Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia celebrată în
Piața „Macedonia”, Skopje,
marți, 7 mai 2019
„Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame și celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată”, tocmai ne-a spus Domnul (In 6,35).
În Evanghelie, în jurul lui Isus, se concentrează o mulțime care încă avea în ochi înmulțirea pâinilor. Unul din acele momente care au rămas imprimate în ochii și în inima primei comunități a discipolilor. A fost o sărbătoare… Sărbătoarea de a descoperi supraabundența și grija lui Dumnezeu față de fiii săi, făcuți frați în împărțirea și împărtășirea pâinii. Să ne imaginăm pentru un moment mulțimea aceea. Ceva era schimbat. Pentru câteva clipe, acele persoane însetate și tăcute care-l urmau pe Isus în căutarea unui cuvânt au fost în măsură să atingă cu mâinile lor și să simtă în trupurile lor miracolul fraternității capabil să sature și să facă să fie din supraabundență.
Domnul a venit pentru a da viață lumii și face asta mereu într-un mod care reușește să sfideze îngustimea calculelor noastre, mediocritatea așteptărilor noastre și superficialitatea intelectualismelor noastre; pune în discuție vederile noastre și certitudinile noastre, invitându-ne să trecem la un orizont nou care dă spațiu unui mod diferit de a construi realitatea. El este Pâinea cea vie coborâtă din cer, „celui care vine la mine nu-i va mai fi foame și celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată”.
Toți acei oameni au descoperit că foamea de pâine avea și alte nume: foame de Dumnezeu, foame de fraternitate, foame de întâlnire și de sărbătoare împărtășită.
Ne-am obișnuit să mâncăm pâinea tare a dezinformării și am ajuns prizonieri ai discreditării, ai etichetelor și ai infamiei; am crezut că setea noastră o va sătura conformismul și am ajuns să ne adăpăm cu indiferență și cu insensibilitate; ne-am hrănit cu vise de strălucire și măreție și am ajuns să mâncăm distragere, închidere și singurătate; ne-am îndopat cu conexiuni și am pierdut gustul fraternității. Am căutat rezultatul rapid și sigur și ne aflăm oprimați de nerăbdare și de neliniște. Prizonieri ai virtualității, am pierdut gustul și savoarea realității.
S-o spunem cu forță și fără frică: ne este foame, Doamne… Ne este foame, Doamne, de pâinea Cuvântului tău capabil să deschidă închiderile noastre și singurătățile noastre; ne este foame, Doamne, de fraternitate acolo unde indiferența, discreditarea, infamia nu umplu mesele noastre și nu iau primul loc în casa noastră. Ne este foame, Doamne, de întâlniri în care Cuvântul tău să fie în măsură să ridice speranța, să trezească duioșia, să sensibilizeze inima deschizând căi de transformare și convertire.
Ne este foame, Doamne, să experimentăm, ca mulțimea aceea, înmulțirea milostivirii tale, capabilă să strice stereotipurile și să împartă și să împărtășească milostivirea Tatălui față de fiecare persoană, în special față de cei de care nimeni nu se îngrijește, care sunt uitați sau disprețuiți. S-o spunem cu forță și fără frică, ne este foame de pâine, Doamne: de pâinea Cuvântului tău și de pâinea fraternității.
Peste câteva clipe, ne vom pune în mișcare, vom merge la masa altarului pentru a ne hrăni cu Pâinea Vieții urmând mandatul Domnului: „celui care vine la mine nu-i va mai fi foame și celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată” (In 6,35). Este singurul lucru pe care ni-l cere Domnul: veniți. Ne invită să pornim la drum, în mișcare, în ieșire. Ne îndeamnă să mergem spre El pentru a ne face părtași de însăși viața sa și de însăși misiunea sa. „Veniți”, ne spune Domnul: o venire care nu înseamnă numai mutarea dintr-un loc în altul, ci capacitatea de a ne lăsa mișcați, transformați de Cuvântul său în alegerile noastre, în sentimente, în priorități pentru a ne aventura să facem înseși gesturile sale și să vorbim cu însuși limbajul său, „limbajul pâinii care exprimă duioșie, companie, dăruire generoasă pentru alții”[1], iubire concretă și palpabilă pentru că este zilnică și reală.
În fiecare Euharistie, Domnul se frânge și se împarte și ne invită și pe noi să ne frângem și să ne împărțim împreună cu El și să participăm la acel miracol înmulțitor care vrea să ajungă la fiecare colț al acestui oraș, al acestei țări, al acestui ținut și să-l atingă cu un pic de duioșie și compasiune.
Foame de pâine, foame de fraternitate, foame de Dumnezeu. Cât de bine cunoștea toate acestea Maica Tereza, care a voit să-și întemeieze viața sa pe doi pilaștri: Isus întrupat în Euharistie și Isus întrupat în săraci! Iubire pe care o primim, iubire pe care o dăruim. Doi pilaștri inseparabili care au marcat drumul său, au pus-o în mișcare, doritoare și ea să potolească foamea sa și setea sa. A mers la Domnul și în același act a mers la fratele disprețuit, neiubit, singur și uitat; a mers la fratele și a găsit fața Domnului… Deoarece știa că „iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele se amestecă împreună: în cel mai mic îl întâlnim pe Isus însuși și în Isus îl întâlnim pe Dumnezeu”[2], și acea iubire era singurul lucru capabil să sature foamea noastră.
Fraților, astăzi Domnul Înviat continuă să meargă în mijlocul nostru, acolo unde trece și se joacă viața zilnică. El cunoaște foamea noastră și ne spune iarăși: „celui care vine la mine nu-i va mai fi foame și celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată” (In 6,35). Să ne încurajăm reciproc să ne ridicăm în picioare și să experimentăm abundența iubirii sale; să lăsăm ca El să sature foamea și setea noastră în sacramentul altarului și în sacramentul fratelui.
La sfârșitul Liturghiei la Skopje
Iubiți frați și surori,
Înainte de binecuvântarea finală simt nevoia să exprim recunoștința mea. Mulțumesc episcopului de Skopje pentru cuvintele sale și mai ales pentru munca făcută ca pregătire a acestei zile. Și împreună cu el mulțumesc celor care au colaborat, preoți, călugări și credincioși laici. Mulțumesc din inimă tuturor!
Și reînnoiesc recunoștința mea și autorităților civile ale țării, forțelor de ordine și voluntarilor. Domnul va ști să dăruiască fiecăruia cea mai bună răsplată. Din partea mea, vă port în inimă și vă cer și vouă să vă rugați pentru mine.
Note:
[1] J.M. Bergoglio, Homilía Corpus Christi, Buenos Aires, 1995.
[2] Benedict al XVI-lea, Enciclica Deus caritas est, 15.
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 07.05.2019
Publicarea pe acest sit: 07.05.2019
Etichete: Predici, Papa F, Macedonia de Nord