Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist
la aeroportul Băneasa, cu ocazia sosirii în România
a Sanctității Sale Papa Ioan Paul II
7 mai 1999
Sanctitatea Voastră,
Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, ați pășit pe pământul românesc, un pământ care a primit sămânța cuvântului Evangheliei Mântuitorului Hristos chiar de la unul din Apostolii săi, Sfântul Andrei, fratele după trup al Sfântului Petru.
Astăzi, Sanctitatea Voastră, ați sosit în România, țară ai cărei fii sunt în majoritate ortodocși, țară sfințită de sângele martirilor, al celor de demult și al celor care au căzut pe altarul credinței creștine în vremurile apăsătoare ale dictaturii comuniste atee, la care s-au adăugat numele tinerilor și vârstnicilor căzuți în revoluție. Este un pământ sfințit de lacrimile rugăciunilor mamelor și de nevoințele duhovnicești ale monahilor și ale tuturor creștinilor de aici; este un pământ presărat de la un capăt la altul de crucile ce străjuiesc turlele bisericilor și mănăstirilor, răspântiile drumurilor și mormintele strămoșilor noștri, ca semn al nădejdii noastre în înviere.
Primindu-vă cu dragoste, mărturisim și noi împreună cu Sfântul Apostol Pavel, că: „așa cum au prisosit pătimirile lui Hristos pentru noi, tot așa a prisosit prin Hristos mângâierea asupra noastră” (2 Cor. 1, 5). De aceea, dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate.
Din primele secole creștine, strămoșii noștri au fost considerați pe bună dreptate o punte între Răsărit și Apus. Mari Părințți ai Bisericii, fii ai acestui pământ, precum Dionisie Exiguul și Sf. Ioan Casian au slujit Biserica Romei. Mai târziu, domnitorii Țărilor Românești au fost pavăză, cu prețul multor jertfe, în apărarea Europei creștine.
Așezarea la răscruce între Orient și Occident, moștenirea spirituală care este credința neschimbată a părinților noștri și istoria acestui popor constituie o zestre prețioasă, hotărâtoare pentru vocația și misiunea Bisericii și neamului nostru astăzi.
Sanctitatea Voastră,
Mileniul al doilea al istoriei creștine a început cu o dureroasă sfâșiere a unității Bisericii. El se încheie însă sub semnul afirmării unei dorințe sincere și a unor eforturi de unitate, oglindite în strădaniile Bisericilor creștine de pretutindeni pentru vindecarea acestei răni din trupul Bisericii lui Hristos.
Biserica Ortodoxă din România își asumă cu responsabilitate lucrarea ce-i revine în contextul tuturor Bisericilor, de apropiere și de refacere a unității de credință a creștinilor. Însăși vizita ecumenică a Sanctității Voastre în Biserica noastră se înscrie în acest demers.
Vom avea prilejul, în aceste zile, prin voia lui Dumnezeu „să avem mângâierea împreună, prin credința noastră laolaltă, a voastră și a noastră” (Rom. 1, 12), după cuvântul Sfântului Pavel, să facem bucurie celor întristați de separarea Bisericilor noastre și să aducem împreună bună-vestire celor ce își pun nădejdea în noi.
Vă spunem „Bun venit” în țara și în Biserica noastră, în mijlocul unui popor dreptcredincios care tinde spre Dumnezeu „ca un pământ însetoșat”, cu nădejdea „că Duhul Lui cel bun, îi va povățui la pământul dreptății” (Psalmul 142, 10).
Vă primim cu inima deschisă și cu gândul bun în numele ierarhilor, preoților, monahilor și credincioșilor Bisericii noastre și vă îmbrățișăm cu îmbrățișarea frățească a lui Hristos Isus, cu speranța și rugăciunea că „Dumnezeul iubirii și al păcii va fi cu noi” (2 Cor. 13, 11) în aceste zile.
Copyright: Papa Ioan Paul al II-lea
Publicarea în original: 07.05.1999
Publicarea pe acest sit: 05.05.2009
Etichete: România