Predica Papei la Epifania Domnului

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
în Solemnitatea Epifaniei Domnului
Vatican, 6 ianuarie 2020

În Evanghelie (Mt 2,1-12) am auzit că magii apar manifestând intențiile lor: „Am văzut steaua lui la răsărit și am venit să-l adorăm” (v. 2). A adora este punctul de sosire al parcursului lor, ținta drumului lor. De fapt, atunci când, ajunși la Betleem, „au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat” (v. 11). Dacă pierdem sensul adorației, pierdem sensul de marș al vieții creștine, care este un drum spre Domnul, nu spre noi. Este riscul despre care ne avertizează Evanghelia, prezentând, alături de magi, personaje care nu reușesc să adore.

Este înainte de toate regele Irod, care folosește verbul a adora, dar în mod înșelător. De fapt, le cere magilor ca să-l informeze cu privire la locul unde se afla Pruncul „ca să merg și eu – spune el – să-l ador” (v. 8). În realitate, Irod se adora numai pe sine însuși și de aceea voia să scape de Prunc cu minciuna. Ce anume ne învață asta? Că omul, când nu-l adoră pe Dumnezeu, este înclinat să adore eu-l său. Și chiar viața creștină, fără a-l adora pe Domnul, poate să devină un mod educat pentru a ne aproba pe noi înșine și propria bravură: creștini care nu știu să adore, care nu știu să se roage adorând. Este un risc serios: să ne slujim de Dumnezeu în loc să-l slujim pe Dumnezeu. De câte ori am confundat interesele Evangheliei cu ale noastre, de câte ori am înveșmântat cu religiozitate ceea ce ne era comod, de câte ori am confundat puterea conform lui Dumnezeu, care înseamnă a-i sluji pe alții, cu puterea conform lumii, care înseamnă a ne sluji pe noi înșine!

În afară de Irod, sunt alte persoane în Evanghelie care nu reușesc să adore: sunt conducătorii preoților și cărturarii poporului. Ei îi indică lui Irod cu precizie extremă unde avea să se nască Mesia: la Betleemul Iudeii (cf. v. 5). Cunosc profețiile, le citează exact. Știu unde să meargă – mari teologi, mari! -, dar nu merg. Și din asta putem scoate o învățătură. În viața creștină nu este suficient a ști: fără a ieși din noi înșine, fără a întâlni, fără a adora nu este cunoscut Dumnezeu. Teologia și eficiența pastorală folosesc la puțin sau nu folosesc deloc dacă nu se pleacă genunchii; dacă nu se face asemenea magilor, care n-au fost numai organizatori înțelepți ai unei călătorii, ci au mers și au adorat. Când adorăm ne dăm seama că credința nu se reduce la un ansamblul de învățături frumoase, ci este raportul cu o Persoană vie de iubit. Stând față în față cu Isus îi cunoaștem chipul. Adorând, descoperim că viața creștină este o istorie de iubire cu Dumnezeu, unde nu sunt suficiente ideile bune, ci trebuie pus El pe primul loc, așa cum face un îndrăgostit cu persoana pe care o iubește. Așa trebuie să fie Biserica, o adoratoare îndrăgostită de Isus mirele său.

La începutul anului redescoperim adorația ca exigență a credinței. Dacă vom ști să îngenunchem în fața lui Isus, vom învinge ispita de a merge înainte fiecare pe drumul său. De fapt, a adora înseamnă a face un exod din sclavia cea mai mare, sclavia de noi înșine. A adora înseamnă a-l pune pe Domnul în centru pentru a nu mai fi centrați pe noi înșine. Înseamnă a da ordine corectă lucrurilor, lăsând lui Dumnezeu primul loc. A adora înseamnă a pune planurile lui Dumnezeu înainte de timpul meu, de drepturile mele, de spațiile mele. Înseamnă a primi învățătura Scripturii: „Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora” (Mt 4,10). Pe Dumnezeul tău: a adora înseamnă a ne aparține reciproc cu Dumnezeu. Înseamnă a-i spune „tu” în intimitate, înseamnă a-i duce viața permițând Lui să intre în viețile noastre. Înseamnă a lăsa să coboare mângâierea sa asupra lumii. A adora înseamnă a descoperi că pentru a ne ruga este suficient să spunem: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (In 20,28) și să ne lăsăm pătrunși de duioșia sa.

A adora înseamnă a-l întâlni pe Isus fără lista de cereri, ci cu singura cerere de a fi cu El. Înseamnă a descoperi că bucuria și pacea cresc cu lauda și aducerea de mulțumire. Când adorăm îi permitem lui Isus să ne vindece și să ne schimbe. Adorând îi dăm Domnului posibilitatea de a ne transforma cu iubirea sa, de a lumina întunecimile noastre, de a ne da forță în slăbiciune și curaj în încercări. A adora înseamnă a merge la esențial: este calea pentru a ne dezintoxica de atâtea lucruri inutile, de dependențe care anesteziază inima și zăpăcesc mintea. De fapt, adorând învățăm să refuzăm ceea ce nu trebuie adorat: dumnezeul ban, dumnezeul consum, dumnezeul plăcere, dumnezeul succes, eu-l nostru ridicat la rang de dumnezeu. A adora înseamnă a ne face mici în fața Celui Preaînalt, pentru a descoperi în fața Lui că măreția vieții nu constă în a avea, ci în a iubi. A adora înseamnă a ne redescoperi frați și surori în fața misterului iubirii care depășește orice distanță: înseamnă a lua binele de la izvor, înseamnă a găsi în Dumnezeul apropiat curajul de a ne apropia de ceilalți. A adora înseamnă a ști să tăcem în fața Cuvântului divin, pentru a învăța să spunem cuvinte care nu rănesc, ci mângâie.

A adora este un gest de iubire care schimbă viața. Înseamnă a face asemenea magilor: înseamnă a duce Domnului aurul, pentru a-i spune că nimic nu este mai prețios decât El; înseamnă a-i oferi tămâia, pentru a-i spune că numai cu El viața noastră se ridică în sus; înseamnă a-i prezenta smirna, cu care se ungeau trupurile rănite și sfâșiate, pentru a-i promite lui Isus să-l ajutăm pe aproapele nostru marginalizat și suferind, pentru că acolo este El. De obicei noi știm să ne rugăm – cerem, mulțumim Domnului -, însă Biserica trebuie să meargă și mai înainte cu rugăciunea de adorație, trebuie să creștem în adorație. Este o înțelepciune pe care trebuie s-o învățăm în fiecare zi. Să ne rugăm adorând: rugăciunea de adorație.

Iubiți frați și surori, astăzi fiecare dintre noi se poate întreba: „Sunt un creștin adorator?” Atâția creștini care se roagă nu știu să adore. Să ne punem această întrebare. Să găsim timpi de adorație în zilele noastre și să creăm spații pentru adorație în comunitățile noastre. Ne revine nouă, ca Biserică, să punem în practică acele cuvinte cu care ne-am rugat astăzi la Psalm: „Te vor adora pe tine, Doamne, toate neamurile pământului”. Adorând, vom descoperi și noi, ca și magii, sensul drumului nostru. Și, ca și magii, vom simți „o bucurie foarte mare” (Mt 2,10).

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 06.01.2020
Publicarea pe acest sit: 06.01.2020
Etichete: ,

Lasă un răspuns