Predica Papei la canonizarea a doi Sfinţi

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la canonizarea a doi Sfinți
duminică, 5 iunie 2016

Cuvântul lui Dumnezeu pe care l-am ascultat ne conduce din nou la evenimentul central al credinței: victoria lui Dumnezeu asupra durerii și asupra morții. Este Evanghelia speranței care provine din misterul pascal al lui Cristos, care iradiază de pe fața sa, revelator al lui Dumnezeu Tatăl mângâietorul celor mâhniți. Este un Cuvânt care ne cheamă să rămânem uniți intim cu pătimirea Domnului nostru Isus, pentru ca să se arate în noi puterea învierii.

De fapt, în pătimirea lui Cristos este răspunsul lui Dumnezeu dat strigătului neliniștit, și uneori indignat, pe care experiența durerii și a morții îl trezește în noi. Este vorba de a nu scăpa de Cruce, ci de a rămâne acolo, așa cum a făcut Fecioara Mamă, care suferind împreună cu Isus a primit harul de a spera împotriva oricărei speranțe (cf. Rom 4,18).

Aceasta a fost și experiența lui Stanislav al lui Isus și Maria și a Mariei Elisabeta Hesselblad, care astăzi sunt proclamați sfinți: au rămas uniți intim cu pătimirea lui Isus și în ei s-a manifestat puterea învierii sale.

Prima lectură și Evanghelia din această duminică ne prezintă tocmai două semne minunate de înviere, primul realizat de profetul Ilie, al doilea de Isus. În ambele cazuri, morții sunt fii foarte tineri ai unor femei văduve, care sunt redați vii mamelor lor.

Văduva din Sarepta – o femeie non-evreică, ce îl primise însă în casa sa pe profetul Ilie – este supărată pe profet și pe Dumnezeu pentru că, tocmai în timp ce Ilie era oaspete la ea, copilul său s-a îmbolnăvit și acum a murit în brațele sale. Atunci Ilie îi spune acelei femei: „Dă-mi-l pe fiul tău” (1Re 17,19). Acesta este un cuvânt-cheie: exprimă atitudinea lui Dumnezeu în fața morții noastre (în orice formă); nu spune: „Ține-l, descurcă-te!”, ci spune: „Dă-mi-l mie”. Și de fapt profetul ia copilul îl duce în camera de sus și acolo, singur, în rugăciune, „luptă cu Dumnezeu”, punându-i în față absurditatea acelei morți. Și Domnul a ascultat glasul lui Ilie, pentru că în realitate El, Dumnezeu, era cel care vorbește și acționează în profet. El, prin gura lui Ilie, e cel care i-a spus femeii: „Dă-mi-l pe fiul tău”. Și acum El era cel care-l reda viu mamei.

Duioșia lui Dumnezeu se revelează pe deplin în Isus. Am ascultat în Evanghelie (Lc 7,11-17) cum El a simțit „milă” (v. 13) față de acea văduvă din Nain, în Galileea, care însoțea la înmormântare pe unicul său fiu, încă adolescent. Însă Isus se apropie, atinge sicriul, oprește cortegiul funebru, și cu siguranță a mângâiat fața udată de lacrimi a acelei sărmane mame. „Nu plânge!”, îi spune (Lc 7,13). Ca și cum i-ar spune: „Dă-mi-l pe fiul tău”. Isus cere pentru sine moartea noastră, pentru a ne elibera de ea și a ne reda viața. De fapt, acel tânăr s-a trezit ca dintr-un somn profund și a început să vorbească din nou. Și Isus „l-a dat mamei sale” (v. 15). Nu este un vrăjitor! Este duioșia lui Dumnezeu întrupată, în El acționează compasiunea imensă a Tatălui.

Un soi de înviere este și aceea a apostolului Paul, care din dușman și persecutor feroce al creștinilor a devenit martor și vestitor al Evangheliei (cf. Gal 1,13-17). Această schimbare radicală nu a fost lucrarea sa, ci dar al milostivirii lui Dumnezeu care l-a „ales” și l-a „chemat cu harul său”, și a voit să reveleze „în el” pe Fiul său pentru ca să-l vestească în mijlocul neamurilor (v. 15-16). Paul spune că Dumnezeu Tatăl se complace să-l reveleze pe Fiul nu numai lui, ci în el, adică aproape imprimând în persoana sa, carne și spirit, moartea și învierea lui Cristos. Astfel apostolul va fi nu numai un mesager, ci înainte de toate un martor.

Și cu păcătoșii, unul câte unul, Isus nu încetează să facă să strălucească victoria harului care dă viață. Și astăzi și în toate zilele, spune Mamei Biserici: „Dă-mi-i pe fiii tăi”, care suntem noi toți. El ia asupra sa păcatele noastre, le ridică și ne redă vii Bisericii însăși. Și asta se întâmplă în mod special în timpul acestui An Sfânt al Milostivirii.

Astăzi Biserica ne arată doi fii ai săi care sunt martori exemplari ai acestui mister de înviere. Ambii pot să cânte în veci, cu cuvintele psalmistului: „Tu ai schimbat geamătul meu în dans, / Doamne, Dumnezeul meu, în veci te voi lăuda” (Ps 30,12). Și toți împreună să unim glasurile noastre spunând: „Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat” (Refrenul la Psalmul responsorial).

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 05.06.2016
Publicarea pe acest sit: 05.06.2016
Etichete: , ,

Comentariile sunt închise.