Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la celebrarea Vesperelor și a Te Deum-ului
de mulțumire pentru sfârșitul anului
Bazilica San Pietro, joi, 31 decembrie 2013
Apostolul Ioan definește timpul prezent în mod precis: „Este ceasul din urmă” (1In 2,18). Această afirmație – care apare la Liturghia din 31 decembrie – vrea să însemne că prin venirea lui Dumnezeu în istorie suntem deja în timpurile „din urmă”, după care trecerea finală va fi a doua și definitiva venire a lui Cristos. Și nu va mai fi o nouă revelație, ci manifestarea deplină a ceea ce Isus a revelat deja. În acest sens suntem în „ceasul din urmă”; fiecare moment al vieții noastre nu este provizoriu, este definitiv, și fiecare acțiune a noastră este încărcată de veșnicie; de fapt, răspunsul pe care îl dăm astăzi lui Dumnezeu care ne iubește în Isus Cristos, are incidență asupra viitorului nostru.
Viziunea biblică și creștină a timpului și a istoriei nu este ciclică, ci liniară: este un drum care merge spre o împlinire. Un an care a trecut nu ne duce deci la o realitate care se termină ci la o realitate care se împlinește, este un nou pas spre ținta care se află în fața noastră: o țintă de speranță, o țintă de fericire, pentru că îl vom întâlni pe Dumnezeu, motivul speranței noastre și izvorul bucuriei noastre.
În timp ce ajunge la final anul 2013, adunăm, ca într-un coș, zilele, săptămânile, lunile pe care le-am trăit, pentru a oferi totul Domnului. Și să ne întrebăm în mod curajos: cum am trăit timpul pe care El ni l-a dăruit? L-am folosit mai ales pentru noi înșine, pentru interesele noastre, sau am știut să îl folosim și pentru alții? Cât timp am rezervat pentru a sta cu Dumnezeu, în rugăciune, în tăcere, în adorație?
Și apoi să ne gândim, noi cetățenii romani, să ne gândim la acest oraș Roma. Ce anume s-a întâmplat în acest an? Ce anume se întâmplă și ce anume se va întâmpla? Cum este calitatea vieții în acest oraș? Depinde de noi toți! Cum este calitatea „cetățeniei” noastre? Anul acesta am contribuit, în „micul” nostru, să îl facem trăibil, ordonat, primitor? De fapt, fața unui oraș este ca un mozaic ale cărui pietricele sunt toți cei care locuiesc în el. Desigur, cel care este învestit cu autoritate are responsabilitate mai mare, dar fiecare dintre noi este coresponsabil, în bine și în rău.
Roma este un oraș de o frumusețe unică. Patrimoniul său spiritual și cultural este extraordinar. Și totuși, și la Roma sunt atâtea persoane marcate de lipsuri materiale și morale, persoane sărace, nefericite, suferinde, care interpelează conștiința fiecărui cetățean. La Roma probabil simțim mai puternic acest contrast dintre ambientul maiestuos și încărcat de frumusețe artistică și suferința socială a celui care trudește mai mult. Roma este un oraș plin de turiști, dar plin și de refugiați. Roma este plină de oameni care lucrează, dar și de persoane care nu găsesc de lucru sau desfășoară munci slab plătite și uneori nedemne; și toți au dreptul să fie tratați cu aceeași atitudine de primire și de echitate, pentru că fiecare este purtător al demnității umane.
Este ultima zi a anului. Ce vom face, cum vom acționa în anul următor, pentru a face un pic mai bun orașul nostru? Roma din noul an va avea o față și mai frumoasă dacă va fi și mai bogată în umanitate, ospitalieră, primitoare; dacă noi toți vom fi atenți și generoși față de cel care este în dificultate; dacă vom ști să colaborăm cu spirit constructiv și solidar, pentru binele tuturor. Roma din noul an va fi mai bună dacă nu vor exista persoane care o privesc „de departe”, în cartolină, care privesc viața ei „din balcon”, fără a se implica în atâtea probleme umane, probleme ale bărbaților și femeilor care, până la urmă… și de la început, că vrem sau nu, sunt frații noștri. În această perspectivă, Biserica din Roma se simte angajată să dea propria contribuție vieții și viitorului orașului – este datoria ei! -, se simte angajată să o însuflețească cu drojdia Evangheliei, să fie semn și instrument al milostivirii lui Dumnezeu.
În seara aceasta încheiem Anul Domnului 2013 mulțumind și cerând și iertare. Cele două lucruri împreună: a mulțumi și a cere iertare. Mulțumim pentru toate binefacerile pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, și mai ales pentru răbdarea Sa și fidelitatea Sa, care se manifestă în trecerea timpurilor, dar în mod singular la plinirea timpului, când „Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie” (Gal 4,4). Mama lui Dumnezeu, în numele căreia mâine vom începe o nouă bucată din pelerinajul nostru pământesc, să ne învețe să îl primim pe Dumnezeul făcut om, pentru ca fiecare an, fiecare lună, fiecare zi să fie plină de Iubirea Sa veșnică. Așa să fie!
Documente pe teme asemănătoare: