Audienţa generală de miercuri

Familia – 4. Frații
miercuri, 18 februarie 2015

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În drumul nostru de cateheză despre familie, după ce am luat în considerare rolul mamei, al tatălui, al copiilor, astăzi este rândul fraților. „Frate” și „soră” sunt cuvinte pe care creștinismul le iubește mult. Și, grație experienței familiale, sunt cuvinte pe care toate culturile și toate epocile le înțeleg.

Legătura fraternă are un loc special în istoria poporului lui Dumnezeu, care primește revelația sa în miezul experienței umane. Psalmistul cântă frumusețea legăturii fraterne: „Iată cât de bine și cât de plăcut este ca frații să locuiască împreună!” (Ps 132,1). Și acest lucru este adevărat, fraternitatea este frumoasă! Isus Cristos a dus la plinătatea ei și această experiență umană a faptului de a fi frați și surori, asumând-o în iubirea trinitară și potențând-o așa încât să meargă mult peste legăturile de rudenie și să poată depăși orice zid de înstrăinare.

Știm că atunci când raportul fratern se ruinează, când se ruinează raportul dintre frați, se deschide drumul la experiențe dureroase de conflict, de trădare, de ură. Relatarea biblică despre Cain și Abel constituie exemplul acestui rezultat negativ. După uciderea lui Abel, Dumnezeu îl întreabă pe Cain: „Unde este Abel, fratele tău?” (Gen 4,9a). Este o întrebare pe care Domnul continuă s-o repete în fiecare generație. Și din păcate, în fiecare generație nu încetează să se repete și răspunsul dramatic al lui Cain: „Nu știu. Oare sunt eu păzitorul fratelui meu?” (Gen 4,9b). Ruperea legăturii dintre frați este un lucru urât și rău pentru omenire. Și în familie, câți frați se ceartă pentru lucruri mici, sau pentru o moștenire, și apoi nu își mai vorbesc, nu se mai salută. Acest lucru este urât!

Fraternitatea este un lucru mare, când ne gândim că toți frații au locuit în sânul aceleiași mame timp de nouă luni, vin din trupul mamei! Și nu se poate rupe fraternitatea. Să ne gândim un pic: toți cunoaștem familii care au frații dezbinați, care s-au certat; să îi cerem Domnului pentru aceste familii – poate că în familia noastră există unele cazuri – ca să le ajute să îi reunească pe frați, să reconstituie familia. Fraternitatea nu trebuie să se rupă și atunci când se rupe se întâmplă ceea ce s-a întâmplat cu Cain și Abel. Când Domnul îl întreabă pe Cain unde era fratele său, el răspunde: „Dar eu nu știu, nu îmi pasă de fratele meu”. Acest lucru este urât, este un lucru foarte, foarte dureros de auzit. În rugăciunile noastre mereu să ne rugăm pentru frații care sunt dezbinați.

Legătura de fraternitate care se formează în familie între copii, dacă are loc într-un climat de educație la deschiderea spre alții, este marea școală de libertate și de pace. În familie, între frați se învață conviețuirea umană, cum trebuie să se conviețuiască în societate. Probabil nu suntem mereu conștienți de asta, dar tocmai familia e cea care introduce fraternitatea în lume! Pornind de la această primă experiență de fraternitate, hrănită de afectele și de educația familială, stilul fraternității se iradiază ca o promisiune asupra întregii societăți și asupra raporturilor dintre popoare.

Binecuvântarea pe care Dumnezeu, în Isus Cristos, revarsă asupra acestei legături de fraternitate, o dilată într-un mod inimaginabil, făcând-o capabilă să depășească orice diferență de națiune, de limbă, de cultură și chiar de religie. Gândiți-vă ce devine legătura dintre oameni, chiar foarte diferiți între ei, când pot să spună despre un altul: „Acesta este chiar ca un frate, aceasta este chiar ca o soră pentru mine”! Este frumos acest lucru! Istoria a arătat suficient, de altfel, că și libertatea și egalitatea, fără fraternitate, se pot umple de individualism și de conformism, chiar de interes personal.

Fraternitatea în familie strălucește în mod special când vedem grija, răbdarea, afecțiunea cu care sunt înconjurați frățiorul sau surioara mai slabi, bolnavi, sau purtători de handicap. Frații și surorile care fac aceasta sunt foarte mulți, în toată lumea, și probabil nu apreciem suficient generozitatea lor. Și când frații sunt mulți în familie – astăzi am salutat o familie care are nouă copii: cel mai mare, sau cea mai mare, îl ajută pe tata, pe mama, să îi îngrijească pe cei mai mici. Și este frumoasă această muncă de ajutor între frați.

A avea un frate, o soră care te iubește este o experiență puternică, de neprețuit, de neînlocuit. În același mod se întâmplă pentru fraternitatea creștină. Cei mai mici, cei mai slabi, cei mai săraci trebuie să ne înduioșeze: au „drept” să ne ia sufletul și inima. Da, ei sunt frații noștri și ca atare trebuie să îi iubim și să îi tratăm. Când se întâmplă asta, când săracii sunt de-ai casei, însăși fraternitatea noastră reia viață. De fapt, creștinii merg în întâmpinarea săracilor și a celor slabi nu pentru a asculta de un program ideologic, ci pentru că exemplul și cuvântul Domnului ne spun că toți suntem frați. Acesta este principiul iubirii lui Dumnezeu și al oricărei dreptăți între oameni. Vă sugerez un lucru: înainte de a termina, îmi lipsesc puține rânduri, în tăcere, fiecare dintre noi să ne gândim la frații noștri, la surorile noastre, și în tăcere din inimă să ne rugăm pentru ei. O clipă de tăcere.

Iată, cu această rugăciune i-am adus pe toți, frați și surori, cu gândul, cu inima, aici în piață pentru a primi binecuvântarea. Astăzi mai mult ca oricând este necesar a readuce fraternitatea în centrul societății noastre tehnocratice și birocratice: atunci și libertatea și egalitatea vor lua intonația lor corectă. De aceea, să nu privăm cu inimă ușoară familiile noastre, din supunere sau din frică, de frumusețea unei ample experiențe fraterne de fii și fiice. Și să nu pierdem încrederea noastră în lărgimea de orizont pe care credința este capabilă să o scoată din această experiență, iluminată de binecuvântarea lui Dumnezeu.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 18.02.2015
Publicarea pe acest sit: 18.02.2015
Etichete: , ,

Lasă un răspuns