Discursul Papei la Muntele Nebo

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Bazilica Memorialului lui Moise, de pe Muntele Nebo,
sâmbătă, 9 mai 2009

Părinte ministru general,
Părinte custode,
Dragi prieteni,

În acest loc sfânt, consacrat de amintirea lui Moise, vă salut pe toți cu afecțiune în Domnul nostru Isus Cristos. Îi mulțumesc pr. Jose Rodriguez Carballo pentru cuvintele lui calde de bun venit. Profit de asemenea de ocazie pentru a înnoi recunoștința mea și a întregii Biserici față de Frații Minori ai Custodiei, pentru prezența lor de secole în aceste ținuturi, pentru fidelitatea lor față de carisma Sf. Francisc și pentru grija lor generoasă față de binele spiritual și material al comunităților creștine locale și al nenumăraților pelerini care vizează an de an Țara Sfântă. Aici aș dori să amintesc, cu recunoștință specială, de defunctul pr. Michele Piccirillo, care și-a dedicat viața studierii antichității creștine și care este înmormântat în acest sanctuar, atât de drag lui.

Am considerat potrivit ca pelerinajul meu să înceapă de pe acest munte, de unde Moise a contemplat de departe Țara Promisă. Perspectivele magnifice care se deschid de pe esplanada acestui sanctuar ne invită să reflectăm la modul în care acea viziune profetică a îmbrățișat în mod misterios marele plan de mântuire pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru Poporul Său. Tocmai în valea Iordanului, care se întinde mai jos de noi, a venit Ioan Botezătorul, la plinirea timpurilor, pentru a pregăti calea Domnului. Tocmai în apele râului Iordan Isus, după botezul primit de la Ioan, a fost revelat ca Fiu preaiubit al Tatălui, și, uns de Duhul Sfânt, și-a inaugurat slujirea publică. Și tocmai de la Iordan a pornit Evanghelia prin predicarea și miracolele lui Isus, iar apoi, după Învierea Sa și coborârea Duhului Sfânt, a fost dusă de discipolii Săi până la capătul pământului.

Aici, pe înălțimile Muntelui Nebo, amintirea lui Moise ne invită să „ne înălțăm privirea” pentru a îmbrățișa cu recunoștință nu doar lucrările extraordinare ale lui Dumnezeu din trecut, ci și să privim cu credință și speranță la viitorul pe care El îl are pentru noi și pentru lumea noastră. Asemenea lui Moise, și noi am fost chemați pe nume, am fost invitați să ne asumăm un exod zilnic din păcat și sclavie spre viață și libertate, dându-ni-se o promisiune solidă că vom fi călăuziți în drumul nostru. În apele Botezului, noi am trecut de la sclavia păcatului la o viață nou și la speranță. În comuniune cu Biserica, Trupul lui Cristos, noi privim spre viziunea cetății cerești, a noului Ierusalim, unde Dumnezeu va fi totul în toate. De pe acest sfânt munte, Moise ne îndreaptă privirea spre înălțimi, spre împlinirea tuturor promisiunilor lui Dumnezeu în Cristos.

Moise a privit din depărtare la Țara Sfântă, la sfârșitul pelerinajului său pământesc. Exemplul lui ne amintește că și noi suntem parte a unui pelerinaj veșnic al poporului lui Dumnezeu prin istorie. Pe urmele profeților, apostolilor și sfinților, și noi suntem chemați să mergem cu Domnul, îndeplinind misiunea Sa, dând mărturie despre Evanghelia iubirii și a milostivirii universale a lui Dumnezeu. Suntem chemați să întâmpinăm venirea Împărăției lui Cristos prin caritatea noastră, prin slujirea săracilor și prin eforturile noastre de a fi plămada reconcilierii, iertării și păcii în lumea de lângă noi. Știm că, asemenea lui Moise, s-ar putea să nu vedem împlinirea totală a planului lui Dumnezeu în timpul vieții noastre. Totuși suntem încrezători că, făcându-ne partea noastră mică, în fidelitate față de vocația pe care am primit-o fiecare, vom ajuta la a face drepte căile Domnului și la întâmpinarea zorilor Împărăției Sale. Și știm că Dumnezeu, care și-a revelat lui Moise numele Său, ca promisiune că va fi mereu alături de noi (cf. Ieșire 3,14), ne va da tăria de a persevera în speranța bucuroasă în mijlocul suferințelor, încercărilor și necazurilor.

Încă dintru începuturi, creștinii au venit în pelerinaj la locurile legate de istoria Poporului Ales, de evenimentele vieții lui Cristos și ale nașterii Bisericii. Această măreață tradiție, pe care actualul meu pelerinaj dorește să o continue și confirme, are la bază dorința de a vedea, de a atinge și de a gusta în rugăciune și contemplare locurile binecuvântate de prezența fizică a Mântuitorului nostru, a Preasfintei Sale Mame, a apostolilor și a primilor discipoli care l-au văzut ridicându-se din moarte. Aici, pe urmele nenumăraților pelerini care ne-au precedat de-a lungul secolelor, noi suntem provocați să apreciem mai mult darul credinței noastre și să creștem în acea comuniune ce trece dincolo de limitele de limbă, rasă și cultură.

Tradiția străveche a pelerinajului la locurile sfinte ne amintește de asemenea de legătura inseparabilă dintre Biserică și poporul evreu. De la început, Biserica din aceste ținuturi a pomenit în liturgia ei marile figuri de Patriarhi și de Profeți, ca semn al profundei ei aprecieri pentru unitatea celor două Testamente. Fie ca întâlnirea noastră de astăzi să inspire o iubire înnoită față de canonul Sfintei Scripturi și dorința de depășire a tuturor obstacolelor care stau în fața reconcilierii dintre creștini și evrei, în respect reciproc și cooperare în slujba acelei păci la care ne cheamă cuvântul lui Dumnezeu!

Dragi prieteni, adunați în acest loc sfânt, să ne ridicăm acum privirea și inimile spre Tatăl. Pregătindu-ne să ne rugăm rugăciunea pe care am învățat-o de la Isus, să îi cerem să grăbească venirea Împărăției Sale, pentru ca noi să putem vedea împlinirea planului Său mântuitor și să experimentăm, împreună cu Sf. Francisc și cu toți acei pelerini care au mers înaintea noastră sub semnul credinței, darul păcii nespuse – pax et bonum – care ne așteaptă în Ierusalimul ceresc.