Predica Sfântului Părinte
la Liturghia de la Marele Altar
din Etchmiadzin
joi, 27 septembrie 2001
Dragi frați și surori,
Vă salut și vă binecuvântez pe toți!
„Domnul este luminarea mea și mântuirea mea” (Psalm 26,1)
1. Aceste cuvinte ale psalmului au răsunat în inimile armenilor atunci când credința creștină, proclamată în această țară mai întâi de Apostolii Tadeu și Bartolomeu, a devenit, acum șaptesprezece secole, religia națiunii. De atunci creștinii armeni au trăit și murit în „harul și adevărul” (Ioan 1,17) Domnului nostru Isus Cristos. Lumina și mântuirea Evangheliei v-au inspirat și susținut în toate etapele pelerinajului vostru de-a lungul secolelor. Astăzi cinstim și comemorăm fidelitatea Armeniei față de Isus Cristos la această Euharistie, pe care Sanctitatea sa Catolicosul Karekin al II-lea, cu o iubire frățească, m-a invitat să o celebrez pe pământul sfânt pe care Fiul lui Dumnezeu i-a apărut părintelui vostru în credință, Sfântul Grigore Iluminătorul.
Cât de mult a așteptat Episcopul Romei să ajungă în ziua aceasta! Cu imensă bucurie, îl salut pe Sanctitatea sa Catolicosul, pe colaboratorii săi Arhiepiscopi și Episcopi, precum și pe poporul Bisericii Apostolice Armene. Îi salut cu căldură pe Arhiepiscopul Nerses Der Nersessian și pe Arhiepiscopul coadjutor Vartan Kecician și, prin ei, gândurile mele se îndreaptă spre Preafericitul Patriarh Nerses Bedros al XIX-lea, și către toți Episcopii și credincioșii armeni din întreaga lume. Îi îmbrățișez pe preoții, călugării și călugărițele, și pe voi toți, fii și fiice ale Bisericii Catolice Armene din diferite parohii. Îl salut pe Episcopul Giuseppe Pasotto, Administrator Apostolic al Caucazului pentru latini și pe toți cei care au venit din Georgia și din alte părți ale Caucazului.
2. Mulți ani, glasul preotului a trebuit să tacă în bisericile voastre, dar vocea credinței oamenilor s-a făcut auzită, plină de evlavie și afecțiune filială pentru Succesorul Apostolului Petru.
Atunci când oameni de rea credință i-au dat foc crucii de pe turnul-clopotniță de la Panik, ei se gândeau să îl ofenseze pe Dumnezeul în care ei nu credeau. Dar violența lor a fost îndreptată înainte de toate împotriva oamenilor care adunaseră pietrele pentru construirea unei casei a Domnului; împotriva voastră care în aceste biserici ați primit darul credinței prin apa botezului precum și darul Sfântului Spirit prin Mirungere; împotriva voastră care v-ați adunat pentru a participa împreună la banchetul ceresc de la masa Euharistică; împotriva voastră care, în acele locuri de rugăciune, ați primit binecuvântare pentru căsătoriile voastre pentru ca familiile voastre să fie sfinte, și unde vă luați rămas bun de la cei iubiți ai voștri în speranța sigură a reunirii cu ei cândva în cer.
Ei i-au dat foc crucii; dar voi ați continuat să cântați laude Domnului, păstrând și venerând reverenda clericală a ultimului vostru preot ca o urmă a prezenței lui printre voi. Ați cântat atunci imnurile voastre fiind siguri că, din cer, vocea sa se unea cu a voastră în lauda adusă lui Cristos, veșnicul Mare Preot. Voi împodobeați pe cât se putea locurile voastre de cult; și alături de icoanele lui Isus și ale Mamei sale Maria, era așezată adesea și fotografia Papei de la Roma alături de cea a Catolicosului Bisericii Apostolice Armene. Voi ați înțeles că oriunde creștinii suferă, chiar și divizați între ei, exista totuși o unitate profundă.
3. Acesta este motivul pentru care istoria voastră recentă nu a fost marcată de trista opoziție dintre Biserici care i-a tulburat atât de mult pe creștinii din alte țări, nu departe de aici. Îmi mai amintesc cum, odată trecută iarna ateismului ideologic, fostul Catolicos Vazken I a invitat Sfântul Scaun să trimită un preot catolicilor din Armenia. L-am ales atunci pe pr. Komitas, unul dintre fiii spirituali ai abatelui Mekitar. Anului acesta comunitatea mekitaristă celebrează trei sute de ani de la fondarea ei. Să îi aducem mulțumire Domnului pentru glorioasa mărturie pe care au adus-o călugării, și să le fim recunoscători pentru tot ce au făcut și mai fac pentru reînnoirea culturii armene!
Deși nu mai era tânăr, pr. Komitas a acceptat imediat și cu entuziasm să vi se alăture în dificila sarcinaă a reconstrucției. El a venit să locuiască la Panik, restaurând crucea pe care armele au încercat să o distrugă. Într-un spirit de fraternitate cu clerul și credincioșii Bisericii Apostolice Armene, el a redeschis și înfrumusețat biserica pentru catolicii care a apărat-o pentru atâta timp. Acum el se odihnește alături de ea, aproape chiar și în moarte de oamenii săi, așteptând învierea morților.
4. Mai târziu, datorită înțelegerii fraterne a Catolicosului Vazken, care a apărat în parlament drepturile catolicilor din Armenia, am fost în măsură să vă trimit un alt păstor, tot mekitarist, pe pr. Nerses, pe care l-am consacrat Episcop în Bazilica San Pietro. El este fiul unui mărturisitor al credinței care a plătit în închisorile comuniste pentru fidelitatea sa față de Cristos. Doresc să îi spun Arhiepiscopului Nerses câteva câteva cuvinte de mulțumire. Atunci când i-am cerut, el s-a grăbit să părăsească iubita sa comunitate mekitaristă de pe insula San Lazzaro din Veneția, pentru a sluji printre voi ca un bun părinte și respectat dascăl. Acum el este ajutat de către de către Arhiepiscopul Vartan, un alt fiu spiritual al abatelui Mekitar. Îi doresc și lui o misiune pastorală lungă și rodnică.
Împreună cu fostul său Vicar, care a devenit apoi Episcop al armenilor catolici din Iran, iar acum cu Arhiepiscop Coadjutor, cu preoții și cu călugărițele care se dăruiesc atât de generos de dragul Evangheliei, Arhiepiscopul Nerses v-a învățat și dovedit că Biserica Catolică din această țară nu este rivală. O atitudine de fraternitate predomină în toate relațiile noastre. Așa cum în anii de tăcere voi așezați fotografia Papei alături de cea a Catolicosului, tot așa în Liturghia de astăzi noi trebuie să ne rugăm nu numai pentru Ierarhia catolică ci și pentru Sanctitatea sa Karekin al II-lea, Catolicos al Tuturor Armenilor.
În amabilitatea voastră, Sanctitate, l-ați invitat pe Episcopul Romei să celebreze Euharistia cu comunitatea catolică la Etchmiadzin, iar acum ne onorați cu prezența voastră la acest fericit eveniment. Nu este acesta un semn minunat al credinței noastre comune? Nu exprimă el dorul atâtor frați și surori ale noastre care doresc să ne vadă avansând repede pe calea unității? Inima mea este nerăbdătoare să grăbească ziua când vom celebra împreună Jertfa Divină care ne face pe noi toți una. De la acest altar, care este altarul vostru, îl rog pe Domnul să ne ierte greșelile din trecut îndreptate împotriva unității și să ne călăuzească spre iubirea care trece peste toate barierele.
5. Dragi frați catolici, sunteți pe bună dreptate mândri de această țară străveche a strămoșilor voștri, fiind și voi moștenitorii istoriei și culturii ei. În Biserica Catolică imnul de laudă se înalță către Dumnezeu din partea multor popoare, în multe limbi. Dar acest amestec al diferitelor glasuri într-o singură melodie nu distruge în nici un fel identitatea voastră de armeni. Voi vorbiți dulcea limbă a înaintașilor voștri. Voi cântați liturgia voastră așa cum ați învățat-o de la sfinții Părinți ai Bisericii Armeniei. Împreună cu frații și surorile voastre din Biserica Apostolică, voi mărturisiți același Domn Isus, care nu este împărțit. Voi nu aparțineți nici lui Apollo, nici lui Chefa, nici lui Pavel: „voi sunteți ai lui Cristos, iar Cristos al lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3,23).
6. Ca armeni, cu aceleși drepturi și îndatoriri ca toți ceilalți armeni, voi ajutați la reconstruirea națiunii. Sunt sigur că în această sarcină, frații și surorile noastre din Biserica Apostolică Armeană privesc la membrii comunității catolice ca la fii ai aceleiași mame, ai binecuvântatei țări a Armeniei, țară a martirilor și a călugărilor, a învățaților și a artiștilor. Despărțirile care au apărut au lăsat rădăcinile intacte. Noi trebuie să rivalizăm între noi nu prin crearea de diviziuni sau prin acuze reciproce ci prin a ne arăta iubirea reciprocă. Singura rivalitate posibilă printre discipolii Domnului este aceea de a vedea cine poate oferi mai multă iubire! Să ne reamintim cuvintele marelui vostru Episcop, Nerses de Lambron: „Nimeni nu poate să fie în pace cu Dumnezeu dacă nu este mai întâi în pace cu semenii lui… Dacă noi iubim, și aceasta este măsura noastră, atunci iubirea va fi moștenirea noastră; dacă măsura noastră este ura și resentimentul, atunci nu ne putem aștepta decât la ură și resentiment”.
În această perioadă Armenia are nevoie din partea tuturor fiilor și fiicelor ei de eforturi proaspete și de noi sacrificii. Armenia de astăzi are nevoie ca toți copiii ei să acționeze din toată inima pentru binele comun. Doar aceasta va asigura ca serviciul cinstit și generos al celor care se află în viața publică să fie recompensat de stima și respectul oamenilor; ca familiile să fie unite și credincioase; și ca fiecare viață umană să fie întâmpinată cu iubire încă din momentul conceperii ei, și să fie crescută cu grijă chiar și atunci când este atinsă de boală sau sărăcie. Și unde veți găsi puterea pentru acest mare efort comun? Îl veți găsi acolo unde poporul armean a găsit dintotdeauna inspirația pentru a persevera în idealurile sale înalte și în apărarea moștenirii sale culturale și spirituale: în lumina și mântuirea care vă vine de la Cristos.
Armeniei îi este foame și sete de Isus Cristos, pentru care atât de mulți strămoși ai voștri și-au dat viețile. În aceste vremuri dificile, oamenii își caută pâinea. Dar atunci când o au, inimile lor vor dori mai mult – un motiv pentru a trăi și o speranță pentru a-i susține în truda lor zilnică. Și cine îi va îndemna să își pună încrederea în Isus Cristos? Voi, creștinii din Armenia, voi, toți împrună!
7. Toți creștinii armeni privesc împreună spre Crucea lui Isus Cristos, ca singura speranță a lumii și ca la adevărata lumină și mântuire a Armeniei. Pe Cruce v-ați născut toți din coasta rănită a lui Cristos însuși (cf. Ioan 19,34). Voi prețuiți Crucea pentru că știți că ea este viață, nu moarte, victorie, nu înfrângere. Voi știți aceasta pentru că ați învățat adevărul pe care Sfântul Pavel l-a spus filipenilor – că întemnițarea sa va sluji de fapt la răspândirea Evangheliei (1,12). Gândiți-vă la experiența voastră amară, care a fost un fel de întemnițare. V-ați luat Crucea (cf. Matei 16,24), și ea nu v-a distrus! De fapt ea v-a re-creat în tainice și minunate moduri. De aceea, după șaptesprezece secole, voi puteți spune împreună cu profetul Miheea; „Nu te bucura de mine, vrăjmașa mea, căci dacă eu cad, mă scol, iar când stau în întuneric, Domnul este lumina mea!” (7,8). Creștini ai Armeniei, după marea încercare, acum este timpul înălțării! Înviați împreună cu Cel care în toate veacurile a fost lumina și mântuirea voastră!
8. Cu ocazia acestui pelerinaj ecumenic, am dorit foarte mult să vizitez locurile unde credincioșii catolici trăiesc în număr mai mare. Mi-ar fi plăcut să mă rog la mormintele victimelor teribilului cutremur din 1988, știind că încă mai suferă și astăzi tragicele lui consecințe. Am dorit să vizitez personal Spitalul „Redemptoris Mater”, la care am avut fericirea să pot contribui pe timpul dezastrului din Armenia, și despre care știu că este foarte apreciat pentru serviciile pe care le oferă, datorită muncii neobosite a fraților camilliani și micilor surori ale lui Isus. Dar nu a fost posibilă nici una dintre aceste vizite. Să știți însă că toți aveți un loc în inima mea și în rugăciunile mele.
Dragi frați și surori, atunci când vă veți întoarce acasă din acest loc sfânt, amintiți-vă că Episcopul Romei a venit să cinstească credința armenilor, dintre care voi îi sunteți în special dragi. El a venit să celebreze credința și curajul vostru, și să-l laude pe Dumnezeu care v-a îngăduit să vedeți aceste zile de libertate. Aici, la acest splendid altar, să ne amintim de cei care s-au luptat să ajungă această zi, dar nu au mai ajuns să o vadă, și care o contemplă acum din gloria veșnică a Împărăției Cerurilor.
Fie ca Preasfânta Maică a Domnului, pe care voi o iubiți atât de mult, să își îndrepte privirile asupra copiilor ei armeni, și să vă țină pentru totdeauna pe toți – pe cei mici, pe tineri, pe familii, pe cei vârstnici, pe cei bolnavi – sub mantia sa protectoare.
Armenia semper fidelis! (Armenia, veșnic credincioasă). Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie totdeauna asupra voastră! Amin.