Discursul Papei la Bazilica Sfântului Mormânt

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
în Bazilica Sfântului Mormânt din Ierusalim
joi, 15 mai 2009

Dragi prieteni în Cristos,

Imnul de laudă pe care l-am cântat cu câteva clipe înainte ne unește cu mulțimile de îngeri și cu Biserica din orice timp și loc – „gloriosul cor al Apostolilor, nobila tovărășie a Proorocilor și mulțimea imaculată a Martirilor” – în timp ce dăm mărire lui Dumnezeu pentru opera mântuirii noastre, înfăptuită în patimile, moartea și învierea lui Isus Cristos. În fața acestui Sfânt Mormânt, unde Domnul „a învins acul morții și a deschis împărăția cerurilor pentru fiecare credincios”, vă salut pe toți în bucuria timpului pascal. Mulțumesc Patriarhului Fouad Twal și Custodelui, părintele Pierbattista Pizzaballa, pentru cuvintele lor cordiale de bun venit. Doresc să exprim în aceeași manieră prețuirea mea pentru primirea ce mi-a fost rezervată de către Ierarhii Bisericii Ortodoxe Grecești și ai Bisericii Armene Apostolice. Cu sufletul plin de mulțumire iau act de prezența reprezentanților altor comunități creștine din Țara Sfântă. Îl salut pe Cardinalul John Patrick Foley, Marele Maestru al Ordinului Ecvestru al Sfântului Mormânt din Ierusalim. Îi salut de asemenea pe Cavalerii și Damele Ordinului aici prezenți, cu mulțumire pentru dedicarea lor inepuizabilă în susținerea misiunii Bisericii pe aceste pământuri sfințite de prezența pământească a Domnului.

Evanghelia sfântului Ioan ne-a transmis o relatare sugestivă a vizitei lui Petru și a Ucenicului iubit la mormântul gol în dimineața de Paști. Astăzi, la distanță de circa douăzeci de secole, Succesorul lui Petru, Episcopul Romei, se găsește în fața aceluiași mormânt gol și contemplă misterul învierii. Pe urmele Apostolului, doresc încă o dată să proclam, în fața bărbaților și a femeilor din timpurile noastre, credința tare a Bisericii că Isus Cristos „a fost răstignit, a murit și a fost îngropat”, și că „a treia zi a înviat din morți”. Înălțat la dreapta Tatălui, el ne-a trimis pe Spiritul Său pentru iertarea păcatelor. În afara Lui, pe care Dumnezeu l-a constituit Domn și Cristos, „nu este sub cer nici un alt nume dat între oameni în care trebuie să ne mântuim noi” (Fapte 4,12).

Găsindu-ne în acest loc sfânt și analizând acel minunat eveniment, cum am putea să nu ne simțim „pătrunși la inimă” (Fapte 2,37), în maniera celor care primii au auzit predicarea lui Petru în ziua Rusaliilor? Aici Cristos a murit și a înviat, pentru a nu mai muri niciodată. Aici istoria omenirii a fost schimbată în mod definitiv. Lunga dominație a păcatului și a morții a fost distrusă de către triumful ascultării și al vieții; lemnul crucii dezvăluie adevărul referitor la bine și la rău, judecata lui Dumnezeu a fost rostită asupra acestei lumi și harul Spiritului Sfânt a fost revărsat asupra omenirii întregi. Aici Cristos, noul Adam, ne-a învățat că niciodată răul nu are ultimul cuvânt, că iubirea este mai puternică decât moartea, că viitorul nostru și cel al omenirii stă în mâinile unui Dumnezeu prevăzător și fidel.

Mormântul gol ne vorbește despre speranță, aceea care nu ne dezamăgește, deoarece este dar a Spiritului vieții (cf. Romani 5,5). Acesta este mesajul pe care astăzi doresc să vi-l las, la încheierea pelerinajului meu în Țara Sfântă. Fie ca speranța să se înalțe din nou, prin harul lui Dumnezeu, în inima fiecărei persoane care trăiește pe aceste meleaguri! Fie ca ea să se înrădăcineze în inimile voastre, să rămână în familiile și comunitățile voastre și să inspire fiecăruia dintre voi o mărturie tot mai fidelă Principelui Păcii. Biserica din Țara Sfântă, care deseori a experimentat întunecatul mister a Golgotei, nu trebuie niciodată să înceteze să fie un mesager curajos al luminosului mesaj de speranță pe care acest mormânt gol îl proclamă. Evanghelia ne spune că Dumnezeu poate să facă noi toate lucrurile, că istoria nu se repetă în mod necesar, că memoriile pot să se purifice, că roadele amare ale reproșurilor și ale ostilității pot să fie depășite, și că un viitor de dreptate, de pace, de prosperitate și de colaborare poate să răsară pentru fiecare bărbat și femeie, pentru întreaga familie umană, și în mod special pentru poporul care trăiește pe aceste meleaguri, atât de dragi inimii Mântuitorului.

Această străveche biserică a Învierii aduce o mărturie tăcută a sa, atât despre greutatea trecutului nostru, cu toate lipsurile lui, neînțelegerile și conflictele, cât și despre promisiunea glorioasă pe care continuă să o iradieze din mormântul gol al lui Cristos. Acest loc sfânt, unde puterea lui Dumnezeu s-a revelat în slăbiciune, și suferințele omenești au fost transfigurate de către gloria dumnezeiască, ne invită să privim încă o dată cu ochii credinței la fața Domnului răstignit și înviat. În contemplarea trupului său glorificat, complet transfigurat de către Spirit, ajungem să înțelegem mai deplin că și acum, prin intermediul Botezului, purtăm „întotdeauna și peste tot în trupul nostru moartea lui Cristos, pentru ca și viața lui Isus să se manifeste în trupul nostru cel muritor” (2Corinteni 4,10-11). Și acum harul învierii lucrează în noi! Contemplarea acestui mister să stimuleze eforturile noastre, atât ca indivizi cât și ca membri ai comunității ecleziastice, să creștem în viața Spiritului prin intermediul convertirii, al pocăinței și al rugăciunii. Mai mult, să ne ajute să depășim, cu puterea aceluiași Spirit, orice conflict și tensiune născute din trup și să îndepărteze orice obstacol, atât dinăuntru cât și dinafară, care se interpune mărturiei noastre comune pentru Cristos și pentru puterea iubirii Sale care reconciliază.

Cu aceste cuvinte de încurajare, dragi prieteni, închei pelerinajul meu la locurile sfinte ale mântuirii noastre și ale renașterii în Cristos. Mă rog ca Biserica din Țara Sfântă să își tragă întotdeauna o putere tot mai mare din contemplarea mormântului gol al Mântuitorului. În acel mormânt ea este chemată să îngroape toate neliniștile și temerile sale, pentru a învia din nou în fiecare zi și a continua drumul său pe străzile Ierusalimului, ale Galileii și mai departe, proclamând triumful iertării lui Cristos și promisiunea unei vieți noi. Ca și creștini, știm că pacea pe care o dorește acest pământ sfâșiat de conflicte are un nume: Isus Cristos. „El este pacea noastră” (cf. Efeseni 2,14). În mâinile sale, de aceea, încredințăm întreaga noastră speranță pentru viitor, întocmai cum în ceasul întunericului El a încredințat spiritul Său în mâinile Tatălui.

Permiteți-mi să închei cu un cuvânt special de încurajare pentru frații mei Episcopi și preoți, precum și pentru călugării și călugărițele care slujesc iubita Biserică din Țara Sfântă. Aici, în fața mormântului gol, în inima însăși a Bisericii, vă invit să reînnoiți entuziasmul consacrării voastre lui Cristos și angajamentul vostru în slujirea iubitoare a Trupului Său mistic. Privilegiul vostru este imens în a da mărturie despre Cristos în acest pământ pe care El l-a sfințit prin intermediul prezenței Sale pământești și prin ministerul Său. Cu iubire pastorală faceți pe frații și surorile și pe toți locuitorii acestor pământuri capabili să perceapă prezența care vindecă și iubirea care reconciliază a celui Înviat. Isus cere fiecăruia dintre noi să fim martori ai unității și ai păcii pentru toți cei care trăiesc în acest Oraș al Păcii. Ca Noul Adam, Cristos este izvorul unității la care este chemată întreaga omenire, acea unitate al cărei semn și sacrament este Biserica. Ca Miel al lui Dumnezeu, El este izvorul reconcilierii, care este în același timp dar al lui Dumnezeu și sfântă datorie încredințată nouă. Ca Principe al Păcii, El este izvorul acelei păci care depășește orice înțelegere, pacea noului Ierusalim. Fie ca El să vă susțină în încercările voastre, să vă mângâie în greutățile voastre, și să vă întărească în eforturile voastre de a vesti și a extinde Împărăția Sa. Vouă tuturor și celor către care se îndreaptă grijile voastre pastorale dau cordial binecuvântarea mea apostolică, ca garanție a bucuriei și a păcii Paștilor.