Predica Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
la Veghea Pascală din Sâmbăta Mare – 2002
„Și a zis Dumnezeu: ‘Să fie lumină!’ Și a fost lumină” (Facerea 1,3).
O explozie de lumină, care la cuvântul lui Dumnezeu răzbătu din neant, sfâșie cea dintâi noapte, noaptea creației.
Apostolul Ioan avea să scrie: „Dumnezeu este lumină și nici un întuneric nu este întru El” (1 Ioan 1,5). Dumnezeu nu a creat întunericul, ci lumina! Cartea Înțelepciunii, revelând cu claritate faptul că lucrarea lui Dumnezeu este rânduită dintotdeauna spre o finalitate pozitivă, spune așa: „El a zidit toate lucrurile spre viață și făpturile lumii sunt izbăvitoare; întru ele nu este sămânță de pieire și moartea nu are putere asupra pământului” (Înțelepciunea lui Solomon 1,14).
În acea noapte dintâi, noaptea creației, se înrădăcinează misterul pascal care, în urma dramei păcatului, constituie restaurarea și încununarea acelui prim început. Cuvântul dumnezeiesc a chemat toate lucrurile la viață, și în Isus s-a întrupat pentru a ne mântui. Iar dacă destinul lui Adam a fost să se întoarcă în țărâna din care a fost zidit (cf. Facerea 3,19), ultimul Adam a coborât din cer pentru a se înălța din nou la cer învingător, primul rod al noii omeniri (cf. Ioan 3,13; 1 Corinteni 15,47).
2. O altă noapte constituie evenimentul fundamental al istoriei lui Israel: este vorba despre uimitoarea ieșire din Egipt, a cărui istorisire o citim în fiecare an în cursul Veghei solemne de Paști.
„Și a alungat Domnul marea toată noaptea cu vânt puternic de la răsărit și s-a făcut marea uscat, că s-au despărțit apele. Și au intrat fiii lui Israel prin mijlocul mării, mergând ca pe uscat, iar apele le erau perete, la dreapta și la stânga lor” (Ieșirea 14,21-22). Poporul lui Dumnezeu a luat naștere din acest „botez” în Marea Roșie, când a experimentat puterea brațului Domnului, care l-a scos din sclavie pentru a-l călăuzi spre dorita țară a libertății, dreptății și păcii.
Aceasta este cea de-a doua noapte, noaptea exodului.
Profeția din Cartea Ieșirii se împlinește astăzi și pentru noi, care suntem israelieni după Spirit, urmași ai lui Avraam datorită credinței (cf. Romani 4,16). Întru Paștele Său, ca nou Moise, Cristos ne-a făcut să trecem de la sclavia păcatului la libertatea fiilor lui Dumnezeu. Morți împreună cu Cristos, înviem cu El la o viață nouă, prin puterea Spiritului Său. Botezul Său a devenit al nostru.
3. Veți primi și voi acest Botez, care face să se nască în om o viață nouă, dragii mei frați și surori catecumeni care veniți din diferite țări: Albania, China, Japonia, Italia, Polonia, Republica Democrată Congo. Două persoane din grupul vostru, o mamă din Japonia și alta din China, au venit fiecare dintre ele cu copilul lor, astfel încât, în aceeași celebrare, mamele vor fi botezate împreună cu copiii lor.
„În această noapte preasfântă”, în care Cristos a înviat dintre cei morți, se împlinește pentru voi un „exod” spiritual: lăsați în urmă vechea voastră viață și intrați „în pământul celor vii”. Aceasta este cea de-a treia noapte, noaptea Învierii.
4. „O, preafericită noapte, doar tu ai meritat să cunoști vremea și ceasul în care Cristos a înviat dintre cei morți.” Astfel am cântat în Proclamarea Pascală, la începutul acestei Veghe solemne, Veghea cea Mare.
După tragica noapte din Vinerea Mare, în care „stăpânirea întunericului” (Luca 22,53) părea învingătoare asupra Aceluia Care este „Lumina lumii” (Ioan 8,12), după adânca tăcere din Sâmbăta Mare, în care Cristos, împlinindu-și lucrarea Sa pe pământ, și-a aflat odihna în misterul Tatălui și a dus mesajul său de viață până în adâncurile morții, iată în fine noaptea dinaintea „celei de-a treia zi”, în care, potrivit Scripturilor, Mesia avea să învie, după cum El însuși le-a prevestit în repetate rânduri discipolilor Săi.
„O noapte cu adevărat glorioasă, noapte în care cerul se unește cu pământul, în care omul își întâlnește Creatorul” (Proclamarea Pascală).
5. Aceasta este prin excelență noaptea credinței și a speranței. În vreme ce totul este cufundat în întuneric, Dumnezeu – lumina – veghează. Împreună cu El veghează aceia care au încredere și speră în El.
O Marie, aceasta este prin excelență noaptea ta! În vreme ce se sting ultimele lumini ale zilei de sâmbătă, și rodul pântecelui tău se odihnește în pământ, și inima ta veghează. Credința și speranța ta privesc înainte. Dincolo de lespedea cea grea, ele întrezăresc deja mormântul gol; dincolo de vălul greu al întunericului, ele percep zorii Învierii.
Fă, o Mamă, ca și noi să veghem în tăcerea nopții, crezând și sperând în cuvântul Domnului! Îl vom întâlni astfel, în plinătatea luminii și a vieții, pe Cristos, cel dintâi dintre cei înviați, care domnește împreună cu Tatăl și cu Spiritul Sfânt, în vecii vecilor. Aleluia!
30 martie 2002
Papa Ioan Paul al II-lea