Categorie Predici

Predica Papei la canonizarea a doi Sfinţi

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc la canonizarea a doi Sfinţi duminică, 5 iunie 2016 Cuvântul lui Dumnezeu pe care l-am ascultat ne conduce din nou la evenimentul central al credinţei: victoria lui Dumnezeu asupra durerii şi asupra morţii. Este Evanghelia…

Predica Papei la Jubileul Preoților

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc la Liturghia ce a marcat Jubileul Preoților vineri, 3 iunie 2016, Piața San Pietro Celebrând Jubileul Preoţilor în Solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, suntem chemaţi să ne îndreptăm spre inimă, adică spre interioritate, spre…

Predica Papei la Jubileul Diaconilor

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc la Liturghia celebrată cu ocazia Jubileului Diaconilor duminică, 29 mai 2016 „Slujitor al lui Cristos” (Gal 1,10). Am ascultat această expresie, cu care apostolul se defineşte, scriind galatenilor. La începutul scrisorii s-a prezentat ca „apostol”,…

Predica Papei la sărbătoarea Corpus Christi

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc la sărbătoarea Corpus Christi joi, 26 mai 2016 „Faceţi aceasta în amintirea mea” (1Cor 11,24.25). De două ori apostolul Paul, scriind comunităţii din Corint, prezintă această poruncă a lui Isus în relatarea instituirii Euharistiei. Este…

Predica Papei în Duminica Rusaliilor

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc la solemnitatea Rusaliilor, Bazilica San Pietro, duminică, 15 mai 2016 „Nu vă voi lăsa orfani” (In 14,18). Misiunea lui Isus, culminată în darul Duhului Sfânt, avea acest scop esenţial: să refacă relaţia noastră cu Tatăl,…

Predica Papei la veghea „Ștergerii lacrimilor”

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc la veghea de rugăciune „Pentru ștergerea lacrimilor” joi, 5 mai 2016 Iubiţi fraţi şi surori, După mărturiile pe care le-am ascultat şi în lumina Cuvântului Domnului care luminează condiţia noastră de suferinţă, să invocăm înainte…

Predica Papei la Jubileul adolescenților

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc la Jubileul adolescenților duminică, 24 aprilie 2016 „Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii” (In 13,35). Iubiţi adolescenţi şi adolescente, ce mare responsabilitate ne încredinţează Domnul…

Predica Papei la Liturghia cu hirotonire de preoţi

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc la Liturghia cu hirotonirea întru preoție a unsprezece diaconi, Bazilica San Pietro, 17 aprilie 2016 Fraţilor preaiubiţi, Aceşti fii şi fraţi ai noştri au fost chemaţi la ordinul prezbiteratului. După cum ştiţi bine, Domnul Isus…

Predica Papei la celebrarea Jubileului Milostivirii Divine

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc la celebrarea Jubileului Milostivirii Divine duminică, 3 aprilie 2016 „Isus a mai făcut înaintea discipolilor şi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta” (In 20,30). Evanghelia este cartea milostivirii lui Dumnezeu, care…