Cuvânt de bun venit al Președintelui României,
prof. Emil Constantinescu, la sosirea în România
a Sanctității Sale, Papa Ioan Paul II
– aeroportul Băneasa din București –
7 mai 1999
Sanctitatea Voastră,
Îngăduiți-mi ca, în numele tuturor cetățenilor acestei țări, în numele autorităților Statului român, ca și în numele meu personal, să vă urez „bun venit” pe pământul României.
Sanctitatea voastră este cel dintâi succesor al Sfântului Petru care călătorește într-o țară cu majoritate creștin-ortodoxă. Este un eveniment istoric care prevestește al treilea mileniu creștin ca pe un timp al concordiei, al înfrățirii și al păcii inimilor.
Prezența Sanctității voastre în România închide un mileniu de dureroasă separație și inaugurează istoria dorită, dar acum și posibilă a unei istorice reconcilieri. Suntem pe bună dreptate mândri de faptul că prima piatră a acestei construcții spirituale este așezată aici, în capitala unei țări care aparține Europei nu numai prin cultura sa dominantă sau prin opțiunile sale de politică externă, ci și prin adâncimea rădăcinilor sale creștine. Vizita pe care o începeți astăzi este percepută pretutindeni ca un eveniment istoric. Ea are o dimensiune simbolică de prim ordin, în măsura în care ne transmite tuturor speranța unității creștine. Numai Dumnezeu cunoaște, acum, roadele pe care comuniunea eclezială deocamdată întrezărită le va oferi, cândva, tuturor. Putem însă admite de pe acum ideea că diviziunile religioase sunt cele mai greu de înțeles exemple de dizarmonie europeană. Diferențele economice, prăpăstiile ideologice, contrastele culturale au cauze umane și explicații profane. Dezbinările între creștini nu pot fi justificate și nici măcar explicate, pentru că ele se opun voinței divine exprimate de Domnul nostru Isus Hristos.
E limpede că Bisericile creștine au, cu atât mai mult acum, în pragul celui de al treilea mileniu creștin, datoria de a-și purifica memoria și de a căuta împreună sursele apostolice ale unității lor originare. Dacă acest ideal va fi realizat, construcția europeană va avea din nou un suflet. Nu e vorba despre o metaforă sau de sacrificarea pragmatismului politico-economic în favoarea unui entuziasm imaginar. Mă refer la urgența de a reumaniza viața politică, practica solidarității internaționale sau exercitarea drepturilor fiecărei persoane în contextul unui creștinism viu, plural și capabil de noi creații pasionante.
Creștinismul nu este un muzeu, ci un liant spiritual fără de care înțelegerea trecutului, organizarea prezentului și configurarea unui viitor vrednic de vocația ultimă a omenirii nu pot fi concepute.
Sanctitatea Voastră,
Vizita cu care ne onorați azi este, sunt convins, și o înaltă recunoaștere pe care ați dorit să o exprimați în acest fel poporului român. Recunoaștere a latinității sale perene și a apartenenței sale originare la spațiul spiritualității creștine; recunoaștere a statorniciei cu care a apărat această Poartă a creștinătății de-a lungul veacurilor, recunoaștere a curajului de a-și fi jertfit fiii, în decembrie 1989, în numele libertății și al credinței în Dumnezeu; recunoaștere, în fine, a înțelepciunii și echilibrului de care știe să dea dovadă în acești ani grei și nu odată turbulenți ai sfârșitului de veac. Vă mulțumesc pentru acest mesaj de respect, care sporește demnitatea românilor și încrederea lor în propriile forțe într-un ceas greu al istoriei.
Vizita Sanctității Voastre ilustrează triumful spiritului evanghelic asupra prejudecăților pe care istoria le-a întreținut spre paguba Bisericii. Sanctitatea Voastră a contribuit, în chip providențial la prăbușirea comunismului pe care, ca fiu al Poloniei, l-ați cunoscut nemijlocit. Știm cu toții că, încă din secolul trecut, Biserica catolică a condamnat marxismul, comunismul real și mai apoi chiar pe cei care, înșelați sau intimidați, au aderat la această doctrină politică atee.
În ceea ce Vă privește nu ați privit comunismul ca pe un dușman exterior, ci mai degrabă ca pe o patologie spirituală care poate fi depășită prin afirmarea existențială a marilor principii creștine. Nu era nevoie de un asediu, ci de o convertire a inimilor. Ați reușit să insuflați această mutație lăuntrică tuturor națiunilor captive în spatele atâtor ziduri, văzute și nevăzute. Acțiunea Sfântului Scaun a îndeplinit, în acei ani tulburi, un salutar ritual de exorcizare. Iată de ce putem spune că sistemul comunist nu a pierdut doar o luptă, ci și-a atins limitele, dizolvându-se în confruntarea cu umanitatea esențială a învățăturilor evanghelice.
Urmările lui mai dăinuie însă. În imediata noastră vecinătate se desfășoară un conflict sângeros și devastator. Ne simțim răspunzători pentru fiecare viață curmată violent, pentru fiecare încălcare a libertății și demnității ființei umane. Nu putem asista nepăsători când oameni ca noi sunt alungați din casele lor și din patria lor, cum nu putem asista nepăsători când, din necugetarea conducătorilor și din aviditatea acestora, popoare întregi suferă. Creștini fiind, suferim pentru fiecare cetățean al țării vecine, fie el sârb sau albanez, valah sau maghiar. Dorim din toată inima ca pacea și reconstrucția să ia locul armelor, ca dialogul și toleranța reciprocă benefică să deschidă, în fine, un nou veac, de bună înțelegere și de prosperitate, în acest colț de lume.
Sfinte Părinte,
Statul român asigură condițiile politice și instituționale capabile să garanteze funcționarea unei democrații consolidate. Majoritatea românilor sunt fii ai Bisericii Ortodoxe, dar există la noi și o semnificativă comunitate de credincioși catolici care aparțin fie ritului latin, fie aceluia bizantin. Există, în preajma lor, și ale confesiuni creștine. Există și comunități ale altor religii, cu care dezvoltă dialogul spiritual și respectul reciproc. Legile statului nu fac nici o deosebire între unii și ceilalți. Cu toții sunt cetățeni liberi, care se bucură de drepturi egale și care înțeleg să sprijine, prin competența lor devotată, refacerea morală și materială a societății românești.
E adevărat că, între majoritatea ortodoxă și minoritatea catolică au existat tensiuni pe care nu le ignorăm. Sperăm că dialogul și sentimentul superior al interesului național vor izbuti să aplaneze, cât mai grabnic, litigiile sau aprecierile divergente. Am convingerea că acest lucru e posibil și necesar. Reconcilierea este posibilă pentru că Bisericile din România posedă o experiență ecumenică verificată. Reconcilierea este totodată necesară, pentru că pe ea se va sprijini pacea socială, bunăvoința și spiritul de sacrificiu de care România are nevoie pentru a ieși la liman. Sunt convins că vizita Sanctității voastre va impulsiona acest proces, conferindu-i o dimensiune imperativă și responsabilă.
Sanctitate,
Ilustrul Vostru predecesor, Papa Paul al VI-lea, vorbea deja despre catolicism și ortodoxie ca despre cei doi plămâni ai Europei. Pentru prima oară acești doi plămâni respiră împreună aerul normalității fraterne și al speranței comune. Fie ca această experiență să devină tradiție, spre folosul tuturor urmașilor lui Isus Hristos! Vă urez bine ați venit pe pământul României și vă cer, în numele tuturor fiilor acestei națiuni, Binecuvântarea apostolică sub semnul căreia ne bucurăm să Vă primim.
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Presa Bună
Publicarea în original: 07.09.1999
Publicarea pe acest sit: 05.05.2009
Etichete: România