Scrisoare privind noua redactare a nr. 2267 din CBC

Scrisoarea către episcopi
cu privire la noua redactare a nr. 2267
din Catehismul Bisericii Catolice
despre pedeapsa cu moartea

1. Sfântul Părinte Francisc, în discursul cu ocazia celei de-a douăzeci și cincea aniversări a publicării constituției apostolice Fidei depositum, cu care Ioan Paul al II-lea promulga Catehismul Bisericii Catolice, a cerut să fie reformulată învățătura despre pedeapsa cu moartea, în așa fel încât să cuprindă mai bine dezvoltarea doctrinei care a avut loc în ultimele timpuri cu privire la această temă[1]. Această dezvoltare se sprijină îndeosebi pe conștiința tot mai clară în Biserică despre respectul datorat oricărei vieți umane. În această linie afirma Ioan Paul al II-lea: „Nici măcar ucigașul nu-și pierde demnitatea sa personală și însuși Dumnezeu se face garant al lui”[2].

2. În această lumină trebuie înțeleasă atitudinea față de pedeapsa cu moartea care s-a afirmat tot mai larg în învățătura păstorilor și în sensibilitatea poporului lui Dumnezeu. De fapt, dacă situația politică și socială de odinioară făcea din pedeapsa cu moartea un instrument acceptabil pentru ocrotirea binelui comun, astăzi conștiința tot mai vie că demnitatea unei persoane nu este pierdută nici după ce a comis delicte foarte grave, înțelegerea aprofundată a sensului sancțiunilor penale aplicate de stat și punerea la punct a sistemelor de detenție mai eficace care asigură apărarea corespunzătoare a cetățenilor, au dat loc unei noi conștiințe care recunoaște inadmisibilitatea ei și de aceea cere abolirea sa.

3. În această dezvoltare este de mare importanță învățătura din scrisoarea enciclică Evangelium vitae a lui Ioan Paul al II-lea. Sfântul Părinte amintea printre semnele de speranță ale unei noi civilizații a vieții „aversiunea mereu mai răspândită a opiniei publice față de pedeapsa cu moartea, fie și numai ca un mijloc de «legitimă apărare» a societății, considerând posibilitățile de care dispune o societate modernă de a reprima eficient crima astfel încât, făcându-l inofensiv pe cel care a comis-o, să nu i se ia definitiv posibilitatea de a se răscumpăra”[3]. Învățătura din Evangelium vitae a fost preluată apoi în editio typica a Catehismului Bisericii Catolice. În el, pedeapsa cu moartea nu se prezintă ca o pedeapsă proporționată cu gravitatea delictului, ci se justifică numai dacă ar fi „singura cale practicabilă pentru a apăra eficace de agresorul nedrept viața ființelor umane”, chiar dacă de fapt „cazurile de necesitate absolută de eliminare a vinovatului sunt de acum foarte rare, dacă nu chiar inexistente” (nr. 2267).

4. Ioan Paul al II-lea a intervenit și în alte ocazii împotriva pedepsei cu moartea, făcând apel fie la respectarea demnității persoanei fie la mijloacele pe care le are societatea de astăzi pentru a se apăra de criminal. Astfel, în Mesajul de Crăciun din 1998, el dorea „în lume consensul cu privire la măsuri urgente și adecvate… pentru a desființa pedeapsa cu moartea”[4]. Luna următoare, în Statele Unite, el repeta: „Un semn de speranță este constituit de recunoașterea crescândă că demnitatea vieții umane nu trebuie să fie negată niciodată, nici măcar celui care a făcut rău. Societatea modernă are instrumentele pentru a se proteja fără a nega în mod definitiv criminalilor posibilitatea de a se corecta. Reînnoiesc apelul lansat la Crăciun pentru ca să se decidă abolirea pedepsei cu moartea, care este crudă și inutilă”[5].

5. Stimulentul de angajare pentru abolirea pedepsei cu moartea a continuat cu pontifii care au urmat. Benedict al XVI-lea atrăgea „atenția responsabililor societății cu privire la necesitatea de a face tot posibilul pentru a ajunge la eliminarea pedepsei capitale”[6]. Și după aceea exprima unui grup de credincioși dorința ca „deliberările voastre să poată încuraja inițiativele politice și legislative, promovate într-un număr crescând de țări, pentru a elimina pedeapsa cu moartea și a continua progresele substanțiale realizate pentru a adapta dreptul penal atât la exigențele demnității umane a prizonierilor cât și menținerii efective a ordinii publice”[7].

6. Tot în această perspectivă papa Francisc a reafirmat că „astăzi pedeapsa cu moartea este inadmisibilă, oricât de grav a fost delictul celui condamnat”[8]. Pedeapsa cu moartea, oricare ar fi modalitățile de execuție, „implică un tratament crud, inuman și degradant”[9]. În afară de asta trebuie refuzată „din cauza selectivității defectuoase a sistemului penal și în fața posibilității erorii judiciare”[10]. În această lumină papa Francisc a cerut o revizuire a formulării din Catehismul Bisericii Catolice despre pedeapsa cu moartea, în așa fel încât să se afirme că „oricât de gravă a putut să fie delictul comis, pedeapsa cu moartea este inadmisibilă pentru că atentează la inviolabilitatea și la demnitatea persoanei”[11].

7. Noua redactare a nr. 2267 din Catehismul Bisericii Catolice, aprobată de papa Francisc, se situează în continuitate cu magisteriul precedent, ducând înainte o dezvoltare coerentă a doctrinei catolice[12]. Noul text, mergând pe urmele învățăturii lui Ioan Paul al II-lea din Evangelium vitae, afirmă că suprimarea vieții unui criminal ca pedeapsă pentru un delict este inadmisibilă pentru că este atentă la demnitatea persoanei, demnitate care nu este pierdută nici măcar după ce a comis delicte foarte grave. La această concluzie se ajunge ținând cont și de noua înțelegere a sancțiunilor penale aplicate de statul modern, care trebuie să se orienteze înainte de toate spre reabilitarea și reintegrarea socială a delincventului. În sfârșit, dat fiind că societatea de astăzi are sisteme de detenție mai eficace, pedeapsa cu moartea rezultă nenecesară ca protejare a vieții persoanelor nevinovate. Desigur, rămâne în picioare obligația autorității publice de a apăra viața cetățenilor, așa cum a învățat mereu magisteriul și cum confirmă Catehismul Bisericii Catolice în numerele 2265 și 2266.

8. Toate acestea arată că noua formulare a nr. 2267 din Catehism exprimă o dezvoltare autentică a doctrinei, care nu este în contradicție cu învățăturile anterioare ale magisteriului. De fapt, acestea se pot explica în lumina responsabilității primare a autorității publice de a tutela binele comun, într-un context social în care sancțiunile penale se înțelegeau diferit și aveau loc într-un ambient în care era mai dificil să se garanteze că delincventul nu va putea reitera delictul său.

9. În noua redactare se adaugă că această conștiință cu privire la inadmisibilitatea pedepsei cu moartea a crescut „în lumina Evangheliei”[13]. De fapt, Evanghelia ajută să înțelegem mai bine ordinea creaturală pe care Fiul lui Dumnezeu a asumat-o, a purificat-o și a dus-o la plinătate. Ne invită și la milostivirea și la răbdarea Domnului care dă fiecăruia timpul pentru a se converti.

10. Noua formulare a nr. 2267 din Catehismul Bisericii Catolice vrea să constituie un stimulent la o angajare hotărâtă, și printr-un dialog respectuos cu autoritățile politice, pentru ca să fie favorizată o mentalitate care să recunoască demnitatea fiecărei vieți umane și să fie create condițiile care permit să se elimine astăzi instituția juridică a pedepsei cu moartea acolo unde încă este în vigoare.

Suveranul Pontif Francisc, în audiența acordată subsemnatului secretar la data de 28 iunie 2018, a aprobat această Scrisoare, decisă de Sesiunea Ordinară a acestei Congregații la 13 iunie 2018, și a poruncit publicarea ei.

Dat la Roma, din Sediul Congregației pentru Doctrina Credinței, 1 august 2018, comemorarea sfântului Alfons Maria de’ Liguori

Card. Luis F. Ladaria, S.I.
Prefect

+ Giacomo Morandi
Arhiepiscop titular de Cerveteri
Secretar

[1] Cf. Francisc, Discurs adresat participanților la întâlnirea promovată de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări (11 octombrie 2017): L’Osservatore Romano (13 octombrie 2017), 4.
[2] Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Evangelium vitae (25 martie 1995), nr. 9: AAS 87 (1995), 411.
[3] Ibid., nr. 27: AAS 87 (1995), 432.
[4] Ioan Paul al II-lea, Mesaj Urbi et Orbi pentru Sfântul Crăciun (25 decembrie 1998), nr. 5: Insegnamenti XXI, 2 (1998), 1348.
[5] Id., Omilia în Trans World Dome din St. Louis (27 ianuarie 1999): Insegnamenti XXII,1 (1999), 269; cf. Omilia la liturghia în Bazilica „Nuestra Señora de Guadalupe” în Ciudad de Mexico (23 ianuarie 1999): «Trebuie pus capăt recurgerii nenecesare la pedeapsa cu moartea»: Insegnamenti XXII,1 (1999), 123.
[6] Benedict al XVI-lea, Exortația apostolică post-sinodală Africae munus (19 noiembrie 2011), nr. 83: AAS 104 (2012), 276.
[7] Id., Audiența generală (30 noiembrie 2011): Insegnamenti VII,2 (2011), 813.
[8] Francisc, Scrisoare către președintele Comisiei internaționale împotriva pedepsei cu moartea (20 martie 2015): L’Osservatore Romano (20-21 martie 2015), 7.
[9] Ibid.
[10] Ibid.
[11] Francisc, Discurs adresat participanților la întâlnirea promovată de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări (11 octombrie 2017): L’Osservatore Romano (13 octombrie 2017), 5.
[12] Cf. Vincențiu de Lérins, Commonitorium, cap. 23: PL 50, 667-669. Cu referință la pedeapsa cu moartea, tratând despre specificările preceptelor din decalog, Comisia Pontificală Biblică a vorbit despre „rafinarea” pozițiilor morale ale Bisericii: „Cu decursul istoriei și dezvoltarea civilizațiilor, Biserica a îmbunătățit și propriile poziții morale cu privire la pedeapsa cu moartea sau la războiul în numele unui cult al vieții umane pe care ea îl nutrește fără încetare meditând Scriptura și care capătă tot mai mult culoarea unui absolut. Ceea ce subîntinde aceste poziții aparent radicale este mereu aceeași poziție antropologică de bază: demnitatea fundamentală a omului creat după chipul lui Dumnezeu” (Biblia și moralaRădăcinile biblice ale acțiunii creștine, 2008, nr. 98).
[13] Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituția pastorală Gaudium et spes, nr. 4.

Autor: Cardinalul Luis F. Ladaria
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 01.08.2018
Publicarea pe acest sit: 02.08.2018
Etichete:

Comentariile sunt închise.