Predica Papei la deschiderea Sinodului Episcopilor

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la deschiderea celei de-a XV-a
Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor
miercuri, 3 octombrie 2018

„Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăța toate și vă va aminti toate câte vi le-am spus eu” (In 14,26).

În acest mod așa de simplu, Isus le oferă discipolilor săi garanția că va însoți toată opera misionară care le va fi încredințată: Duhul Sfânt va fi primul ca va păzi și va menține mereu vie și actuală amintirea Învățătorului în inima discipolilor. El face în așa fel încât bogăția și frumusețea Evangheliei să fie izvor de bucurie și noutate constante.

La începutul acestui moment de har pentru toată Biserica, în sintonie cu Cuvântul lui Dumnezeu, să cerem cu insistență Mângâietorului ca să ne ajute să ne amintim și să reînsuflețim cuvintele Domnului care făceau să ardă inima noastră (cf. Lc24,32). Ardoare și pasiune evanghelică ce generează ardoarea și pasiunea pentru Isus. Amintire care să poată trezi și reînnoi în noi capacitatea de a visa și a spera. Pentru că știm că tinerii noștri vor fi capabili de profeție și de viziune în măsura în care noi, de acum adulți sau bătrâni, suntem capabili să visăm și astfel să contagiem și să împărtășim visele și speranțele pe care le purtăm în inimă (cf. Il 3,1).

Fie ca Duhul să ne dea harul să fim părinți sinodali unși cu darul viselor și al speranței, pentru ca să putem, la rândul nostru, să-i ungem pe tinerii noștri cu darul profeției și al viziunii; să ne dea harul de a fi amintire activă, vie, eficace, care din generație în generație nu se lasă sufocată și strivită de profeții de calamitate și de nenorocire nici de limitele, greșelile și păcatele noastre, ci este capabilă să găsească spații pentru a înflăcăra inima și a discerne căile Duhului. Cu această atitudine de ascultare docilă a glasului Duhului ne-am adunat din toate părțile lumii. Astăzi, pentru prima dată, sunt aici cu noi și doi confrați episcopi din China continentală. Să le adresăm lor căldurosul nostru salut de bun-venit: comuniunea întregului episcopat cu Succesorul lui Petru este și mai vizibilă grație prezenței lor.

Uniți în speranță începem o nouă întâlnire eclezială capabilă să lărgească orizonturi, să dilate inima și să transforme acele structuri care astăzi ne paralizează, ne separă și ne îndepărtează de tineri, lăsându-i expuși la intemperii și orfani de o comunitate de credință care să-i susțină, de un orizont de sens și de viață (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 49).

Speranța ne interpelează, ne urnește și rupe conformismul acelui „mereu s-a făcut așa” și ne cere să ne ridicăm pentru a privi direct fața tinerilor și situațiile în care se află. Aceeași speranță ne cere să lucrăm pentru a răsturna situațiile de precaritate, de excludere și de violență, la care sunt expuși tinerii noștri.

Tinerii, rod al multora dintre deciziile luate în trecut, ne cheamă să luăm asupra noastră împreună cu ei prezentul cu angajare mai mare și să luptăm împotriva a ceea ce împiedică în orice mod viața lor să se dezvolte cu demnitate. Ei ne cer și invocă o dăruire creativă, o dinamică inteligentă, entuziastă și plină de speranță, și ca să nu-i lăsăm singuri în mâinile atâtor negustori de moarte care oprimă viața lor și întunecă viziunea lor.

Această capacitate de a visa împreună, pe care Domnul ne-o dăruiește astăzi nouă ca Biserică, cere – după cum ne spunea sfântul Paul în prima lectură – să dezvoltăm între noi o atitudine foarte precisă: „Fără ca cineva dintre voi să aibă în vedere numai ale sale, ci și ale altora” (Fil 2,4). Și în același timp țintește mai sus cerând ca în umilință să-i considerăm pe ceilalți mai presus de noi înșine (cf. v. 3). Cu acest spirit vom încerca să stăm în ascultare unii față de alții pentru a discerne împreună ceea ce Duhul cere Bisericii sale. Și asta cere de la noi ca să fim atenți și să ne îngrijim bine ca să nu prevaleze logica autoapărării și a autoreferențialității, care ajunge să facă să devină important ceea ce este secundar și secundar ceea ce este important. Iubirea față de Evanghelie și față de poporul care ne-a fost încredințat ne cere să lărgim privirea și să nu pierdem din vedere misiunea la care ne cheamă pentru a ținti spre un bine mai mare care ne va folosi nouă tuturor. Fără această atitudine, toate eforturile noastre vor fi zadarnice.

Darul ascultării sincere, în rugăciune și cât mai mult posibil lipsit de prejudecăți și condiții ne va permite să intrăm în comuniune cu diferitele situații pe care le trăiește poporul lui Dumnezeu. A-l asculta pe Dumnezeu, pentru a asculta cu El strigătul oamenilor; a-i asculta pe oameni, pentru a respira cu ei voința la care Dumnezeu ne cheamă (cf. Discurs la veghea de rugăciune ca pregătire pentru Sinodul despre familie, 4 octombrie 2014).

Această atitudine ne apără de ispita de a cădea în poziții eticiste sau elitare, precum și de atracția față de ideologii abstracte care nu corespund niciodată realității oamenilor noștri (cf. J.M. Bergoglio, Meditaciones para religiosos, 45-46).

Fraților, surorilor, să punem acest timp sub ocrotirea maternă a Fecioarei Maria. Fie ca ea, femeia ascultării și a amintirii, să ne însoțească pentru a recunoaște urmele Duhului așa încât cu grijă (cf. Lc 1,39), între vise și speranțe, să-i însoțim și să-i stimulăm pe tinerii noștri pentru ca să nu înceteze să profețească.

Părinți sinodali,

Mulți dintre noi eram tineri sau făceam primii pași în viața religioasă în timp ce se termina Conciliul al II-lea din Vatican. Tinerilor de atunci le-a fost adresat ultimul mesaj al părinților conciliari. Ceea ce am ascultat de la tineri ne va face bine să parcurgem din nou cu inima amintindu-ne de cuvintele poetului: „Omul să mențină ceea ce a promis când era copil” (F. Hölderlin).

Așa ne-au vorbit părinții conciliari:

„Biserica, timp de patru ani, a lucrat pentru reîntineri fața sa, pentru a corespunde mai bine planului propriului Întemeietor, marele Viu, Cristos veșnic tânăr. Și la sfârșitul acestei impunătoare «revizuiri a vieții», ea se îndreaptă spre voi: pentru voi, tinerilor, mai ales pentru voi ea a aprins cu Conciliul o lumină, aceea care luminează viitorul, viitorul vostru. Biserica este doritoare ca societatea pe care voi vă pregătiți s-o construiți să respecte demnitatea, libertatea, dreptul persoanelor: și aceste persoane sunteți voi. […] Ea are încredere că voi […] veți știi să afirmați credința voastră în viață și pentru că ea dă un sens vieții: certitudinea existenței unui Dumnezeu drept și bun.

În numele acestui Dumnezeu și al Fiului său Isus, noi vă îndemnăm să lărgiți inimile voastre după dimensiunile lumii, să înțelegeți apelul fraților voștri și să puneți cu ardoare energiile voastre tinere în slujba lor. Luptați împotriva oricărui egoism. Refuzați să dați frâu liber instinctelor violenței și urii, care generează războaiele și cortegiul lor trist de lipsuri. Fiți generoși, curați, respectuoși, sinceri. Și construiți în entuziasm o lume mai bună decât cea actuală!” (Paul al VI-lea, Mesaj adresat tinerilor la sfârșitul Conciliului al II-lea din Vatican, 8 decembrie 1965).

Părinți sinodali, Biserica vă privește cu încredere și iubire.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 03.10.2018
Publicarea pe acest sit: 03.10.2018
Etichete: ,

Lasă un răspuns