Audiența generală de miercuri

Cateheze despre Porunci – 4.
„Să nu ai alți dumnezei afară de mine”
miercuri, 1 august 2018

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Am ascultat prima poruncă din Decalog: „Să nu ai alți dumnezei afară de mine” (Ex 20,3). Este bine să ne oprim asupra temei idolatriei, care este de mare însemnătate și actualitate.

Porunca interzice de a face idoli[1] sau imagini[2] de orice tip de realități[3]: de fapt, totul poate să fie folosit ca idol. Vorbim despre o tendință umană, care nu-i cruță nici pe cei care cred nici pe atei. De exemplu, noi creștinii putem să ne întrebăm: care este cu adevărat Dumnezeul meu? Este Iubirea Una și Întreită sau este imaginea mea, succesul meu personal, eventual în cadrul Bisericii? „Idolatria nu se referă numai la cultele false ale păgânismului. Rămâne o ispită constantă a credinței. Constă în a diviniza ceea ce nu este Dumnezeu” (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2113).

Ce este un „dumnezeu” pe planul existențial? Este ceea ce stă în centrul propriei vieți și de care depinde ceea ce se face și se gândește[4]. Se poate crește într-o familie creștină cu numele dar, în realitate, centrată pe puncte de referință străine de Evanghelie[5]. Ființa umană nu trăiește fără a se centra pe ceva. Iată așadar că lumea oferă „supermarketul” idolilor, care pot să fie obiecte, imagini, idei, roluri. De exemplu, și rugăciunea. Noi trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, Tatălui nostru. Îmi amintesc că odată am mers într-o parohie în dieceza de Buenos Aires pentru a celebra o Liturghie și după aceea trebuia să administrez Mirul într-o altă parohie la distanță de un kilometru. Am mers, pe jos, și am trecut printr-un parc, frumos. Dar în acel parc erau peste 50 de măsuțe, fiecare cu două scaune, și oameni așezați unul în fața celuilalt. Ce se făcea? Citit în cărți. Mergeau acolo „să se roage” idolului. În loc să-l roage pe Dumnezeu care este providență a viitorului, mergeau acolo pentru că ei citeau în cărți pentru a vedea viitorul. Aceasta este o idolatrie a timpurilor noastre. Eu vă întreb: câți dintre voi ați mers să vă citească în cărți pentru a vedea viitorul? Câți dintre voi, de exemplu, ați mers să vi se citească în palmă pentru a vedea viitorul, în loc să vă rugați Domnului? Aceasta este diferența: Domnul este viu; ceilalți sunt idoli, idolatrii care nu folosesc.

Cum se dezvoltă o idolatrie? Porunca descrie niște faze: „Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare […]. / Să nu te închini lor / și să nu le slujești” (Ex 20,4-5).

Cuvântul „idol” în greacă derivă de la verbul „a vedea”[6]. Un idol este o „viziune” care tinde să devină o fixație, o obsesie. Idolul este în realitate o proiecție de sine în obiecte sau în proiecte. De această dinamică se folosește, de exemplu, publicitatea: nu văd obiectul în sine dar percep acea mașină, acel smartphone, acel rol – sau alte lucruri – ca un mijloc pentru a mă realiza și a răspunde la nevoile mele esențiale. Și îl caut, vorbesc despre acel lucru, mă gândesc la acel lucru; ideea de a avea acel obiect sau de a realiza acel proiect, de a ajunge la acea poziție, pare o cale minunată pentru fericire, un turn pentru a ajunge la cer (cf. Gen 11,1-9), și totul va depinde de acea țintă.

Atunci se intră în faza a doua: „Să nu te închini lor”. Idolii cer un cult, ritualuri; li se închină și li se jertfește totul. În antichitate se făceau jertfe umane idolilor, dar și astăzi: pentru carieră se jertfesc copiii, neglijându-i sau pur și simplu nedându-le naștere; frumusețea cere jertfe umane. Câte ore în fața oglinzii! Anumite persoane, anumite femei cât timp petrec pentru a se machia? Și aceasta este o idolatrie. Nu este rău a te machia; dar în mod normal, nu pentru a deveni o zeiță. Frumusețea cere jertfe umane. Faima cere jertfirea de sine, jertfirea propriei nevinovății și autenticități. Idolii cer sânge. Banul fură viața și plăcerea duce la singurătate. Structurile economice jertfesc vieți umane pentru profituri mai mari. Să ne gândim la atâția oameni fără loc de muncă. De ce? Pentru că uneori se întâmplă că antreprenorii acelei întreprinderi, ai acelei firme, au decis să concedieze oameni, pentru a câștiga mai mulți bani. Idolul banilor. Se trăiește în ipocrizie, făcând și spunând ceea ce alții așteaptă, pentru că dumnezeul propriei afirmări impune asta. Și se ruinează vieți, se distrug familii și se abandonează tineri în mâna modelelor distructive, numai să se mărească profitul. Și drogurile sunt un idol. Câți tineri ruinează sănătatea, chiar și viața, adorând acest idol al drogurilor.

Aici vine al treilea și cel mai tragic stadiu: „… și să nu le slujești”, spune. Idolii reduc la sclavie. Promit fericire dar n-o dau; și se ajunge să se trăiască pentru acel lucru sau pentru acea viziuni, cuprinși într-un vârtej auto-distructiv, așteptând un rezultat care nu vine niciodată.

Iubiți frați și surori, idolii promit viață, dar în realitate o iau. Dumnezeul adevărat nu cere viața ci o dăruiește, o oferă cadou. Dumnezeul adevărat nu oferă o proiecție a succesului nostru, ci ne învață să iubim. Dumnezeul adevărat nu cer fii, ci îl dăruiește Fiul său pentru noi. Idolii proiectează ipoteze viitoare și fac să se disprețuiască prezentul; Dumnezeul adevărat ne învață să trăim în realitatea de fiecare zi, în concret, nu cu iluzii despre viitor: astăzi și mâine și poimâine mergând spre viitor. Concretețea Dumnezeului adevărat împotriva lichidității idolilor. Eu vă invit să ne gândim astăzi: câți idoli am sau care este idolul meu preferat? Pentru că a recunoaște propriile idolatrii este un început de har și pornește pe drumul iubirii. De fapt, iubirea este incompatibilă cu idolatria: dacă un ceva devine absolut și de neatins, atunci este mai important decât un soț, decât un copil sau decât o prietenie. Alipirea de un obiect sau de o idee ne face orbi față de iubire. Și astfel pentru a merge pe urma idolilor, a unui idol, putem chiar să-l renegăm pe tatăl, pe mama, pe copii, soția, soțul, familia… lucrurile cele mai dragi. Alipirea de un obiect sau de o idee ne face orbi față de iubire. Purtați asta în inimă: idolii ne fură iubirea, idolii ne fac orbi față de iubire și pentru a iubi cu adevărat trebuie să fim liberi de orice idol.

Care este idolul meu? Ia-l și aruncă-l pe fereastră!

Note:
[1] Termenul Pesel indică «o imagine divină sculptată la origine în lemn sau în piatră și mai ales în metal» (L. Koehler – W. Baumgartner, The Hebrew and Aramaic Lexicon of the Old Testament, vol. 3, pag. 949).
[2] Termenul Temunah are o semnificație foarte amplă, care poate fi condusă la „asemănare, formă”; deci, interdicția este foarte amplă și aceste imagini pot să fie de orice tip (cf. L. Koehler – W. Baumgartner, Op. cit., vol. 1, pag. 504).
[3] Porunca nu interzice imaginile în sine – însuși Dumnezeu îi va porunci lui Moise să realizeze heruvimii din aur pe acoperământul arcei (cf. Ex 25,18) și un șarpe de aramă (cf. Num 21,8) – ci interzice să fie adorate și să fie slujite, adică întregul proces de zeificare a ceva, nu doar reproducerea.
[4] Biblia Ebraică se referă la idolatriile canaaneene cu termenul Ba’al, care înseamnă „domnie, relație intimă, realitate de care se depinde”. Idolul este ceea ce patronează, ia inima și devine fundament al vieții (cf. Theological Lexicon of the Old Testament, vol. 1, 247-251).
[5] Cf. Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2114: «Idolatria este o pervertire a simțului religios înnăscut în om. Este idolatru cel care „referă noțiunea sa indestructibilă despre Dumnezeu la orice altcineva decât la Dumnezeu” (Origene, Contra Celsum, 2, 40)».
[6] Etimologia grecescului eidolon, derivat de la eidos, este din rădăcina weid care înseamnă a vedea (cf. Grande Lessico dell’Antico Testamento, Brescia 1967, vol. III, pag. 127).

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 01.08.2018
Publicarea pe acest sit: 01.08.2018
Etichete: , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.