Predica Papei la Liturghia din Erbil

Predica Papei Francisc
Stadionul „Franso Hariri” la Erbil,
duminică, 7 martie 2021

Sfântul Paul ne-a amintit că „Cristos este puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu” (1Cor 1,24). Isus a revelat această putere și această înțelepciune mai ales cu milostivirea și iertarea. N-a voit să facă asta cu demonstrații de forță sau impunând de sus glasul său, nici cu lungi discursuri sau exhibiții de știință incomparabilă. A făcut asta dându-și viața pe cruce. A revelat înțelepciunea și puterea sa divină arătându-ne, până la sfârșit, fidelitatea iubirii Tatălui; fidelitatea Dumnezeului Alianței, care a scos poporul său din sclavie și l-a condus pe drumul libertății (cf. Ex 20,1-2).

Cât de ușor este de a cădea în capcana de a crede că trebuie să demonstrăm celorlalți că suntem puternici, că suntem înțelepți… În capcana de a ne face imagini false ale lui Dumnezeu care să ne dea siguranță… (cf. Ex 20,4-5). În realitate, este contrariul, noi toți avem nevoie de puterea și de înțelepciunea lui Dumnezeu revelată de Isus pe cruce. Pe Calvar, el a oferit Tatălui rănile de care noi am fost vindecați (cf. 1Pt 2,24). Aici, în Irak, câți dintre frații și surorile, prietenii și concetățenii voștri poartă rănile războiului și ale violenței, răni vizibile și invizibile! Ispita este de a răspunde la aceste și la alte fapte dureroase cu o forță umană, cu o înțelepciune umană. În schimb, Isus ne arată calea lui Dumnezeu, aceea pe care el a parcurs-o și pe care ne cheamă să-l urmăm.

În evanghelia pe care tocmai am ascultat-o (In 2,13-25), vedem cum Isus a alungat din templul din Ierusalim pe schimbătorii de bani și pe toți cei care cumpărau și vindeau. Pentru ce a făcut Isus acest gest așa de puternic, așa de provocator? L-a făcut pentru că Tatăl l-a trimis să purifice templul: nu numai templul de piatră, ci mai ales cel al inimii noastre. Așa cum Isus n-a tolerat ca să devină o piață casa Tatălui său (cf. In 2,16), tot așa dorește ca inima noastră să nu fie un loc de învălmășeală, dezordine și haos. Inima trebuie curățită, trebuie pusă în ordine, trebuie purificată. De ce anume? De falsitățile care o murdăresc, de duplicitățile ipocriziei. Noi toți le avem. Sunt boli care fac rău inimii, care înnămolesc viața, o facă duplicitară. Avem nevoie să fim curățiți de siguranțele noastre înșelătoare care târguiesc credința în Dumnezeu cu lucruri care trec, cu interesele de moment. Avem nevoie ca să fie eliminate din inima noastră și din Biserică sugestiile nefaste ale puterii și ale banilor. Pentru a curăța inima avem nevoie să ne murdărim mâinile: să ne simțim responsabili și să nu rămânem să privim în timp ce fratele și sora suferă. Însă cum se purifică inima? Singuri nu suntem capabili, avem nevoie de Isus. El are puterea de a învinge relele noastre, de a vindeca bolile noastre, de a restaura templul inimii noastre.

Ca o confirmare a acestui lucru, ca semn al autorității sale spune: „Dărâmați acest templu și în trei zile îl voi ridica” (v. 19). Isus Cristos, numai el, poate să ne purifice de faptele răului, el care a murit și a înviat, el care este Domnul! Iubiți frați și surori, Dumnezeu nu ne lasă să murim în păcatul nostru. Chiar și atunci când îi întoarcem spatele, nu ne abandonează niciodată. Ne caută, ne urmărește, pentru a ne chema la căință și pentru a ne purifica. „Viu sunt eu – spune Domnul prin gura lui Ezechiel – nu-mi găsesc plăcerea în moartea celui rău, ci să se întoarcă cel rău de la calea lui și să trăiască” (Ez 33,11). Domnul vrea ca să fim mântuiți și ca să devenim templu viu al iubirii sale, în fraternitate, în slujire și în milostivire.

Isus nu numai că ne purifică de păcatele noastre, ci ne face părtași de însăși puterea și înțelepciunea sa. Ne eliberează de un mod de a înțelege credința, familia, comunitatea care desparte, care contrapune, care exclude, pentru ca să putem construi o Biserică și o societate deschise pentru toți și atente față de frații noștri și surorile noastre mai nevoiași. Și în același timp ne întărește, pentru ca să știm să reușim să rezistăm ispitei de a căuta răzbunare, care ne face să ne prăbușim într-un vârtej de represiuni fără sfârșit. Cu puterea Duhului Sfânt ne trimite, nu să facem prozelitism, ci ca discipoli misionari ai săi, bărbați și femei chemați să mărturisim că evanghelia are puterea de a schimba viața. Cel Înviat ne face instrumente ale păcii lui Dumnezeu și ale milostivirii sale, artizani răbdători și curajoși ai unei noi ordini sociale. Astfel, prin puterea lui Cristos și a Duhului său, se întâmplă ceea ce Apostolul Paul le profețește corintenilor: „nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii și slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii” (1Cor 1,25). Comunitățile creștine compuse din oameni umili și simpli devin semn al Împărăției care vine, Împărăția iubirii, a dreptății și a păcii.

„Dărâmați acest templu și în trei zile îl voi ridica” (In 2,19). Vorbea despre templul trupului său, așadar și despre Biserica sa. Domnul ne promite că, prin puterea Învierii sale, poate să ne ridice pe noi și comunitățile noastre din ruinele provocate de nedreptate, de diviziune și de ură. Este promisiunea pe care o celebrăm în această Euharistie. Cu ochii credinței, recunoaștem prezența Domnului răstignit și înviat în mijlocul nostru, învățăm să primim înțelepciunea sa eliberatoare, să ne odihnim în rănile sale și să găsim vindecare și forță pentru a sluji Împărăția sa care vine în lumea noastră. De rănile sale am fost vindecați (cf. 1Pt 2,24); în rănile sale, iubiți frați și surori, găsim balsamul iubirii sale milostive; pentru că el, bun samaritean al omenirii, dorește să ungă fiecare rană, să vindece fiecare amintire dureroasă și să inspire un viitor de pace și de fraternitate pe acest pământ.

Biserica din Irak, cu harul lui Dumnezeu, a făcut și face mult pentru a proclama această minunată înțelepciune a crucii răspândind milostivirea și iertarea lui Cristos, în special față de cei mai nevoiași. Și în mijlocul sărăciei mari și a dificultăților, mulți dintre voi au oferit cu generozitate ajutor concret și solidaritate săracilor și suferinzilor. Acesta este unul din motivele care m-au determinat să vin în pelerinaj printre voi ca să vă mulțumesc și să vă întăresc în credință și în mărturie. Astăzi, pot vedea și atinge cu mâna că Biserica din Irak este vie, că Cristos trăiește și acționează în acest popor sfânt și credincios al său.

Iubiți frați și surori, vă încredințez pe voi, familiile voastre și comunităților voastre ocrotirii materne a Fecioarei Maria, care a fost asociată la pătimirea și la moartea Fiului său și a participat la bucuria învierii sale. Să mijlocească pentru noi și să ne conducă la el, putere și înțelepciune a lui Dumnezeu.

* * *

Salut la sfârșitul Liturghiei

Salut cu afect pe Sanctitatea Sa Mar Gewargis al III-lea, catholicos-patriarh al Bisericii asiriene din Orient, care locuiește în acest oraș și ne onorează cu prezența sa. Mulțumesc, mulțumesc, dragă frate! Împreună cu el îi îmbrățișez pe creștinii de diferitele confesiuni: atâția și-au vărsat aici sângele pe același sol! Însă martirii noștri strălucesc împreună, stele pe același cer! De sus ne cer să mergem împreună, fără a ezita, spre plinătatea unității.

La sfârșitul acestei celebrări, îi mulțumesc arhiepiscopului Mons. Bashar Matti Warda, precum și Mons. Nizar Semaan și celorlalți frați ai mei episcopi, care au muncit așa de mult pentru această călătorie. Vă sunt recunoscător vouă tuturor care ați pregătit-o și ați însoțit-o cu rugăciunea și m-ați primit cu afect. Salut îndeosebi iubita populație kurdă. Exprim recunoștință vie guvernului și autorităților civile pentru contribuția lor indispensabilă; și le mulțumesc tuturor celor care, în alte moduri, au colaborat la organizarea întregii călătorii în Irak, autorităților irakiene – tuturor – și atâtor voluntari. Mulțumesc tuturor!

În aceste zile petrecute în mijlocul vostru, am auzit glasuri de durere și de neliniște, dar am auzit și glasuri de speranță și de mângâiere. Și acest lucru este merit, în bună parte, al acelei neobosite lucrări de bine care a fost făcută posibilă grație instituțiilor religioase din fiecare confesiune, grație Bisericilor locale și diferitelor organizații caritative, care îi asistă pe oamenii din această țară în opera de reconstrucție și renaștere socială. În mod deosebit, mulțumesc membrilor de la ROACO și agențiilor pe care ei le reprezintă.

Acum, se apropie momentul de a porni spre Roma. Însă Irakul va rămâne mereu cu mine, în inima mea. Vă cer vouă tuturor, iubiți frați și surori, să lucrați împreună în unitate pentru un viitor de pace și prosperitate care să nu lase pe nimeni în urmă și să nu discrimineze pe nimeni. Vă asigur de rugăciunile mele pentru această țară iubită. În mod deosebit, mă rog pentru ca membrii diferitelor comunități religioase, împreună cu toți bărbații și femeile de bunăvoință, să coopereze pentru a crea legături de fraternitate și solidaritate în slujba binelui și a păcii. Salam, salam, salam! Shukrán! [Mulțumesc] Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți! Dumnezeu să binecuvânteze Irakul! Allah ma’akum! [Dumnezeu să fie cu voi]

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 06.03.2021
Publicarea pe acest sit: 07.03.2021
Etichete: ,

Faci un comentariu sau dai un răspuns?