Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la sărbătoarea Sfintei Maria,
Născătoare de Dumnezeu
Vatican, 1 ianuarie 2014
Prima lectură ne-a repropus vechea rugăciune de binecuvântare pe care Dumnezeu i-a sugerat-o lui Moise pentru ca să îl învețe pe Aron și pe fiii săi: „Să te binecuvânteze Domnul și să te păzească. Domnul să își lumineze fața asupra ta și să se îndure de tine. Domnul să își îndrepte fața către tine și să îți dăruiască pacea” (Num 6,24-26). Este deosebit de semnificativ să reascultăm aceste cuvinte de binecuvântare la începutul unui nou an: vor însoți drumul nostru pentru timpul care se deschide în fața noastră. Sunt cuvinte de forță, de curaj, de speranță. Nu o speranță iluzorie, bazată pe promisiuni umane fragile; nici o speranță naivă care își imaginează mai bun viitorul pur și simplu pentru că este viitor. Această speranță își are motivația tocmai în binecuvântarea lui Dumnezeu, o binecuvântare care conține urarea cea mai mare, urarea Bisericii adresată fiecăruia dintre noi, plină de toată ocrotirea iubitoare a Domnului, a ajutorului său providențial.
Urarea conținută în această binecuvântare s-a realizat pe deplin într-o femeie, Maria, deoarece a fost destinată să devină Mamă a lui Dumnezeu, și s-a realizat în ea mai înainte decât în orice creatură. Născătoare de Dumnezeu – acesta este titlul principal și esențial al Sfintei Fecioare Maria. Este vorba despre o calitate, despre un rol pe care credința poporului creștin, în evlavia sa duioasă și genuină față de mama cerească, l-a perceput din totdeauna. Ne amintim de acel mare moment din istoria Bisericii antice, care a fost Conciliul din Efes, în care a fost definit cu autoritate maternitatea divină a Fecioarei. Adevărul despre maternitatea divină a Mariei a avut ecou la Roma unde, puțin după aceea, a fost construită Bazilica Santa Maria Maggiore, primul sanctuar marian din Roma și din întregul Occident, în care se venerează imaginea Născătoarei de Dumnezeu – Theotokos – cu titlul de Salus populi romani. Se povestește că locuitorii din Efes, în timpul Conciliului, s-au adunat la marginile porții bazilicii unde se reuneau Episcopii și au strigat: „Născătoare de Dumnezeu!” Credincioșii, cerând să se definească în mod oficial acest titlu al Sfintei Fecioare Maria, demonstrau că îi recunosc maternitatea divină. Este atitudinea spontană și sinceră a copiilor, care o cunosc bine pe Mama lor, pentru că o iubesc cu duioșie imensă. Dar este mai mult: este sensus fidei al sfântului popor credincios al lui Dumnezeu, care niciodată, în unitatea sa, niciodată nu greșește.
Maria este dintotdeauna prezentă în inima, în evlavia și mai ales în drumul de credință al poporului creștin. „Biserica merge în timp… și în acest drum înaintează merge pe urma itinerarului făcut de Fecioara Maria” (Papa Ioan Paul al II-lea, enciclica Redemptoris Mater, 2). Itinerarul nostru de credință este egal cu acela al Mariei, pentru aceasta o simțim deosebit de aproape de noi! Cât privește credința, care este fundamentul vieții creștine, Născătoarea de Dumnezeu a împărtășit condiția noastră, a trebuit să meargă pe aceleași drumuri frecventate de noi, uneori dificile și întunecate, a trebuit să înainteze în „peregrinarea credinței” (Conciliul Vatican II, constituția dogmatică Lumen gentium, 58).
Drumul nostru de credință este legat în mod indisolubil de Maria de când Isus, murind pe cruce, ne-a dăruit-o ca Mamă spunând: „Iată mama ta!” (In 19,27). Aceste cuvinte au valoarea unui testament și dau lumii o Mamă. Din acel moment Mama lui Dumnezeu a devenit și Mama noastră! În ceasul în care credința discipolilor era amenințată de atâtea dificultăți și incertitudini, Isus îi încredința celei care a fost prima care a crezut și a cărei credință nu avea să dispară niciodată. Și „femeia” devine Mama noastră în momentul în care îl pierde pe Fiul divin. Inima ei rănită se dilată pentru a face loc tuturor oamenilor, buni și răi, toți, și îi iubește așa cum îi iubea Isus. Femeia care la nunta din Cana Galileii a dat cooperarea ei de credință pentru manifestarea minunățiilor lui Dumnezeu în lume, la Calvar ține aprinsă flacăra credinței în învierea Fiului și o comunică altora cu afect matern. Maria devine astfel izvor de speranță și de bucurie adevărată!
Mama Răscumpărătorului ne precede și încontinuu ne întărește în credință, în vocație și în misiune. Cu exemplul ei de umilință și de disponibilitate față de voința lui Dumnezeu ne ajută să traducem credința noastră într-o vestire a Evangheliei bucuroasă și fără granițe. Astfel misiunea noastră va fi rodnică, pentru că este modelată după maternitatea Mariei. Ei să îi încredințăm itinerarul nostru de credință, dorințele inimii noastre, necesitățile noastre, nevoile lumii întregi, în special foamea și setea de dreptate și de pace și de Dumnezeu; și să o invocăm toți împreună, și vă invit s-o invocăm de trei ori, imitându-i pe acei frați din Efes, spunându-i: „Născătoare de Dumnezeu”: Născătoare de Dumnezeu! Născătoare de Dumnezeu! Născătoare de Dumnezeu! Amin.