Predica Papei la celebrarea Orei Medii

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la celebrarea Orei Medii cu clerul,
seminariștii și persoanele consacrate
sâmbătă, 2 iunie 2012

Iubiți frați și surori!

Ne-am adunat în rugăciune, răspunzând invitației Imnului ambrozian de la Ora a Treia: „Este Ora a Treia. Domnul Isus urcă batjocorit pe cruce”. Este o referire clară la ascultarea iubitoare a lui Isus față de voința Tatălui. Misterul pascal a dat început unui timp nou: moartea și învierea lui Cristos recreează nevinovăția omenirii și face să izvorască bucuria. Imnul continuă: „De aici începe timpul mântuirii lui Cristos – Hinc iam beata tempora coepere Christi gratia”. Ne-am adunat în Bazilica Catedrală, în acest Dom care este cu adevărat inima orașului Milano. De aici gândul se extinde la foarte întinsa Arhidieceză ambroziană, care de-a lungul secolelor și chiar în timpurile noastre a dat Bisericii oameni vestiți în sfințenia vieții și în învățătură, precum Sfinții Ambrozie și Carol, și câțiva Pontifi de o neobișnuită statură, ca Pius al XI-lea și Slujitorul lui Dumnezeu Paul al VI-lea, și Fericiții Cardinali Andrea Carlo Ferrari și Alfredo Ildefonso Schuster.

Sunt foarte bucuros să petrec timp cu voi! Adresez un gând afectuos de salut tuturor și fiecăruia în parte, și aș dori să ajungă în mod special la cei care sunt bolnavi sau foarte în vârstă. Îl salut cu vie cordialitate pe Arhiepiscopul vostru, Cardinalul Angelo Scola, și îi mulțumesc pentru cuvintele sale amabile; îi salut cu afecțiune pe Păstorii voștri emeriți, pe Cardinalii Carlo Maria Martini și Dionigi Tettamanzi, împreună cu ceilalți Cardinali și Episcopi prezenți. În acest moment trăim misterul Bisericii în expresia sa cea mai înaltă, cea a rugăciunii liturgice. Buzele noastre, inimile și mințile noastre, în rugăciunea Bisericii, se fac interprete ale necesităților și ale aspirațiilor întregii omeniri. Cu cuvintele Psalmului 118 am implorat pe Domnul în numele tuturor oamenilor: „Pleacă inima mea la mărturiile Tale… Să vină peste mine mila Ta, Doamne”.

Rugăciunea zilnică a Liturgiei Orelor constituie o sarcină esențială a ministrului hirotonit în Biserică. Și prin Oficiul divin, care prelungește de-a lungul zilei misterul central al Euharistiei, preoții sunt într-un mod particular uniți cu Domnul Isus, viu și acționând în timp. Preoția: ce dar prețios! Voi, dragi seminariști, care vă pregătiți să îl primiți, învățați să îl gustați încă de pe acum și trăiți cu implicare timpul prețios din Seminar! Arhiepiscopul Montini, în timpul hirotonirii [a 46 de preoți] în 1958, spunea așa tocmai în acest Dom: „Începeți viața preoțească: un poem, o dramă, un mister nou… izvor de meditație perpetuă… întotdeauna obiect de descoperit și de uimire; [Preoția] este mereu noutate și frumusețe pentru cine îi dedică un gând iubitor… este recunoașterea lucrării lui Dumnezeu în noi” (Predica pentru Hirotonirea a 46 de preoți, 21 iunie 1958).

Dacă Cristos, pentru a zidi Biserica Sa, se încredințează în mâinile preotului, acesta la rândul său trebuie să i se încredințeze fără rezerve: iubirea pentru Domnul Isus este sufletul și rațiunea ministerului sacerdotal, așa cum a fost premisa pentru care El i-a dat lui Petru misiunea de a paște turma Sa: „Simon…, mă iubești mai mult decât aceștia?… Paște mielușeii mei” (Ioan 21,15). Conciliul Vatican II a amintit că Cristos „rămâne pururi izvorul și principiul de unitate al vieții acestora. Așadar, preoții își realizează unitatea vieții unindu-se cu Cristos în descoperirea voinței Tatălui și în dăruirea de sine pentru turma ce le-a fost încredințată. Astfel, ducând viața Bunului Păstor, vor găsi în însăși exercitarea iubirii pastorale legătura desăvârșirii preoțești care va realiza unitatea în viața și acțiunea lor” (Decretul Presbyterorum ordinis, 14). Exact asupra acestei chestiuni s-a exprimat: în preocupările diferite, de la oră la oră, cum să se găsească unitatea vieții, unitatea existenței de preot tocmai din acest izvor al prieteniei profunde cu Isus, al intimității împreună cu El.

Nu există opoziție între binele persoanei preotului și misiunea lui; dimpotrivă, caritatea pastorală este elementul unificator al vieții care pleacă dintr-o relație tot mai intimă cu Cristos în rugăciune pentru a trăi dăruirea totală de sine pentru turmă, astfel încât Poporul lui Dumnezeu să crească în comuniunea cu Dumnezeu și să fie manifestare a comuniunii Preasfintei Treimi. Fiecare acțiune a noastră, de fapt, are ca scop a-i conduce pe credincioși la unirea cu Domnul și a face ca astfel să crească comuniunea eclezială pentru mântuirea lumii. Cele trei realități: unirea personală cu Dumnezeu, binele Bisericii și binele omenirii în totalitatea ei nu sunt distincte sau opuse, ci o simfonie a credinței trăite. Semne luminoase ale acestei carități pastorale și ale unei inimi neîmpărțite sunt celibatul preoțesc și fecioria consacrată. Am cântat în Imnul Sfântului Ambrozie: „Dacă în tine se naște Fiul lui Dumnezeu, păstrează-ți viața nevinovată”. „A-l primi pe Cristos – Christum suscipere” este un motiv care revine deseori în predica Sfântului Episcop de Milano; citez un fragment din Comentariul său la Sfântul Luca: „Cine îl primește pe Cristos în intimitatea locuinței sale este săturat de cele mai mari bucurii” (Expositio Evangelii secundum Lucam, V, 16). Domnul Isus a fost atracția sa majoră, argumentul principal al reflecției și predicării sale, și, mai ales, scopul unei iubirii vii și încrezătoare.

Fără îndoială, iubirea pentru Isus are valoare pentru toți creștinii, dar primește o semnificație unică pentru preotul celibatar și pentru persoana care a răspuns chemării la viața consacrată: numai și întotdeauna în Cristos se găsește izvorul și modelul pentru a repeta zilnic „da-ul” la voința lui Dumnezeu. „Cu ce legături este reținut Cristos?” – se întreba Sfântul Ambrozie, care cu o intensitate surprinzătoare predica și cultiva fecioria în Biserică, promovând chiar și demnitatea femeii. La întrebarea citată, răspundea: „Nu cu nodurile frânghiilor, ci cu legăturile iubirii și cu afecțiunea sufletului” (De virginitate, 13,77). Într-o predică celebră către fecioare el spunea: „Cristos este totul pentru noi: dacă vrei să vindeci rănile tale, El este medic; dacă ești îngrijorat de ardoarea febrei, El este izvor răcoritor; dacă ești copleșit de vină, El este dreptate; dacă ai nevoie de ajutor, El este putere; dacă ți-e teamă de moarte, El este viață; dacă dorești paradisul, El este calea; dacă fugi de întuneric, El este lumină; dacă ești în căutare de hrană, El este nutriment” (De virginitate, 16, 99).

Dragi călugări și călugărițe, vă mulțumesc pentru mărturia voastră și vă încurajez: priviți cu încredere spre viitor, bazându-vă pe fidelitatea lui Dumnezeu, care nu va lipsi niciodată, și pe puterea harului Său, capabil să lucreze mereu noi fapte minunate, chiar și în noi și împreună cu noi. Antifoanele psaltirii din această sâmbătă ne-au condus să contemplăm misterul Fecioarei Maria. Într-adevăr, în ea putem să recunoaștem „modul de viață feciorelnic și sărac pe care și l-a ales pentru sine Cristos Domnul și pe care l-a îmbrățișat Maica Sa Fecioară” (Constituția dogmatică Lumen gentium, 46), o viață în deplină ascultare față de voința lui Dumnezeu. De asemenea, Imnul ne-a reamintit cuvintele lui Isus pe cruce: „Din gloria patibulum-ului său, Isus vorbește Fecioarei: ‘Femeie, iată-l pe fiul tău’; ‘Fiule, iat-o pe mama ta'”. Maria, Maica lui Cristos, extinde și prelungește chiar și în noi maternitatea sa divină, pentru ca slujirea Cuvântului și a Sacramentelor, viața de contemplație și activitatea apostolică în numeroasele forme să persevereze, fără oboseală și cu curaj, în slujirea lui Dumnezeu și zidirea Bisericii Sale.

În această clipă, doresc să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru rândurile de preoți ambrozieni, de călugări și călugărițe care și-au dedicat energiile lor pentru slujirea Evangheliei, ajungând uneori până la sacrificiul suprem al vieții. Unii dintre ei au fost propuși cultului și imitării credincioșilor chiar și în timpurile recente: Fericiții preoți Luigi Talamoni, Luigi Biraghi, Luigi Monza, Carlo Gnocchi, Serafino Morazzone; Fericiții călugări Giovanni Mazzucconi, Luigi Monti și Clemente Vismara, și călugărițele Maria Anna Sala și Enrichetta Alfieri. Prin mijlocirea lor comună îi cerem cu încredere Dătătorului de orice dar să facă mereu roditor ministerul preoților, să întărească mărturia persoanelor consacrate pentru a arăta lumii frumusețea dăruirii lui Cristos și Bisericii, și să reînnoiască familiile creștine potrivit planului lui Dumnezeu, pentru ca să fie locuri de har și de sfințenie, teren fertil pentru vocațiile la preoție și la viața consacrată. Amin. Mulțumesc.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Vincențiu Balint
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ARCB.ro
Publicarea în original: 02.06.2012
Publicarea pe acest sit: 03.06.2012
Etichete: ,

Faci un comentariu sau dai un răspuns?