Predica Papei la Liturghia celebrată pe Stadionul Național din Bangkok

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
Sfânta Liturghie celebrată pe Stadionul Național
Bangkok, 21 noiembrie 2019

„Cine este mama mea și cine sunt frații mei?” (Mt 12,48). Cu această întrebare Isus a provocat toată mulțimea aceea care-l asculta să se întrebe despre ceva ce ar putea să pară pe atât de clar pe cât de sigur: cine sunt membri familiei noastre, cei care ne aparțin și cărora noi le aparținem? Lăsând ca întrebarea să răsune în ei în mod clar și nou, răspunde: „Oricine face voința Tatălui meu din ceruri, acela îmi este și frate și soră și mamă” (Mt 12,50). În acest mod strică nu numai determinismele religioase și legale ale epocii, ci și orice pretenție excesivă a celui care consideră că poate să se laude cu drepturi preferențiale asupra Lui. Evanghelia este o invitație și un drept gratuit pentru toți cei care vor să asculte.

Este surprinzător de notat că Evanghelia este împletită din întrebări care încearcă să pună în criză, să zdruncine și să invite pe discipoli să pornească la drum, pentru a descoperi acel adevăr capabil să dea și să genereze viață; întrebări care încearcă să deschidă inima și orizontul la întâlnirea cu o noutate mult mai frumoasă decât se poate imagina. Întrebările Învățătorului vor mereu să reînnoiască viața noastră și cea a comunității noastre cu o bucurie fără egal (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 11).

Așa li s-a întâmplat primilor misionari care au pornit la drum și au ajuns în aceste ținuturi; ascultând Cuvântul Domnului, încercând să răspundă la cererile sale, au putut să vadă că aparțineau unei familii mult mai mari decât cea generată de legăturile de sânge, de cultură, de regiune sau de apartenență la un grup determinat. Împinși de forța Duhului și umplându-și desagile cu speranța care se naște din vestea bună a Evangheliei, au pornit la drum pentru a căuta membrii acestei familii a lor pe care încă n-o cunoșteau. Au ieșit să caute fețele lor. Era necesar să deschidă inima la o nouă măsură, capabilă să depășească toate adjectivele care întotdeauna despart, pentru a descoperi atâtea mame și frați thailandezi care lipseau la masa lor duminicală. Nu numai pentru ceea ce ar fi putut să le ofere lor, ci și pentru tot ceea ce aveau nevoie să primească de la ei pentru a crește în credință și în înțelegerea Scripturilor (cf. Conciliul al II-lea din Vatican, Constituția Dei Verbum, 8).

Fără acea întâlnire, creștinismului i-ar fi lipsit fața voastră; ar fi lipsit cântecele, dansurile care reprezintă zâmbetul thailandez, așa de tipic în aceste ținuturi. Astfel au întrevăzut mai bine planul iubitor al Tatălui, care este mult mai mare decât toate calculele și previziunile noastre și nu se reduce la un pumn de persoane sau la un context cultural determinat. Discipolul misionar nu este un mercenar al credinței nici un achizitor de prozeliți, ci un cerșetor care recunoaște că îi lipsesc frații, surorile și mamele, cu care să celebreze și să sărbătorească darul irevocabil al reconcilierii pe care Isus ni-l dăruiește nouă tuturor: ospățul este gata, ieșiți ca să-i căutați pe toți cei pe care îi întâlniți pe drum (cf. Mt 22,4.9). Această trimitere este izvor de bucurie, recunoștință și fericire deplină, pentru că „îi permitem lui Dumnezeu să ne conducă dincolo de noi înșine pentru ca să ajungem la ființa noastră cea mai adevărată. Acolo se află izvorul acțiunii evanghelizatoare” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 8).

Au trecut 350 de ani de la crearea vicariatului apostolic de Siam (1669-2019), semn al îmbrățișării familiale produsă în aceste ținuturi. Numai doi misionari au știut să găsească curajul de a arunca semințele care, încă din acel timp îndepărtat, cresc și încolțesc într-o varietate de inițiative apostolice, care au contribuit la viața națiunii. Această aniversare nu înseamnă nostalgie a trecutului, ci foc de speranță pentru că, în prezent, și noi putem răspunde cu aceeași determinare, forță și încredere. Este amintire festivă și recunoscătoare, care ne ajută să ieșim cu bucurie pentru a împărtăși viața nouă care vine din Evanghelie cu toți membrii familiei noastre pe care încă n-o cunoaștem.

Toți suntem discipoli misionari când ne decidem să fim parte vie a familiei Domnului și facem asta împărtășind așa cum a făcut El: nu i-a fost frică să stea la masa păcătoșilor, pentru a-i asigura că la masa Tatălui și a creației era un loc rezervat și pentru ei; i-a atins pe cei care se considerau impuri și, lăsându-se atins de ei, i-a ajutat să înțeleagă apropierea lui Dumnezeu, ba chiar să înțeleagă că ei erau cei fericiți (cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Exortația apostolică post-sinodală Ecclesia in Asia, 11).

Mă gândesc în mod deosebit la acei băieți, fetițe și femei expuși prostituției și traficului de persoane, desfigurați în demnitatea lor cea mai autentică; mă gândesc la acei tineri sclavi ai drogurilor și ai non-sensului care ajunge să întunece privirea lor și să ardă visele lor; mă gândesc la migranții despuiați de casele lor și de familiile lor, precum și atâția alții care, asemenea lor, pot să se simtă uitați, orfani, abandonați, „fără forța, lumina și mângâierea prieteniei cu Isus Cristos, fără o comunitate de credință care să-i primească, fără un orizont de sens și de viață” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 49). Mă gândesc la pescarii exploatați, la cerșetorii ignorați.

Ei fac parte din familia noastră, sunt mamele noastre și frații noștri; să nu privăm comunitățile noastre de fețele lor, de rănile lor, de zâmbetele lor, de viețile lor; și să nu privăm plăgile lor și rănile lor de ungerea milostivă a iubirii lui Dumnezeu. Discipolul misionar știe că evanghelizarea nu înseamnă a acumula adeziuni și nici a apărea puternici, ci a deschide uși pentru a trăi și a împărtăși îmbrățișarea milostivă și vindecătoare a lui Dumnezeu Tatăl care ne face familie.

Dragă comunitate thailandeză: să mergem înainte pe drum, pe urmele primilor misionari, pentru a întâlni, a descoperi și a recunoaște cu bucurie toate fețele mamelor, taților și fraților pe care Domnul vrea să ne dăruiască și lipsesc la ospățul nostru duminical.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; InfoSapientia.ro
Publicarea în original: 21.11.2019
Publicarea pe acest sit: 22.11.2019
Etichete: , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.