele exprimări ale artei, vrea sau este chemat să realizeze opere de artă direct legate cu experiența de credință și cu cultul, cu acțiunea liturgică a Bisericii, a cărei centralitate a fost definită de Conciliul al II-lea din Vatican cu expresia cunoscută „fons et culmen” (Constituția Sacrosanctum Concilium, 10).

În această privință, tânărul preot Giovanni Battista Montini, pentru primul număr al revistei de curând înființate Arte Sacra, datat iulie-septembrie 1931, a scris un articol cu titlu emblematic, „Despre arta sacră viitoare”, în care analiza, cu mare luciditate și claritate, panorama artei sacre de la începutul secolului al XX-lea, cu tendințele sale, calitățile sale și limitele sale. Această analiză este de extraordinară actualitate și profunzime și pentru noi, la decenii de distanță. Înainte de toate se afirmă că „arta sacră se află în fața marii probleme de a exprima inefabilul”, motiv pentru care „este nevoie să se inițieze la mistică și să ajungă cu experiența simțurilor la vreo reverberație, la vreo palpitație a Luminii invizibile”. Apoi, tratând despre figura artistului creștin, care se cimentează îndeosebi cu arta sacră, el scrie: „Se vede și cum și unde se naște adevărata artă sacră: din artistul evlavios și credincios, care se roagă, care dorește, care veghează în tăcere și în bunătate, așteptând Rusaliile sale… Cred că revine artiștilor noștri creștini să pregătească cu operele lor o stare de spirit în care să se recompună în Cristos unitatea noastră spirituală, acum sfâșiată; unitatea, spun, care să reconcilieze în cuvenită armonie impresia și expresia; lumea internă și cea externă; spiritul și materia; sufletul și carnea; Dumnezeu și omul” (Arte sacra, a. I, nr. I, iulie-septembrie 1931, pag. 16).

De aceea, la începutul Anului Credinței adresez o invitație călduroasă tuturor artiștilor creștini, precum și celor care se deschid la dialogul cu credința, să parcurgă drumul așa de atent trasat de viitorul Paul al VI-lea și să facă în așa fel încât parcursul lor artistic să poată deveni și să se poată arăta tot mai luminos ca un itinerar integral, în care toate dimensiunile existenței umane să fie implicate, așa încât să mărturisească în mod eficace frumusețea credinței în Cristos Isus, imagine a gloriei lui Dumnezeu care luminează istoria omenirii (cf. 2Cor 4,4.6; Col 1,15).

Pentru a-i încuraja pe cei care, printre artiștii mai tineri, vor să ofere propria contribuție la promovarea și la realizarea unui nou umanism creștin prin cercetarea lor artistică, primind propunerea formulată de Consiliul de Coordonare dintre Academii, sunt bucuros să acord ex aequo Premiul Academiilor Pontificale, dedicat anul acesta artelor și îndeosebi domeniilor picturii și sculpturii, unei sculptorițe poloneze, Anna Gulak, și unui pictor spaniol, David Ribes Lopez.

În afară de asta, doresc, ca semn de apreciere și de încurajare, să ofer Medalia Pontificatului tânărului sculptor italian Jacopo Cardillo.

În sfârșit, urez tuturor academicienilor o angajare tot mai pasionată în respectivele domenii de activitate, profitând și de oportunitatea prețioasă a Anului Credinței, și, în timp ce încredințez pe fiecare ocrotirii materne a Fecioarei Maria, Tota Pulchra, model al credinței credincioșilor, din inimă vă împart Dumneavoastră, Domnule Cardinal, și tuturor celor prezenți o Binecuvântare Apostolică specială.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 21.11.2012
Publicarea pe acest sit: 03.12.2012
Etichete:

Lasă un răspuns