Predica Papei la solemnitatea Ss Petru şi Paul

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la solemnitatea Sfinții Petru și Paul
luni, 29 iunie 2021

Doi mari apostoli, apostoli ai evangheliei, și doi stâlpi ai Bisericii: Petru și Paul. Astăzi sărbătorim amintirea lor. Să privim de aproape acești doi martori ai credinței: în centrul istoriei lor nu este bravura lor, ci în centru este întâlnirea cu Cristos care le-a schimbat viața. Au trăit experiența unei iubiri care i-a vindecat și i-a eliberat și, pentru aceasta, au devenit apostoli și slujitori de eliberare pentru alții.

Petru și Paul sunt liberi numai pentru că au fost eliberați. Să ne oprim asupra acestui punct central.

Petru, pescarul din Galileea, a fost înainte de toate eliberat de sentimentul de nepotrivire și de amărăciunea eșecului, și asta s-a întâmplat grație iubirii necondiționate a lui Isus. Deși era un pescar expert, a experimentat de mai multe ori, în inima nopții, gustul amar al înfrângerii pentru că nu a pescuit nimic (cf. Lc 5,5; In 21,5) și, în fața năvoadelor goale, a avut ispita de a trage năvoadele în barcă; deși era puternic și impetuos, s-a lăsat adesea cuprins de frică (cf. Mt 14,30); deși era un pasionat discipol al Domnului, a continuat să raționeze conform lumii fără a reuși să înțeleagă și să primească semnificația Crucii lui Cristos (cf. Mt 16,22); deși s-a declarat gata să-și dea viața pentru el, i-a fost suficient să se simtă suspectat că este dintre ai săi pentru a se înspăimânta și a ajunge să-l renege pe Învățătorul (cf. Mc 14,66-72).

Și totuși Isus l-a iubit gratuit și a pariat pe el. L-a încurajat să nu capituleze, să arunce iar năvoadele în mare, să meargă pe apă, să privească la propria slăbiciune cu curaj, să-l urmeze pe calea Crucii, să-și dea viața pentru frați, să pască oile sale. Astfel l-a eliberat de frică, de calculele bazate numai pe siguranțele umane, de preocupările lumești, revărsând în el curajul de a risca totul și bucuria de a se simți pescar de oameni. L-a chemat chiar pe el să-i întărească în credință pe frați (cf. Lc 22,32). Lui i-a dat – am ascultat în Evanghelie – cheile pentru a deschide porțile care conduc la întâlnirea cu Domnului și puterea de a lega și a dezlega: a-i lega pe frați cu Cristos și a dezlega nodurile și lanțurile vieții lor (cf. Mt 16,19).

Toate acestea au fost posibile numai pentru că – așa cum ne-a relatat prima lectură – Petru cel dintâi a fost eliberat. Lanțurile care-l țin prizonier sunt frânte și, exact cum s-a întâmplat în noaptea eliberării israeliților din sclavia Egiptului, i se cere să se ridice în grabă, să-și pună centura și să-și lege sandalele pentru a ieși. Și Domnul deschide larg porțile în fața lui (cf. Fap 12,7-10). Este o nouă istorie de deschidere, de eliberare, de lanțuri frânte, de ieșire din închisoarea care închide. Petru trăiește experiența Paștelui: Domnul l-a eliberat.

Și apostolul Paul a experimentat eliberarea din partea lui Cristos. A fost eliberat din sclavia mai oprimantă, aceea a eului său, și din Saul, nume al primului rege al lui Israel, a devenit Paul, care înseamnă „mic”. A fost eliberat și de zelul religios care-l făcuse învârtoșat în susținerea tradițiilor primite (cf. Gal 1,14) și violent în persecutarea creștinilor. A fost eliberat. Respectarea formală a religiei și apărarea tradiției cu sabia scoasă, în loc de a-l deschide la iubirea lui Dumnezeu și a fraților, l-au învârtoșat: era un fundamentalist. Dumnezeu l-a eliberat de acest lucru; și, în schimb, nu la cruțat de atâtea slăbiciuni și dificultăți care au făcut mai rodnică misiunea sa evanghelizatoare: trudele apostolatului, infirmitatea fizică (cf. Gal 4,13-14); violențele, persecuțiile, naufragiile, foamea și setea, și, așa cum relatează el însuși, un ghimpe care l-a chinuit în trup (cf. 2Cor 12,7-10).

Astfel Paul a înțeles că „Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii pentru ca să le facă de rușine pe cele puternice” (1Cor 1,27), că toate le putem în el care ne dă forță (cf. Fil 4,13), că nimic nu ne poate despărți vreodată de iubirea sa (cf. Rom 8,35-39). Pentru aceasta, la sfârșitul vieții sale – ne-a relatat lectura a doua – Paul poate să spună: „Domnul mi-a fost alături” și „mă va salva din orice lucrare rea” (2Tim 4,17.18). Paul a trăit experiența Paștelui: Domnul l-a eliberat.

Iubiți frați și surori, Biserica privește la acești doi giganți ai credinței și vede doi apostoli care au eliberat puterea evangheliei în lume, numai pentru că au fost mai înainte eliberați de întâlnirea cu Cristos. El nu i-a judecat, nu i-a umilit, ci a împărtășit viața lor cu afect și apropiere, susținându-i cu însăși rugăciunea sa și, uneori, avertizându-i pentru a-i zgâlțâi la schimbare. Isus îi spune lui Petru cu duioșie: „Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu piară credința ta” (Lc 22,32); pe Paul îl întreabă: „Saul, Saul, pentru ce mă prigonești?” (Fap 9,4). Așa face Isus și cu noi: ne asigură apropierea sa rugându-se pentru noi și mijlocind la Tatăl; și ne reproșează cu dulceață când greșim, pentru ca să putem regăsi forța de a ne ridica și a relua drumul.

Atinși de Domnul, suntem eliberați și noi. Și avem nevoie mereu să fim eliberați, pentru că numai o Biserică liberă este o Biserică credibilă. Ca și Petru, suntem chemați să fim liberi de sentimentul înfrângerii în fața pescuirii noastre uneori falimentare; să fim liberi de teama care ne imobilizează și ne face fricoși, închizându-ne în siguranțele noastre și luându-ne curajul profeției. Ca și Paul, suntem chemați să fim liberi de ipocriziile exteriorității; să fim liberi de ispita de a ne impune cu forța lumii și nu cu slăbiciunea care-i face spațiu lui Dumnezeu; liberi de o respectare religioasă care ne face rigizi și inflexibili; liberi de legăturile ambigue cu puterea și de frica de a fi neînțeleși și atacați.

Petru și Paul ne încredințează imaginea unei Biserici încredințate mâinilor noastre, dar conduse de Domnul cu fidelitate și duioșie – el este cel care conduce Biserica -; a unei Biserici slabe, dar întărite de prezența lui Dumnezeu; imaginea unei Biserici eliberate care poate să ofere lumii acea eliberare pe care singură nu și-o poate da: eliberarea de păcat, de moarte, de resemnare, de sentimentul nedreptății, de pierderea speranței care urâțește viața femeilor și bărbaților din timpul nostru.

Să ne întrebăm astăzi, la această celebrare și după aceea, să ne întrebăm: orașele noastre, societățile noastre, lumea noastră, câtă nevoie au de eliberare? Câte lanțuri trebuie frânte și câte porți ferecate trebuie să fie deschise! Noi putem să fim colaboratori ai acestei eliberări, dar numai dacă noi cei dintâi ne lăsăm eliberați de noutatea lui Isus și umblăm în libertatea Duhului Sfânt.

Astăzi frații noștri arhiepiscopi primesc pallium. Acest semn de unitate cu Petru amintește misiunea păstorului care își dă viața pentru turmă. Dăruindu-și viața, păstorul, eliberat de sine însuși, devine instrument de eliberare pentru frați. Astăzi este cu noi delegația Patriarhiei Ecumenice, trimisă cu această ocazie de iubitul frate Bartolomeu: prezența voastră plăcută este un semn prețios de unitate pe drumul de eliberare de distanțele care în mod scandalos îi despart pe cei care cred în Cristos. Mulțumesc pentru prezența voastră.

Ne rugăm pentru voi, pentru păstori, pentru Biserică, pentru noi toți: pentru ca, eliberați de Cristos, să putem fi apostoli de eliberare în întreaga lume.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 29.06.2021
Publicarea pe acest sit: 29.06.2021
Etichete: ,

Faci un comentariu sau dai un răspuns?