Predica Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
la Liturghia in Cena Domini
Bazilica San Pietro, 17 aprilie 2003
1. „I-a iubit până la sfârșit” (Ioan 13, 1).
În ajunul patimii și morții sale, Domnul Isus a dorit să îi adune încă o dată în jurul său pe Apostoli pentru a le încredința ultimele îndemnuri și pentru a le oferi mărturia supremă a iubirii sale.
Să intrăm și noi în „sala mare, la etaj, gata aranjată” (Marcu 14,15) și să ne pregătim pentru a asculta gândurile cele mai intime pe care El vrea să ni le destăinuie; să ne pregătim, în mod deosebit, pentru a primi gestul și darul pe care El l-a stabilit dinainte pentru această ultimă întâlnire.
2. Iată, în timp ce cinează, Isus se ridică de la masă și începe să spele picioarele ucenicilor. Petru la început se opune, apoi înțelege și acceptă. Și noi suntem invitați să înțelegem: primul lucru pe care trebuie să îl facă ucenicul este acela de a-l asculta pe Domnul său, deschizându-și inima pentru a primi inițiativa iubirii sale. Abia după aceea va fi invitat să facă la rândul său ceea ce a făcut Învățătorul. Și el va trebui „să spele picioarele” fraților săi, transpunând în gesturi de slujire reciprocă acea iubire care constituie sinteza întregii Evanghelii (cf Ioan 13,1-20).
Tot în timpul Cinei, știind că a sosit deja „ceasul” său, Isus binecuvântează și frânge pâinea, apoi o împarte Apostolilor spunând: „Acesta este trupul meu„; același lucru îl face cu potirul: „Acesta este sângele meu„. Și le poruncește: „Faceți aceasta în amintirea mea” (1Corinteni 11,24.25). Aici se află într-adevăr mărturia unei iubiri împinsă „până la capăt” (Ioan 13,1). Isus se oferă ca hrană ucenicilor pentru a se face una cu ei. Reiese încă o dată „lecția” pe care trebuie să o învățăm: primul lucru pe care trebuie să îl facem este acela de a ne deschide inima pentru a primi iubirea lui Cristos. Inițiativa este a sa: iubirea lui este cea care ne face capabili să îi iubim la rândul nostru pe frații noștri.
Iată, așadar, spălarea picioarelor și sacramentul Euharistiei: două manifestări ale aceluiași mister de iubire încredințat discipolilor „ca și voi să faceți – spune Isus – așa cum v-am făcut eu” (Ioan 13,15).
3. „Faceți aceasta în amintirea mea” (1 Corinteni 11, 24). „Amintirea”, pe care Domnul ne-a lăsat-o în acea seară, învăluie momentul culminant al existenței sale pământești, momentul dăruirii sale ca jertfă Tatălui din iubire față de omenire. Și este „amintirea” care se situează în contextul unei cine, cina pascală, în care Isus se oferă Apostolilor săi sub chipul pâinii și al vinului, ca hrană a lor pe drumul spre patria cerească.
Mysterium fidei! Astfel proclamă celebrantul după ce a rostit cuvintele consacrării. Iar adunarea liturgică răspunde exprimând cu bucurie credința sa și adeziunea sa plină de speranță. Euharistia este un mister cu adevărat mare! Mister „de neînțeles” pentru rațiunea umană, dar atât de luminos pentru ochii credinței! Ospățul Domnului în simplitatea simbolurilor euharistice – pâinea și vinul împărtășite – se revelează și ca ospăț al fraternității concrete. Mesajul care izvorăște din el este prea clar pentru ca să poată fi ignorat: cei care iau parte la Celebrarea euharistică nu pot să rămână insensibili în fața așteptărilor celor săraci și nevoiași.
4. Tocmai în această perspectivă doresc ca ofertele adunate în timpul acestei Celebrări să fie destinate ușurării nevoilor urgente ale celor care suferă în Irak din cauza consecințelor războiului. O inimă care a experimentat iubirea Domnului se deschide în mod spontan spre caritatea față de frați.
„O sacrum convivium, in quo Christus sumitur„.
Suntem cu toții invitați, în această seară, să celebrăm și să adorăm până în noapte pe Domnul care s-a făcut hrană pentru noi, peregrini în timp, oferindu-ne trupul și sângele său.
Euharistia este un mare dar pentru Biserică și pentru lume. Tocmai pentru a se dedica o tot mai profundă atenție sacramentului Euharistiei, am dorit să ofer întregii Comunități de credincioși o Enciclică, a cărei temă centrală este Misterul euharistic: Ecclesia de Eucharistia. Peste puțin timp voi avea bucuria de a o semna în cursul acestei Celebrări care evocă Ultima Cină, când Isus ne-a lăsat ca suprem testament de iubire pe sine însuși. O încredințez încă de pe acum în primul rând preoților, pentru ca la rândul lor să o răspândească spre binele întregului popor creștin.
5. Adoro te devote, latens Deitas! Te adorăm, Sacrament minunat al prezenței Aceluia care i-a iubit pe ai săi „până la capăt”. Îți mulțumim, Doamne, pentru că în Euharistie zidești, aduni și însuflețești Biserica.
O dumnezeiască Euharistie, flacără a iubirii lui Cristos care arzi pe altarul lumii, fă ca Biserica, întărită de Tine, să fie tot mai atentă în a șterge lacrimile celor ce suferă și în a sprijini eforturile celor care doresc dreptate și pace.
Iar Tu, Maria, Femeie „euharistică”, care ai oferit sânul tău matern pentru întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, ajută-ne să trăim Misterul euharistic în spiritul Magnificat-ului. Fie ca viața noastră să fie o laudă neîncetată a celui Atotputernic, care s-a ascuns sub umilința semnelor euharistice.
Adoro te devote, latens Deitas…
Adoro te… adiuva me!