Discursul Papei către delegaţia Patriarhiei de Constantinopol

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat delegației
Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol
cu ocazia solemnității Ss Ap Petru și Paul
luni, 28 iunie 2021

Iubiți frați în Cristos,

Vă salut cu bucurie și vă spun cu afect bun-venit la Roma cu ocazia solemnității Sfinților Apostoli Petru și Paul. Îi mulțumesc mitropolitului Emmanuel pentru cuvintele respectuoase pe care mi le-a adresat – cuvinte de frate. Schimbul anual de delegații între Biserica de Roma și cea de Constantinopol pentru sărbătorile patronilor respectivi este un semn al comuniunii reale, deși încă nedeplină, care deja ne leagă. Sunt foarte recunoscător Sanctității Sale Bartolomeu și Sfântului Sinod care au voit să vă trimită printre noi și vă mulțumesc pentru vizita plăcută.

Anul acesta îi vom sărbători pe sfinții Petru și Paul în timp ce lumea încă luptă pentru a ieși din criza dramatică provocată de pandemie. Acest flagel a fost un banc de probă care i-a cuprins pe toți și totul. Mai gravă decât această criză există numai posibilitatea de a o irosi, fără a învăța lecția pe care ne-i încredințează. Este o lecție de umilință, care ne învață imposibilitatea de a trăi sănătoși într-o lume bolnavă și de a continua ca mai înainte fără a ne da seama de ceea ce nu mergea. Și acum, marea dorință de a ne întoarce la normalitate poate masca pretenția nesăbuită de a ne sprijini din nouă pe siguranțe false, pe obișnuințe și proiecte care tind exclusiv la câștig și la urmărirea propriilor interese, fără a se îngriji de nedreptățile planetare, de strigătul săracilor și de sănătatea precară a planetei noastre.

Ce ne spun toate acestea nouă, creștinilor? Și noi suntem în mod serios chemați să ne întrebăm dacă vrem să reluăm să facem totul ca mai înainte, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, sau dacă vrem să profităm de provocarea acestei crize. Criza, așa cum revelează semnificația originară a cuvântului, implică o judecată, o separare între ceea ce face bine și ceea ce face rău. De fapt, termenul în vechime desemna actul agricultorilor care separau grâul bun de pleava care trebuia aruncată. Așadar, criza cere să se efectueze o cernere, să se facă un discernământ, să ne oprim pentru a analiza ce anume, din tot ceea ce facem, rămâne și ce anume trece.

Or, noi credem, așa cum învață apostolul Paul, că iubirea rămâne pentru totdeauna, deoarece, în timp ce totul trece, „iubirea nu încetează niciodată” (1Cor 13,8). Desigur, nu vorbim despre iubirea romantică, centrată pe noi înșine, pe propriile sentimente, dorințe și emoții; vorbim despre iubirea concretă, trăită în modul lui Isus. Este iubirea seminței care dă viață murind în pământ, care aduce rod frângându-se. Este iubirea care „nu caută ale sale”, care „toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură” (v. 5.7). Cu alte cuvinte, evanghelia asigură roade îmbelșugate nu celui care adună pentru sine, nu celui care privește la profiturile sale, ci aceluia care împărtășește deschis cu alții, semănând din belșug și cu gratuitate, în spirit umil de slujire.

A lua în serios criza prin care trecem înseamnă, așadar, pentru noi, creștinii aflați pe cale spre comuniunea deplină, să ne întrebăm cum vrem să înaintăm. Fiecare criză pune în fața unei bifurcații și deschide două căi: cea a aplecării asupra noastră înșine, în căutarea propriilor siguranțe și oportunități, sau cea a deschiderii spre celălalt, cu riscurile pe care le comportă, dar mai ales cu roadele de har pe care Dumnezeu le garantează. Iubiți frați, oare n-a venit ora în care să dăm, cu ajutorul Duhului, elan ulterior drumului nostru pentru a da la o parte vechi prejudecăți și a depăși definitiv rivalități dăunătoare? Fără a ignora diferențele care vor fi depășite prin dialog, în caritate și în adevăr, nu vom putea inaugura o nouă fază a relațiilor dintre Bisericile noastre, caracterizată de faptul de a merge mai mult împreună, de faptul de a voi să facem pași reali înainte, de faptul de a ne simți cu adevărat coresponsabili unii pentru alții? Dacă vom fi docili față de iubire, Duhul Sfânt, care este iubirea creativă a lui Dumnezeu și pune în armonie diversitățile, va deschide căile pentru o fraternitate reînnoită.

Mărturia de comuniune crescândă între noi, creștinii, va fi și un semn de speranță pentru atâția bărbați și femei, care se vor simți încurajați să promoveze o fraternitate mai universală și o reconciliere în măsură să remedieze greșelile din trecut. Este singura cale pentru a deschide un viitor de pace. Un frumos semn profetic va fi și colaborarea mai strânsă între ortodocși și catolici în dialogul cu alte tradiții religioase, domeniu în care știu că dumneavoastră, dragă Eminență Emmanuel, sunteți foarte implicat.

Dragi prieteni, doresc să vă mulțumesc încă o dată pentru prezența voastră. Vă cer cu respect să transmiteți Sanctității Sale Bartolomeu, pe care îl simt ca adevărat frate al meu, salutul meu afectuos și respectuos, și să-i spuneți că-l aștept cu bucurie aici la Roma în octombrie, ocazie pentru a aduce mulțumire lui Dumnezeu la a treizecea aniversare a alegerii sale. Prin mijlocirea sfinților Petru și Paul, corifeii apostolilor, și a Sfântului Andrei, primul dintre cei chemați, Dumnezeu atotputernic și milostiv să ne binecuvânteze și să ne atragă tot mai mult spre unitatea sa. Și voi, preaiubiților, rezervați-mi, vă rog, un spațiu în rugăciunile voastre. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 28.06.2021
Publicarea pe acest sit: 28.06.2021
Etichete: ,

Faci un comentariu sau dai un răspuns?