Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Liturghia de pe stadionul internațional
Amman, duminică, 10 mai 2009
Dragi frați și surori în Cristos,
Sunt bucuros să pot să celebrez această Sfântă Liturghie împreună cu voi, la începutul pelerinajului meu în Țara Sfântă. Ieri, de la înălțimea Muntelui Nebo, am privit acest minunat ținut, pământul lui Moise, al lui Ilie și al lui Ioan Botezătorul, locul unde străvechea promisiune a lui Dumnezeu a fost împlinită prin venirea lui Mesia, Isus Domnul nostru. Acest ținut a fost martor al predicării și miracolelor Sale, al morții și învierii Sale, și al revărsării Duhului Sfânt asupra Bisericii, Sacramentul unei omeniri reconciliate și înnoite. Reflectând la misterul fidelității lui Dumnezeu, mă rog ca Biserica din această regiune să fie întărită în speranță și în mărturia ei despre Cristos Înviat, Mântuitorul omenirii. Cu adevărat, după cum ne-a spus Sfântul Petru în prima lectură de astăzi, „nu este în nimeni altul mântuirea, pentru că nu este nici un alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți” (Fapte 4,12).
Fericita celebrare de astăzi a jertfei euharistice exprimă bogata diversitate a Bisericii Catolice din Țara Sfântă. Vă salut pe toți cu iubire în Domnul. Îi mulțumesc Preafericirii Sale Fouad Twal, Patriarhul latin al Ierusalimului, pentru cuvintele sale amabile de bun venit. Salutul meu merge și spre numeroșii tineri din școlile catolice care astăzi aduc entuziasmul lor acestei celebrări euharistice.
În Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o, Isus proclamă: „Eu sunt păstorul cel bun (care) își dă viața pentru oi” (Ioan 10,11). Ca Succesor al Sfântului Petru, căruia Domnul i-a încredințat îngrijirea turmei Sale (cf. Ioan 21,15-17), am așteptat îndelung această ocazie de a sta în fața voastră ca un martor al Mântuitorului Înviat și de a vă încuraja să perseverați în credință, speranță și iubire, în fidelitatea față de vechile tradiții și față de distinsa istorie de mărturie creștină care merge înapoi în timp până în vremea Apostolilor. Comunitatea catolică de aici este profund marcată de dificultățile și nesiguranțele care îi afectează de altfel pe toți oamenii din Orientul Mijlociu. Fie ca voi să nu uitați niciodată demnitatea care derivă din moștenirea voastră creștină și să simțiți mereu solidaritatea iubitoare a tuturor fraților și surorilor voastre din Biserica din întreaga lume!
„Eu sunt păstorul cel bun”, ne spune Domnul. „Eu le cunosc pe oile mele și ale mele mă cunosc pe mine” (Ioan 10,14). Astăzi în Iordania noi celebrăm Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocații. Reflectând asupra Evangheliei Bunului Păstor, să îi cerem Domnului să ne deschidă tot mai mult inimile și mințile pentru a-i putea auzi chemarea. Cu adevărat, Isus „ne cunoaște”, chiar mai profund decât ne cunoaștem noi înșine, și El are un plan pentru fiecare dintre noi. Noi știm, de asemenea, că oriunde ne-ar chema, noi vom găsi fericirea și împlinirea; într-adevăr, ne vom regăsi pe noi înșine (cf. Matei 10,39). Astăzi îi invit pe numeroșii tineri prezenți aici să se gândească la modul în care Domnul vă cheamă să îl urmați și să zidiți Biserica Sa. Fie că veți urma calea slujirii preoțești, a vieții consacrate sau căsătoria sacramentală, Isus are nevoie de voi pentru a-i face vocea auzită și pentru a lucra la creșterea Împărăției Sale.
În a doua lectură de astăzi, Sf. Ioan ne invită să „vedem câtă iubire ne-a dăruit Tatăl”, făcându-ne copiii Săi adoptivi în Cristos. Ascultând aceste cuvinte trebuie să fim recunoscători pentru iubirea Tatălui pe care o experimentăm în familiile noastre, în iubirea taților și mamelor noastre, a bunicilor, fraților și surorilor noastre. În timpul celebrării actualului An al Familiei, Biserica din Țara Sfântă a reflectat asupra familiei ca mister dătător de viață, înzestrată în planul lui Dumnezeu cu propria chemare și misiune: aceea de a iradia Iubirea divină care este izvorul și împlinirea ultimă a tuturor celorlalte iubiri din viețile noastre. Fie ca fiecare familie creștină să crească în fidelitatea față de importanta ei vocație de a fi o adevărată școală de rugăciune, unde copiii învață să aibă o iubire sinceră pentru Dumnezeu, unde se maturizează în auto-disciplinare și în grija pentru nevoile altora, și unde, modelați de înțelepciunea născută din credință, contribuie la construirea unei societăți tot mai juste și mai fraterne. Puternicele familii creștine din aceste ținuturi sunt o măreață moștenire înmânată nouă de generațiile anterioare. Fie ca familiile de astăzi să fie fidele acestei impresionante moșteniri și să nu le lipsească niciodată asistența materială și morală de care au nevoie pentru a-și îndeplini rolul de neînlocuit în slujirea societății.
Un aspect important al reflecției voastre de-a lungul acestui An al Familiei a fost demnitatea, vocația și misiunea particulară a femeii în planul lui Dumnezeu. Cât de mult datorează Biserica de aici mărturiei de răbdare, iubire și credință a nenumăratelor creștine mame, surori, profesoare și lucrătoare sanitare! Cât de mult datorează societatea voastră tuturor femeilor care în moduri diferite și uneori curajoase și-au devotat viețile construirii păcii și nutririi iubirii! Din încă primele pagini ale Bibliei, vedem cum bărbatul și femeia, creați după chipul lui Dumnezeu, sunt făcut ca să se completeze unul pe altul, administrând darurile lui Dumnezeu și conlucrând la comunicarea darului vieții – atât fizice cât și spirituale – lumii noastre. Din păcate, demnitatea și rolul femeii, de Dumnezeu stabilite, nu au fost mereu suficient înțelese și respectate. Biserica, și societatea ca întreg, au înțeles cât de urgent avem nevoie de ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea numea „carisma profetică” a femeii (cf. Mulieris Dignitatem, nr. 29) ca purtătoare a iubirii, învățătoare a milostivirii și artizană a păcii, care aduce căldură și umanitate unei lumi ce prea adesea judecă valoarea unei persoane prin criteriile reci ale utilității și profitului. Prin mărturia ei publică privind respectul cuvenit femeii și prin apărarea demnității înnăscute a fiecărei persoane umane, Biserica din Țara Sfântă poate să își aducă o importantă contribuție la progresul unei culturi a adevăratei umanități și la construirea civilizației iubirii.
Dragi prieteni, să ne întoarcem la cuvintele lui Isus din Evanghelia de astăzi. Cred că ele conțin un mesaj special pentru voi, turma Sa fidelă din aceste ținuturi unde cândva a locuit. „Bunul păstor”, ne spune El, „își dă viața pentru oile Sale”. La începutul acestei Liturghii, i-am cerut Tatălui să „ne dea tărie din curajul lui Cristos, Păstorul nostru”, care a rămas ferm în ascultarea voinței Tatălui (cf. rugăciunii de deschidere, Liturghia Duminicii a patra a Paștelui). Fie ca curajul lui Cristos, Păstorul nostru, să vă inspire și să vă susțină în eforturile voastre de zi cu zi de a da mărturie despre credința creștină și pentru a menține prezența Bisericii în țesătura socială schimbătoare a acestor străvechi pământuri.
Fidelitatea față de rădăcinile voastre creștine, fidelitatea față de misiunea Bisericii în Țara Sfântă, vă cere fiecăruia dintre voi un fel aparte de curaj: curajul convingerii, născută din credința personală, nu din convenție socială sau tradiție de familie; curajul angajării în dialog și al lucrării cot la cot cu ceilalți creștini în slujba Evangheliei și în solidaritate cu săracii, cu marginalizații, cu victimele tragediilor umane; curajul de a construi noi punți care să permită întâlniri rodnice între oameni de diferite religii și culturi, care să îmbogățească astfel societatea. Înseamnă de asemenea a da mărturie despre iubirea care ne inspiră să ne dăm viețile în slujba semenilor, contrapunându-ne astfel mentalității care justifică luarea de vieți inocente.
„Eu sunt păstorul cel bun. Eu le cunosc pe oile mele și ale mele mă cunosc pe mine” (Ioan 10,14). Bucurați-vă că Domnul v-a făcut membri ai turmei Sale și că vă cunoaște pe fiecare după nume! Urmați-l cu bucurie și lăsați-l să vă călăuzească pe toate drumurile voastre. Isus cunoaște provocările pe care le aveți de înfruntat, suferințele de îndurat și binele pe care îl faceți în numele Lui. Încredeți-vă în El, în iubirea lui durabilă pentru toți membrii turmei Sale, și perseverați în mărturia voastră despre triumful iubirii Sale. Fie ca Sfântul Ioan Botezătorul, patronul Iordaniei, și Maria, Fecioară și Mamă, să vă susțină prin exemplul și rugăciunile lor, și să vă conducă la deplinătatea iubirii în pășunile veșnice unde vom experimenta pentru totdeauna prezența Bunului Păstor și vom cunoaște pentru totdeauna profunzimea iubirii Sale. Amin.