Predica Papei la Liturghia pentru sărbătoarea sfinţirii Bazilicii din Lateran

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia pentru sărbătoarea sfințirii
Bazilicii din Lateran

sâmbătă, 9 noiembrie 2019

În această seară, la această celebrare a Sfințirii, aș vrea să iau din Cuvântul lui Dumnezeu trei versete pe care să vi le dăruiesc, pentru ca să le puteți face obiect de meditație și de rugăciune.

Primul îl simt adresat tuturor, întregii comunități diecezane din Roma. Este versetul din psalmul responsorial: „Un râu cu brațele sale înveselește cetatea lui Dumnezeu” (46,5). Creștinii care locuiesc în acest oraș sunt ca râul care iese din templu: poartă un Cuvânt de viață și de speranță capabil să fecundeze deșerturile inimilor, așa cum torentul descris în viziunea lui Ezechiel (cf. cap. 47) fecundează deșertul Arabah și vindecă apele sărate și fără viață din Marea Moartă. Important este ca acest curs de apă să iasă din templu și să se îndrepte spre ținuturile cu aspect ostil. Orașul nu poate decât să se înveselească atunci când îi vede pe creștini devenind vestitori bucuroși, determinați să împărtășească împreună cu alții comorile Cuvântului lui Dumnezeu și să se străduiască pentru binele comun. Terenul care părea destinat pentru totdeauna aridității revelează o potențialitate extraordinară: devine o grădină cu pomi mereu verzi și frunze și roade cu putere medicinală. Ezechiel explică motivul acestei mari rodnicii: „Apele lui ies din sanctuar” (47,12). Dumnezeu este secretul acestei forțe de viață nouă!

Fie ca Domnul să se poată bucura văzându-ne în mișcare, gata să-i ascultăm cu inima pe săracii săi care strigă către El. Fie ca Mama Biserică din Roma să poată experimenta mângâierea de a vedea încă o dată ascultarea și curajul fiilor săi, plini de entuziasm pentru această nouă perioadă de evanghelizare. A-i întâlni pe alții, a intra în dialog cu ei, a-i asculta cu umilință, gratuitate și sărăcie a inimii… Vă invit să trăiți toate acestea nu ca un efort apăsător, ci cu o ușurință spirituală: în loc să ne lăsăm cuprinși de neliniști de prestație, este mai important să lărgim percepția pentru a percepe prezența și acțiunea lui Dumnezeu în oraș. Este o contemplație care se naște din iubire.

Vouă preoților vreau să dedic un verset din lectura a doua, din Prima Scrisoare către Corinteni: „Nimeni nu poate pune o altă temelie în afară de cea existentă, care este Isus Cristos” (3,11). Aceasta este misiunea voastră, inima slujirii voastre: a ajuta comunitatea să stea mereu la picioarele Domnului pentru a-i asculta Cuvântul; a o ține departe de orice mondenitate, de compromisurile rele; a păzi fundamentul și rădăcina sfântă a edificiului spiritual; a o apăra de lupii răpitori, de cei care ar vrea s-o devieze de la calea Evangheliei. Ca Paul, și voi sunteți „arhitecți înțelepți” (cf. 3,10), înțelepți pentru că sunteți foarte conștienți că orice altă idee sau realitate am vrea să punem la temelia Bisericii în locul Evangheliei, ar putea probabil să ne garanteze mai mult succes, eventual satisfacții imediate, dar ar comporta în mod inevitabil prăbușirea, prăbușirea întregului edificiu spiritual!

De când sunt episcop de Roma am cunoscut mai îndeaproape pe mulți dintre voi, dragi preoți: am admirat credința și iubirea față de Domnul, apropierea de persoane și generozitatea în îngrijirea săracilor. Cunoașteți cartierele orașului ca nimeni altul și păstrați în inimă chipurile, zâmbetele și lacrimile atâtor oameni. Ați pus deoparte contrapoziții ideologice și protagonisme personale pentru a face spațiu la ceea ce vă cere Dumnezeu. Realismul celui care are picioarele pe pământ și știe „cum merg treburile din această lume” nu v-a împiedicat să zburați sus cu Domnul și să visați măreț. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Bucuria intimității cu El să fie răsplata cea mai adevărată pentru tot binele pe care-l faceți zilnic.

Și în sfârșit un verset pentru voi, membri ai echipelor pastorale, care sunteți aici pentru a primi un mandat special de la episcop. Nu puteam decât să-l aleg din Evanghelie (In 2,13-22), unde Isus se comportă în manieră divin provocatoare. Pentru a putea zdruncina îngustimea de minte a oamenilor și a-i induce la schimbări radicale, Dumnezeu alege uneori să acționeze în manieră puternică, pentru a realiza o ruptură în situație. Isus cu acțiunea sa vrea să producă o schimbare a pasului, o schimbare de direcție. Același stil l-au avut mulți sfinți: anumite comportamente ale lor, incomprehensibile pentru o logică umană, erau rod al intuițiilor provocate de Duhul și voiau să-i provoace pe contemporanii lor și să-i ajute să înțeleagă că „gândurile mele nu sunt gândurile voastre”, spune Dumnezeu prin profetul Isaia (55,8).

Pentru a înțelege bine episodul evanghelic de astăzi trebuie subliniat un amănunt important. Vânzătorii se aflau în curtea păgânilor, locul accesibil pentru non-evrei. Tocmai această curte a fost transformată într-o piață. Dar Dumnezeu vrea ca templul său să fie casă de rugăciune pentru toate popoarele (cf. Is 56,7). De aici decizia lui Isus de a răsturna mesele schimbătorilor de bani și de a alunga animalele. Această purificare a sanctuarului era necesară pentru ca Israel să redescopere vocația sa: a fi lumină pentru toate neamurile, un mic popor ales pentru a sluji mântuirii pe care Dumnezeu vrea s-o dea tuturor. Isus știe că această provocare îl va costa scump. Și când îl întreabă: „Ce semn ne arăți că ai dreptul să faci acestea?” (v. 18), Domnul răspunde spunând: „Dărâmați acest templu și în trei zile îl voi ridica” (v. 19).

Și tocmai acesta este versetul pe care în această seară vreau să vi-l încredințez vouă, echipe pastorale. Vă este încredințată misiunea de a ajuta comunitățile voastre și pe lucrătorii pastorali să ajungă la toți locuitorii orașului, găsind noi căi pentru a-l întâlni pe cel care este departe de credință și de Biserică. Însă, făcând această slujire, duceți înăuntru această conștiință, această încredere: nu există inimă umană în care Cristos să nu vrea și să nu se poată renaște. În existențele noastre de păcătoși adesea ni se întâmplă să ne îndepărtăm de Domnul și să stingem Duhul. Distrugem templul lui Dumnezeu care este fiecare dintre noi. Și totuși aceasta nu este niciodată o situație definitivă: Domnului îi ajung trei zile pentru a reconstrui templul său înăuntrul nostru!

Nimeni, oricât de rănit ar fi de rău, nu este condamnat pe acest pământ să fie pentru totdeauna despărțit de Dumnezeu. În manieră adesea misterioasă dar reală Domnul deschide în inimi noi breșe, dorințe de adevăr, de bine și de frumusețe, care fac spațiu evanghelizării. Uneori se pot întâlni neîncrederi și ostilități: nu trebuie să ne lăsăm blocați, ci să păstrăm convingerea că lui Dumnezeu îi ajung trei zile pentru a-l învia pe Fiul său în inima omului. Este și istoria unora dintre noi: convertiri profunde rod al acțiunii imprevizibile a harului! Mă gândesc la Conciliul al II-lea din Vatican: „Într-adevăr, de vreme ce Cristos a murit pentru toți iar chemarea ultimă a omului este în mod efectiv una, și anume divină, trebuie să susținem că Duhul Sfânt oferă tuturor posibilitatea ca, într-un mod cunoscut de Dumnezeu, să fie asociați acestui mister pascal” (Constituția pastorală Gaudium et spes, 22).

Fie ca Domnul să ne dea să experimentăm toate acestea, în acțiunea noastră evanghelizatoare. Să putem crește în credința în Misterul Pascal și să fim asociați la „zelul” său pentru casa noastră. Drum bun!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 09.11.2019
Publicarea pe acest sit: 09.11.2019
Etichete: , ,

Lasă un răspuns