Predica Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea
la Sfânta Liturghie de la miezul nopții
24 decembrie 2002
1. „Dum medium silentium tenerent omnia… – În timp ce tăcerea învăluia totul și noaptea era la jumătate, Cuvântul tău atotputernic, o Doamne, a venit din tronul tău regesc” (Antifona la Magnificat, 26 decembrie).
În această Noapte Sfântă se împlinește vechea făgăduință: timpul de așteptare s-a sfârșit, iar Fecioara îl aduce pe lume pe Mesia.
Isus se naște pentru omenirea care caută libertatea și pacea; se naște pentru fiecare om apăsat de păcat, care are nevoie de mântuire și este însetat după speranță.
La strigătul necontenit al popoarelor: Vino, Doamne, și ne mântuiește!, Dumnezeu răspunde în această noapte: Cuvântul său veșnic de iubire a luat firea noastră muritoare. „Sermo tuus, Domine, a regalibus sedibus venit”. Cuvântul a intrat în timp: s-a născut Emanuel, Dumnezeu cu noi.
În catedrale și în bazilici, precum și în bisericile cele mai mici, răspândite în toate colțurile pământului, se înalță impresionant cântul creștinilor: „Astăzi ni s-a născut Mântuitorul” (Psalm responsorial).
2. Maria „a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut, și L-a înfășat și L-a culcat în iesle” (Luca 2,7).
Iată icoana Nașterii: un prunc plăpând, pe care mâinile unei femei îl învelește cu pânzeturi sărăcăcioase și-l culcă în iesle.
Cine ar putea crede că acea mică ființă umană este „Fiul Celui Preaînalt” (Luca 1,32)? Numai ea, Mama Sa, cunoaște adevărul și păstrează misterul.
În această noapte și noi putem să privim prin ochii ei, pentru a recunoaște în acest Prunc chipul uman al lui Dumnezeu. Și noi, oameni ai celui de-al treilea mileniu, îl putem întâlni pe Cristos și-l putem contempla cu ochii Mariei.
Astfel, noaptea de Crăciun devine o școală de credință și de viață.
3. În a doua lectură, care a fost proclamată puțin mai devreme, apostolul Paul ne ajută să contemplăm evenimentul-Cristos pe care-l celebrăm în această noapte strălucitoare. El scrie: „Harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor” (Tit 2,11).
„Harul lui Dumnezeu care s-a arătat” în Isus este iubirea sa milostivă, care stăpânește întreaga istorie a mântuirii și o călăuzește spre definitiva sa împlinire. Revelarea lui Dumnezeu care „s-a umilit pe sine venind între noi ca un om” (Prefață de Advent I) constituie anticiparea, aici pe pământ, a „manifestării” sale glorioase de la sfârșitul veacurilor (cfr. Tit 2,13).
Și mai mult. Evenimentul istoric pe care-l trăim în mister este „calea” oferită nouă pentru a ajunge la întâlnirea cu Cristos cel glorios. Într-adevăr, prin Întruparea sa, Isus „ne învață – așa cum observă Apostolul – să lepădăm fărădelegea și poftele trupești și, în veacul de acum, să trăim cu înțelepciune, cu dreptate și cu cucernicie, și să așteptăm fericita nădejde” (Tit 2,12-13).
O Naștere a Domnului, care ai inspirat Sfinții din toate timpurile! Mă gândesc, printre alții, la sfântul Bernard și la extazurile sale spirituale în fața scenei impresionante a ieslei; mă gândesc la sfântul Francisc din Assisi, autorul inspirat al primei reprezentări „vii” a misterului Nopții Sfinte; mă gândesc la sfânta Tereza a Pruncului Isus, care, prin „mica sa cale”, a propus orgolioasei cunoașteri moderne autenticul spirit al Crăciunului.
4. „Veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle” (Luca 2,12).
Pruncul culcat în sărăcia unei iesle: acesta este semnul lui Dumnezeu. Trec secolele și mileniile, dar semnul rămâne, și este valabil și pentru noi, oamenii celui de-al treilea mileniu. Este un semn de speranță pentru întreaga familie umană: semn de pace pentru cei ce suferă din pricina a diferite conflicte; semn de eliberare pentru cei săraci și oprimați; semn de milostivire pentru cei ce sunt închiși în cercul vicios al păcatului; semn de iubire și de mângâiere pentru cei ce se simt singuri și părăsiți.
Un semn mic și plăpând, umil și tăcut, dar bogat în puterea lui Dumnezeu, care s-a făcut om din iubire.
5. Doamne Isuse, ne apropiem de ieslea ta
împreună cu păstorii
pentru a te contempla
înfășat și culcat în iesle.
O Prunc din Betleem,
te adorăm în tăcere împreună cu Maria,
Maică pururea Fecioară.
Ție să-ți fie slavă și cinste în veci,
dumnezeiescule Mântuitor al omenirii! Amin.