Discursul Papei la sosirea în România

Dis­cursul din timpul cere­mo­niei de bun venit
(Aero­portul Băne­asa, vineri, 7 mai 1999)

„Românie, țară-punte între Orient și Occi­dent, în pragul unui nou mileniu, înte­me­iază-ți vii­torul mai departe pe stânca tare a evan­ghe­liei”

Dom­nule pre­șe­dinte, dis­tinși repre­zen­tanți ai Gu­­ver­nului, Pre­a­fe­ri­cite Păr­inte Patriarh Teoc­tist, ve­ne­­rați frați întru epis­copat, pre­a­iu­biți frați și surori!

1. Cu mare bucurie sosesc astăzi în România, nați­une mult dragă mie și pe care de multă vreme doream să o vizitez. Cu pro­fundă emoție i-am sărutat pământul, recu­nos­cător înainte de toate lui Dum­nezeu cel atot­pu­ternic care în pre­vă­ză­to­area sa bună­voință mi-a hărăzit să văd rea­lizat acest gând.

Expresia gra­ti­tu­di­nii mele se îndreaptă apoi spre dum­nea­vo­astră, dom­nule pre­șe­dinte, pentru invi­tația repe­tată și pentru cuvin­tele pline de ama­bi­li­tate cu care mi-ați mani­festat sen­ti­men­tele cola­bo­ra­to­rilor și ale între­gului popor român. Am apre­ciat mult cuvin­tele dum­nea­vo­astră de bun venit și le păs­trez în suflet, în timp ce mă gân­desc cu recu­noș­tință la vizita pe care mi-ați făcut-o în 1993, atunci în cali­tate de rector al Uni­ver­si­tă­ții din Bucur­ești și pre­șe­dinte al Con­fer­inței Rec­to­rilor de Uni­ver­si­tăți din România. În dum­nea­vo­astră, prim cetă­țean al acestei nobile nați­uni, văd repre­zen­tați toți cetă­țe­nii și simt dorința vie de a le adresa un căl­duros salut de fra­ter­ni­tate și pace, înce­pând cu popu­lația capi­talei până la locui­torii din satele cele mai înde­păr­tate.

2. Mul­țu­mesc apoi în mod spe­cial Pre­a­fe­ri­cirii voastre Păr­inte Teoc­tist, Patriarh al Bise­ricii Orto­doxe Române, pentru expre­siile fra­terne pe care ați bine­voit a mi le adresa, precum și pentru ama­bila invi­tație de a face o vizită Bise­ricii Orto­doxe Române, Bise­rică majo­ri­tară în țară. Este prima dată când pro­vi­dența divină îmi oferă posi­bi­li­tatea să dedic o călă­torie apos­to­lică unei nați­uni în majo­ri­tate orto­doxă și, desigur, acest lucru nu s-ar fi putut rea­liza fără con­des­cen­dența și dis­po­ni­bi­li­tatea fra­ternă din partea Sfân­tului Sinod al vene­ra­bilei Bise­rici Orto­doxe Ro­mâne și fără con­sim­ță­mântul dum­nea­vo­astră, părinte patriarh, cu care voi avea mâine și dumi­nică spe­ciale și aștep­tate întâl­niri.
Nu pot în acest moment istoric să nu amin­tesc vizita pe care dum­nea­vo­astră mi-ați făcut-o în urmă cu zece ani la Vatican, mani­fes­tând voința fermă de a sta­bili în mod liber rapor­tu­rile ecle­ziale de pri­e­tenie care păreau folo­si­to­are pentru poporul lui Dum­nezeu. Am încre­dere că vizita mea va con­tribui la cica­tri­zarea rănilor pro­duse în rela­ți­ile dintre Bise­ri­cile noastre în timpul celor 50 de ani care s-au scurs și va des­chide un ano­timp de cola­bo­rare reci­procă plină de încre­dere.

Primii evan­ghe­li­za­tori ai Româ­niei

3. Vă salut din toată inima și pe dum­nea­vo­astră, Mons. Lucian Mureșan, venerat arhi­e­piscop de Făgăraș și Alba-Iulia și pre­șe­dinte al Con­fer­inței Epis­co­pilor Cato­lici din România, și pe voi toți cei­lalți frați întru epis­copat de rit bizantin-român și de rit latin, cu un gând par­ti­cular arhi­e­pis­co­pului de Bucur­ești, Mons. Ioan Robu. Vă reîn­noiesc între­aga mea gra­ti­tu­dine pentru insis­tența plină de soli­ci­tu­dine cu care m-ați invitat să vă vizitez. Sunt cu ade­vărat fericit că acest vis se rea­li­zează și îi mul­țu­mesc Dom­nului împreună cu voi.

Iată-mă, în sfârșit, între voi, pelerin de cre­dință și de spe­ranță. Pe voi toți, pre­a­iu­biți frați și surori cato­lici din fie­care comu­ni­tate și die­ceză, preoți, călu­gări și laici, vă cuprind într-o îmbră­ți­șare plină de afec­ți­une și emoție, în timp ce vă salut cu cuvin­tele apos­to­lului Paul: „Har vouă și pace de la Dum­nezeu Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos” (1Cor 1,3).

Vizita mea de acum vrea să con­firme legă­tu­rile dintre România și Sfântul Scaun, care au avut mare impor­tanță pentru istoria creș­ti­nis­mului în regi­une. Cum e cunoscut, potrivit tra­di­ției, cre­dința a fost pur­tată în aceste ținu­turi de fra­tele lui Petru, apos­tolul Andrei, care a pecet­luit neo­bo­sita sa operă misio­nară prin mar­ti­riul său petrecut la Patras. Alți mar­tori de seamă ai evan­ghe­liei ca Sava Gotul, Niceta de Reme­siana, pro­ve­nind din Aqui­lea, și Lau­­rențiu de Novae i-au con­ti­nuat lucrarea, iar în timpul per­se­cu­ți­ilor din pri­mele vea­curi, cete de creș­tini au suferit mar­ti­riul: sunt mar­tirii daco-romani, precum Zoticos, Attalos, Kamasis și Filippos, prin al căror sacri­ficiu s-a înră­dă­cinat pro­fund cre­dința creș­tină în pământul vostru.

Sămânța evan­ghe­liei, căzută în teren fertil, a produs în perio­ada acestor două mile­nii roade abun­dente de sfin­țenie și de mar­tiriu. Mă gân­desc la sfântul Ioan Cas­sian și Dio­nisie Exi­guul, care au con­tri­buit la trans­mi­terea como­rilor spi­ri­tuale, teo­lo­gice și cano­nice ale Orien­tului grec și Occi­den­tului latin; apoi, mult mai târziu, la voie­vodul Ștefan cel Mare și Sfânt, „un ade­vărat atlet al cre­dinței creș­tine”, cum l-a numit papa Sixt al IV-lea, și la nume­roși alți slu­ji­tori ai evan­ghe­liei, între care dom­ni­torul și mar­tirul Cons­tantin Brân­co­veanu, iar mai recent, nume­roșii mar­tiri și măr­tu­ri­si­tori ai cre­dinței din secolul al XX-lea.

Măr­turie pentru Cristos sub regimul comu­nist

4. Pre­a­iu­biți frați și surori din România! Patria voastră a cunoscut în acest secol care se apropie de sfârșit oro­rile unor dure sis­teme tota­li­tare, împăr­tă­șind în sufe­rință soarta a nume­ro­ase alte țări din Europa. Regimul comu­nist a suprimat Bise­rica de rit bizan­tin-român unită cu Roma, a per­se­cutat epis­copi și preoți, călu­gări, călu­gă­rițe și laici, dintre care nu puțini au plătit cu sân­gele fide­li­tatea lor față de Cristos. Unii au supra­vie­țuit tor­tu­rilor și sunt încă printre noi. Gândul meu pătruns de emoție se îndreaptă acum spre meri­tuosul și prea scumpul car­dinal Alexandru Todea, arhi­e­piscop emerit de Făgăraș și Alba-Iulia, care a petrecut 16 ani în închi­so­are și 27 în domi­ciliu obli­ga­toriu. Adu­cându-i omagiu lui, care, în sufe­rința accep­tată cu creș­ti­ne­ască răb­dare din mâi­nile lui Dum­nezeu, își con­tinuă slu­jirea de fide­li­tate față de Bise­rică, aș dori să aduc un cuvenit tribut de recu­noș­tință și celor care, făcând parte din Bise­rica Orto­doxă Română și din cele­lalte Bise­rici și comu­ni­tăți reli­gio­ase, au îndurat per­se­cu­ții simi­lare și grave limi­tări. Moartea i-a unit pe acești frați ai noștri de cre­dință în măr­turia eroică a mar­ti­riului: ei ne lasă o lecție de neu­itat de iubire față de Cristos și Bise­rica sa.

5. Slavă Dom­nului, după iarna cum­plită a domi­na­ției tota­li­tare, a început pri­mă­vara spe­ranței. O dată cu eve­ni­men­tele din 1989 și România a început un proces de res­tau­rare a sta­tului de drept în res­pectul liber­tă­ților, între care cea reli­gio­asă. Este vorba, desigur, de un proces, nu lipsit de obs­ta­cole, care tre­buie con­ti­nuat zi de zi, salvgar­dând lega­li­tatea și con­so­li­dând ins­ti­tu­ți­ile demo­cra­tice. Urez ca în acest efort de reîn­noire socială nați­unea voastră să nu fie lip­sită de spri­jinul politic și finan­ciar al Uni­u­nii Euro­pene, din care România face parte prin istorie și cul­tură.

Pentru a vin­deca rănile unui trecut crud și dureros este nevoie de răb­dare și chib­zuință, de spirit între­prin­zător și ones­ti­tate. Ace­astă înda­to­rire grea, dar înăl­ță­to­are, le revine tuturor; este o pro­vo­care mai presus de toate pentru voi, dragi tineri, care sun­teți vii­torul acestui generos popor. Nu vă fie teamă să vă asu­mați cu curaj res­pon­sa­bi­li­tă­țile și să pri­viți spre viitor cu încre­dere. Din partea sa, Bise­rica Cato­lică este gata să-și ofere con­tri­buția, stră­duindu-se prin orice mijloc posibil să con­tri­buie la for­marea unor cetă­țeni atenți la ade­vă­ra­tele exi­gențe ale binelui comun.

Românie, țară-punte între Orient și Occi­dent, punct de răs­cruce între Europa cen­trală și cea orien­tală, Românie, pe care tra­diția o numește cu fru­mosul titlu de „Gră­dina Maicii Dom­nului”, vin la tine în numele lui Isus Cristos, Fiul lui Dum­nezeu, și al pre­as­fintei Fecio­are Maria. În pragul unui nou mileniu, înte­me­iază-ți vii­torul mai departe pe stânca tare a evan­ghe­liei. Cu aju­torul lui Cristos vei fi pro­ta­go­nista unei noi perio­ade de entu­ziasm și curaj. Vei fi nați­une pros­peră, pământ roditor de bine, popor solidar și făcător de pace.
Dum­nezeu să te ocro­tească și să te bine­cu­vân­teze mereu!

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Presa Bună
Publicarea în original: 07.05.1999
Publicarea pe acest sit: 05.05.2009
Etichete: ,

Comentariile sunt închise.