Discursul Papei la plecarea din Armenia

Discursul Sfântului Părinte la plecarea
de pe aeroportul internațional Zvartnotz
joi, 27 septembrie 2001

Excelența voastră, președinte Kocharian,
Sanctitatea voastră,
dragi prieteni armeni!

1. A venit momentul să îmi iau rămas bun de la voi și să vă mulțumesc dumneavoastră, domnule președinte, precum și membrilor guvernului, pentru minunata ospitalitate pe care am găsit-o în Armenia. Le sunt recunoscător tuturor, autorităților și colaboratorilor civili și militari, oamenilor din mass-media și tuturor celor care au contribuit cu timpul și cu experiența lor la succesul acestei vizite.

Cu o profundă emoție îmi exprim mulțumirile față de Sanctitatea voastră, Patriarh Suprem și Catolicos, și față de Ierarhia și credincioșii Bisericii Apostolice Armene, pentru spiritul de iubire fraternă și de comuniune pe care l-am trăit împreună în aceste zile.

2. Vă salut și pe voi, dragi Arhiepiscopi Nerses și Vartan, Episcop Giuseppe; și pe voi, preoți, călugări și călugărițe, laici ai Bisericii Catolice. Cu o imensă bucurie am celebrat împreună misterul credinței, și am experimentat personal dorința voastră de a acționa împreună cu concetățenii voștri pentru o mai mare dreptate și pentru o viață mai bună pentru toți armenii. Papa vă poartă în inima sa, și Dumnezeu însuși vă va da puterea de a înfrunta provocările din fața voastră.

Îmi exprim încă o dată stima pentru reprezentanții tuturor Bisericilor și comunităților eclesiale care au participat la evenimentele din cadrul vizitei mele. Fie ca toți creștinii să crească în încredere și prietenie ecumenică, acum când intrăm în cel de-al treilea mileniu și mergem pe drumul unei tot mai strânse unități și colaborări!

3. Îți mulțumesc, popor al Armeniei, pentru căldura prieteniei tale, pentru rugăciunile pe care le-am rostit împreună, pentru dorința ta arzătoare pentru unitatea creștină. Îți mulțumesc mai întâi de toate pentru mărturisirea credinței tale, credință pe care nu ai abandonat-o în vremurile grele, și care rămâne adânc înrădăcinată în familiile tale și în viața ta națională.

De-a lungul istoriei, muntele Ararat a fost un simbol al stabilității și o sursă de încredere pentru poporul armean. Uneori această stabilitate și încredere au fost dureros încercate de violențe și persecuții. Poporul armean a plătit scump pentru existența sa de frontieră, atât de mult încât cuvintele „sfințenie” și „martiraj” au devenit aproape identice în vocabularul vostru. Teribilele evenimente de la începutul secolului trecut, care au adus poporul vostru „în pragul anihilării”, anii lungi de opresiune totalitară, devastarea în urma dezastruosului cutremur: nimic din toate acestea nu a putut împiedica sufletul armean de la regăsirea curajului și recuperarea măreței sale demnități.

4. Este adevărat, acești ani sunt dificili, și inimile voastre sunt uneori vlăguite și neliniștite. Mulți dintre tinerii voștri și-au părăsit ținuturile natale; nu există suficiente locuri de muncă iar sărăcia persistă; este greu să continui să lucrezi pentru binele comun. Dragi prieteni armeni, păstrați-vă totuși speranța! Amintiți-vă că v-ați pus încrederea în Cristos și că i-ați spus da pentru totdeauna.

Sprijiniți de frații voștri armeni din întreaga lume, voi sunteți angajați în reconstruirea în libertate a țării și a societății voastre.

A sosit timpul ca națiunea voastră să își unească resursele sale culturale și energiile spirituale într-un mare efort comun de promovare a dezvoltării și prosperității sale, pe baza adevărurilor fundamentale ale moștenirii voastre creștine: demnitatea fiecărei ființe umane, centralitatea persoanei umane în orice relație și situație, imperativul moral al justiției egale pentru toți, și al solidarității cu cei slabi și cu cei mai puțin norocoși. Mă rog Domnului ca liderii Armeniei și ai celorlalte popoare din regiune să aibă înțelepciunea și perseverența de a merge mai departe cu curaj pe drumul păcii, pentru că fără pace nu se poate vorbi de dezvoltare și prosperitate adevărate.

5. Luându-mi rămas bun de la voi, sunt plin de încredere, pentru că am văzut capacitatea voastră de a o lua de la început și nobilele voastre aspirații. Fie ca inimile armenilor să repete întotdeauna cuvintele marelui vostru poet Hovannes Tumanian despre patrie:

„Tu trăiești încă, stând dreaptă în ciuda tuturor rănilor tale
pe misteriosul drum al timpului, trecut și prezent,
stând dreaptă, înțeleaptă și meditativă, și tristă, cu Dumnezeul tău…

Și zorii fericirii vieții vor veni,
lumina lor în sfârșit în mii și mii de suflete;
și pe versanții sacri ai muntelui tău Ararat
va străluci în sfârșit flacăra viitorului.

Apoi, odată cu zorile, noi cântece și noi poeme
vor fi pe buzele poeților.”

Fie ca Sfântul Grigore Iluminătorul și marea ceată a sfinților și martirilor armeni să vegheze asupra voastră acum și în viitor! Și fie ca Maica lui Cristos, Arca Noului Legământ, să călăuzească Armenia spre pacea de după marele potop, pacea lui Dumnezeu care și-a așezat curcubeul între nori, ca semn al iubirii sale fără de sfârșit (cf. Facerea 9,13).

Vă mulțumesc, domnule președinte! Vă mulțumesc, dragă frate Karekin! Vă mulțumesc tuturor!

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: Oana și Radu Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 27.09.2001
Publicarea pe acest sit: 29.09.2001
Etichete: , , ,

Comentariile sunt închise.