(Aeroportul Băneasa, vineri, 7 mai 1999)
„Românie, țară-punte între Orient și Occident, în pragul unui nou mileniu, întemeiază-ți viitorul mai departe pe stânca tare a evangheliei”
Domnule președinte, distinși reprezentanți ai Guvernului, Preafericite Părinte Patriarh Teoctist, venerați frați întru episcopat, preaiubiți frați și surori!
1. Cu mare bucurie sosesc astăzi în România, națiune mult dragă mie și pe care de multă vreme doream să o vizitez. Cu profundă emoție i-am sărutat pământul, recunoscător înainte de toate lui Dumnezeu cel atotputernic care în prevăzătoarea sa bunăvoință mi-a hărăzit să văd realizat acest gând.
Expresia gratitudinii mele se îndreaptă apoi spre dumneavoastră, domnule președinte, pentru invitația repetată și pentru cuvintele pline de amabilitate cu care mi-ați manifestat sentimentele colaboratorilor și ale întregului popor român. Am apreciat mult cuvintele dumneavoastră de bun venit și le păstrez în suflet, în timp ce mă gândesc cu recunoștință la vizita pe care mi-ați făcut-o în 1993, atunci în calitate de rector al Universității din București și președinte al Conferinței Rectorilor de Universități din România. În dumneavoastră, prim cetățean al acestei nobile națiuni, văd reprezentați toți cetățenii și simt dorința vie de a le adresa un călduros salut de fraternitate și pace, începând cu populația capitalei până la locuitorii din satele cele mai îndepărtate.
2. Mulțumesc apoi în mod special Preafericirii voastre Părinte Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, pentru expresiile fraterne pe care ați binevoit a mi le adresa, precum și pentru amabila invitație de a face o vizită Bisericii Ortodoxe Române, Biserică majoritară în țară. Este prima dată când providența divină îmi oferă posibilitatea să dedic o călătorie apostolică unei națiuni în majoritate ortodoxă și, desigur, acest lucru nu s-ar fi putut realiza fără condescendența și disponibilitatea fraternă din partea Sfântului Sinod al venerabilei Biserici Ortodoxe Române și fără consimțământul dumneavoastră, părinte patriarh, cu care voi avea mâine și duminică speciale și așteptate întâlniri.
Nu pot în acest moment istoric să nu amintesc vizita pe care dumneavoastră mi-ați făcut-o în urmă cu zece ani la Vatican, manifestând voința fermă de a stabili în mod liber raporturile ecleziale de prietenie care păreau folositoare pentru poporul lui Dumnezeu. Am încredere că vizita mea va contribui la cicatrizarea rănilor produse în relațiile dintre Bisericile noastre în timpul celor 50 de ani care s-au scurs și va deschide un anotimp de colaborare reciprocă plină de încredere.
Primii evanghelizatori ai României
3. Vă salut din toată inima și pe dumneavoastră, Mons. Lucian Mureșan, venerat arhiepiscop de Făgăraș și Alba-Iulia și președinte al Conferinței Episcopilor Catolici din România, și pe voi toți ceilalți frați întru episcopat de rit bizantin-român și de rit latin, cu un gând particular arhiepiscopului de București, Mons. Ioan Robu. Vă reînnoiesc întreaga mea gratitudine pentru insistența plină de solicitudine cu care m-ați invitat să vă vizitez. Sunt cu adevărat fericit că acest vis se realizează și îi mulțumesc Domnului împreună cu voi.
Iată-mă, în sfârșit, între voi, pelerin de credință și de speranță. Pe voi toți, preaiubiți frați și surori catolici din fiecare comunitate și dieceză, preoți, călugări și laici, vă cuprind într-o îmbrățișare plină de afecțiune și emoție, în timp ce vă salut cu cuvintele apostolului Paul: „Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos” (1Cor 1,3).
Vizita mea de acum vrea să confirme legăturile dintre România și Sfântul Scaun, care au avut mare importanță pentru istoria creștinismului în regiune. Cum e cunoscut, potrivit tradiției, credința a fost purtată în aceste ținuturi de fratele lui Petru, apostolul Andrei, care a pecetluit neobosita sa operă misionară prin martiriul său petrecut la Patras. Alți martori de seamă ai evangheliei ca Sava Gotul, Niceta de Remesiana, provenind din Aquilea, și Laurențiu de Novae i-au continuat lucrarea, iar în timpul persecuțiilor din primele veacuri, cete de creștini au suferit martiriul: sunt martirii daco-romani, precum Zoticos, Attalos, Kamasis și Filippos, prin al căror sacrificiu s-a înrădăcinat profund credința creștină în pământul vostru.
Sămânța evangheliei, căzută în teren fertil, a produs în perioada acestor două milenii roade abundente de sfințenie și de martiriu. Mă gândesc la sfântul Ioan Cassian și Dionisie Exiguul, care au contribuit la transmiterea comorilor spirituale, teologice și canonice ale Orientului grec și Occidentului latin; apoi, mult mai târziu, la voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt, „un adevărat atlet al credinței creștine”, cum l-a numit papa Sixt al IV-lea, și la numeroși alți slujitori ai evangheliei, între care domnitorul și martirul Constantin Brâncoveanu, iar mai recent, numeroșii martiri și mărturisitori ai credinței din secolul al XX-lea.
Mărturie pentru Cristos sub regimul comunist
4. Preaiubiți frați și surori din România! Patria voastră a cunoscut în acest secol care se apropie de sfârșit ororile unor dure sisteme totalitare, împărtășind în suferință soarta a numeroase alte țări din Europa. Regimul comunist a suprimat Biserica de rit bizantin-român unită cu Roma, a persecutat episcopi și preoți, călugări, călugărițe și laici, dintre care nu puțini au plătit cu sângele fidelitatea lor față de Cristos. Unii au supraviețuit torturilor și sunt încă printre noi. Gândul meu pătruns de emoție se îndreaptă acum spre merituosul și prea scumpul cardinal Alexandru Todea, arhiepiscop emerit de Făgăraș și Alba-Iulia, care a petrecut 16 ani în închisoare și 27 în domiciliu obligatoriu. Aducându-i omagiu lui, care, în suferința acceptată cu creștinească răbdare din mâinile lui Dumnezeu, își continuă slujirea de fidelitate față de Biserică, aș dori să aduc un cuvenit tribut de recunoștință și celor care, făcând parte din Biserica Ortodoxă Română și din celelalte Biserici și comunități religioase, au îndurat persecuții similare și grave limitări. Moartea i-a unit pe acești frați ai noștri de credință în mărturia eroică a martiriului: ei ne lasă o lecție de neuitat de iubire față de Cristos și Biserica sa.
5. Slavă Domnului, după iarna cumplită a dominației totalitare, a început primăvara speranței. O dată cu evenimentele din 1989 și România a început un proces de restaurare a statului de drept în respectul libertăților, între care cea religioasă. Este vorba, desigur, de un proces, nu lipsit de obstacole, care trebuie continuat zi de zi, salvgardând legalitatea și consolidând instituțiile democratice. Urez ca în acest efort de reînnoire socială națiunea voastră să nu fie lipsită de sprijinul politic și financiar al Uniunii Europene, din care România face parte prin istorie și cultură.
Pentru a vindeca rănile unui trecut crud și dureros este nevoie de răbdare și chibzuință, de spirit întreprinzător și onestitate. Această îndatorire grea, dar înălțătoare, le revine tuturor; este o provocare mai presus de toate pentru voi, dragi tineri, care sunteți viitorul acestui generos popor. Nu vă fie teamă să vă asumați cu curaj responsabilitățile și să priviți spre viitor cu încredere. Din partea sa, Biserica Catolică este gata să-și ofere contribuția, străduindu-se prin orice mijloc posibil să contribuie la formarea unor cetățeni atenți la adevăratele exigențe ale binelui comun.
Românie, țară-punte între Orient și Occident, punct de răscruce între Europa centrală și cea orientală, Românie, pe care tradiția o numește cu frumosul titlu de „Grădina Maicii Domnului”, vin la tine în numele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, și al preasfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu, întemeiază-ți viitorul mai departe pe stânca tare a evangheliei. Cu ajutorul lui Cristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm și curaj. Vei fi națiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar și făcător de pace.
Dumnezeu să te ocrotească și să te binecuvânteze mereu!