Predica Papei la Liturghia din Miercurea Cenuşii

Predica Papei Francisc
la Liturghia din Miercurea Cenușii
miercuri, 18 februarie 2015

Ca popor al lui Dumnezeu începem drumul Postului Mare, timp în care încercăm să ne unim mai strâns cu Domnul, pentru a împărtăși misterul pătimirii sale și al învierii sale.

Liturgia de astăzi ne propune înainte de toate textul din profetul Ioel, trimis de Dumnezeu să cheme poporul la pocăință și la convertire, din cauza unei calamități (invazia de lăcuste) care devastează Iudeea. Numai Domnul poate salva de flagel și trebuie deci implorat cu rugăciuni și posturi, mărturisind propriul păcat.

Profetul insistă asupra convertirii interioare: „Întoarceți-vă la mine cu toată inima” (2,12).

A ne întoarce la Domnul „cu toată inima” înseamnă a întreprinde drumul unei convertiri nu superficiale și tranzitorii, ci un itinerar spiritual care se referă la locul cel mai intim al persoanei noastre. De fapt, inima este sediul sentimentelor noastre, centrul în care se formează alegerile noastre, atitudinile noastre. Acel „întoarceți-vă la mine cu toată inima” nu implică numai pe fiecare individ, ci se extinde la întreaga comunitate, este o convocare adresată tuturor: „Adunați poporul, consacrați o adunare! Întruniți-i pe bătrâni, convocați-i pe prunci și pe copiii de la sân! Să iasă mirele din camera lui și mireasa, din camera sa nupțială!” (v. 16).

Profetul se oprește îndeosebi asupra rugăciunii preoților, afirmând că trebuie însoțită de lacrimi. Ne va face bine, tuturor, dar în special nouă preoților, la începutul acestui Post Mare, să cerem darul lacrimilor, așa încât să facă rugăciunea noastră și drumul nostru de convertire tot mai autentice și fără ipocrizie. Ne va face bine să ne punem întrebarea: „Eu plâng? Papa plânge? Cardinalii plâng? Episcopii plâng? Consacrații plâng? Preoții plâng? Plânsul este în rugăciunile noastre?”. Și tocmai acesta este mesajul Evangheliei de astăzi. În textul din Matei, Isus recitește cele trei opere de evlavie prevăzute în legea mozaică: pomana, rugăciunea și postul. Și distinge faptul extern de faptul intern, de acea plângere a inimii. În decursul timpului, aceste prescrieri au fost atinse de rugina formalismului exterior, sau chiar s-au transformat într-un semn de superioritate socială. Isus scoate în evidență o tentație comună în aceste trei opere, care se poate rezuma chiar în ipocrizie (o numește de trei ori): „Aveți grijă să nu săvârșiți faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de ei…Când dai de pomană, nu trâmbița înaintea ta așa cum fac ipocriții… Când vă rugați, nu faceți ca ipocriții, pentru că lor le place să se roage stând în picioare… ca să se arate oamenilor… Când postiți, nu fiți triști ca ipocriții” (Mt 6,1.2.5.16). Știți, fraților, că ipocriții nu știu să plângă, au uitat cum se plânge, nu cer darul lacrimilor.

Când se face ceva bun, aproape instinctiv se naște în noi dorința de a fi stimați și admirați pentru această acțiune bună, pentru a scoate din ea o satisfacție. Isus ne invită să facem aceste fapte fără nicio ostentație și să ne încredem numai în răsplata Tatălui „care vede în ascuns” (Mt 6,4.6.18).

Iubiți frați și surori, Domnul nu încetează niciodată să aibă milostivire față de noi și vrea să ne ofere încă o dată iertarea sa – toți avem nevoie de ea – invitându-ne să ne întoarcem la El cu o inimă nouă, purificată de rău, purificată de lacrimi, pentru a lua parte la bucuria sa. Cum să primim această invitație? Ne sugerează sfântul Paul: „Vă rugăm pentru Cristos: împăcați-vă cu Dumnezeu!” (2Cor 5,20). Acest efort de convertire nu este numai o lucrare umană, înseamnă a ne lăsa reconciliați. Reconcilierea dintre noi și Dumnezeu este posibilă grație milostivirii Tatălui care, din iubire față de noi, n-a ezitat să-l jertfească pe Fiul său Unicul Născut. De fapt, Cristos, care era drept și fără păcat, pentru noi a fost făcut păcat (v. 21) când pe cruce a luat asupra sa păcatele noastre și astfel ne-a răscumpărat și ne-a justificat în fața lui Dumnezeu. „În El” noi putem deveni drepți, în El ne putem schimba, dacă primim harul lui Dumnezeu și nu lăsăm să treacă în zadar acest „moment potrivit” (6,2). Vă rog, să ne oprim, să ne oprim un pic și să ne lăsăm reconciliați cu Dumnezeu.

Cu această conștiință, începem încrezători și bucuroși itinerarul Postului Mare. Maria Mamă Neprihănită, fără păcat, să susțină lupta noastră spirituală împotriva păcatului, să ne însoțească în acest moment potrivit, pentru ca să putem ajunge să cântăm împreună bucuria victoriei în ziua de Paști. Și ca semn al voinței de a ne lăsa reconciliați cu Dumnezeu, în afară de lacrimile care vor fi „în ascuns”, în public vom îndeplini gestul impunerii cenușii pe cap. Celebrantul rostește aceste cuvinte: „Amintește că ești praf și în praf te vei întoarce” (cf. Gen 3,19), sau repetă îndemnul lui Isus: „Convertiți-vă și credeți în Evanghelie” (cf. Mc 1,15). Ambele formule constituie o referință la adevărul existenței umane: suntem creaturi limitate, păcătoși care au mereu nevoie de pocăință și de convertire. Cât de important este să ascultăm și să primim această chemare în timpul nostru! Invitația la convertire este, așadar, un stimulent de a ne întoarce, așa cum a făcut fiul din parabolă, în brațele lui Dumnezeu, Tată duios și milostiv, să plângem în acea îmbrățișare, să ne încredem în El și să ne încredințăm Lui.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 18.02.2015
Publicarea pe acest sit: 19.02.2015
Etichete: ,

Lasă un răspuns