Predica Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
la beatificarea a trei membri ai Acțiunii Catolice
duminică, 5 septembrie 2004, Loreto
1. „Ce om poate să pătrundă voința lui Dumnezeu?” (Înțelepciunea lui Solomon 9,13). Întrebarea, pusă în Cartea Înțelepciunii lui Solomon, are un răspuns: doar Fiul lui Dumnezeu, făcut om pentru mântuirea noastră în pântecele feciorelnic al Mariei, ne poate revela planul lui Dumnezeu. Doar Isus Cristos știe care este drumul pentru „a ajunge la înțelepciunea inimii” (psalmul responsorial) și pentru a obține pacea și mântuirea. Și care este acest drum? O spune El în Evanghelia de astăzi: este drumul crucii. Cuvintele lui sunt clare: „Cel ce nu-și poartă crucea sa și nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu” (Luca 14,27). „A purta crucea mergând după Cristos” înseamnă a fi dispuși la orice sacrificiu din iubire pentru El. Înseamnă să nu punem nimic și pe nimeni înaintea sa, nici măcar pe cei mai dragi, nici măcar propria noastră viață.
2. Iubiți frați și surori, reuniți în această „splendidă vale din Montorso”, cum a descris-o Arhiepiscopul Comastri, căruia îi mulțumesc din inimă pentru caldele cuvinte adresate. Îi salut de asemenea pe Cardinalii, Arhiepiscopii și Episcopii prezenți; salut preoții, călugării, călugărițele și persoanele consacrate; și mai ales vă salut pe voi, membri ai Acțiunii Catolice, pe voi care, îndrumați de asistentul general, Mons. Francesco Lambiasi, și de președintele național, dr. Paola Bignardi, căreia îi mulțumesc pentru cuvintele călduroase, ați dorit să vă întâlniți aici, sub privirea Fecioarei din Loreto, pentru a reînnoi angajamentul vostru de adeziune fidelă față de Isus Cristos. Știți deja: adeziunea față de Cristos este o alegere exigentă. Nu întâmplător Cristos vorbește despre „cruce”. El precizează de asemenea imediat: „după mine”. Acesta este marele cuvânt: nu suntem singuri în purtarea crucii. Înaintea noastră merge El, deschizându-ne calea cu lumina propriului său exemplu și cu forța iubirii lui.
3. Crucea acceptată din iubire generează libertate. A experimentat acest lucru apostolul Paul, „bătrân și acum prizonier pentru Isus Cristos”, după cum el singur se descrie în scrisoarea către Filimon, dar în interior pe deplin liber. Tocmai aceasta este impresia pe care o lasă pasajul proclamat înainte: Paul este în lanțuri, dar inima lui este liberă, pentru că este locuită de iubirea lui Cristos. De aceea, din bezna închisorii în care suferă pentru Domnul său, el poate să vorbească despre libertate unui prieten care se află în afara închisorii. Filimon este un creștin din Colose: Paul i se adresează pentru a-i cere să îl elibereze pe Onesim, încă sclav după cum era practica în acea vreme, dar acum frate prin botez. Renunțând la el ca și bun posedat, Filimon va primi în dar un frate. Lecția care reiese din această întâmplare este clară: nu există iubire mai mare decât aceea a crucii; nu există libertate mai autentică decât cea a iubirii; nu există fraternitate mai deplină decât aceea care se naște din crucea lui Cristos.
4. Prin crucea lui Isus s-au făcut discipoli umili și mărturisitori eroici cei trei Fericiți, tocmai proclamați. Pedro Tarrés i Claret, mai întâi medic și apoi preot, s-a dedicat apostolatului laical în rândul tinerilor din Acțiunea Catolică din Barcelona, cărora, mai apoi, le-a fost asistent spiritual. În exercitarea profesiei de medic s-a dăruit în mod special celor săraci bolnavi, convins de faptul că „bolnavul este simbol al lui Cristos suferind”. Ca preot, el s-a consacrat în mod generos sarcinilor slujirii sale, rămânând permanent fidel promisiunii asumate în timpul hirotonirii: „O singură propunere, Doamne: preot sfânt, indiferent de preț”. A acceptat cu răbdare eroică boala atroce, din cauza căreia a murit l-a ucis la doar 45 de ani. În ciuda suferințelor, el repeta frecvent: „Cât de bun este Domnul cu mine!” și „Sunt cu adevărat fericit”.
5. Alberto Marvelli, tânăr puternic și liber, fiu generos al Bisericii din Rimini și al Acțiunii Catolice, și-a perceput scurta sa viață de doar 28 de ani ca un dar de iubire pentru Isus pentru binele semenilor. „Isus m-a acoperit cu harul său”, scria în jurnalul său: „nu îl văd decât pe El, nu mă gândesc decât la El”. Alberto a făcut din primirea zilnică a Euharistiei centrul vieții sale. În rugăciune căuta inspirație și pentru angajamentele politice, convins de necesitatea de a trăi deplin ca fii ai lui Dumnezeu în istorie, pentru a face din aceasta o istorie a mântuirii. În perioada dificilă a celui de-al doilea război mondial, care semăna moarte și înmulțea violențele și suferințele atroce, fericitul Alberto nutrea o intensă viață spirituală, din care izvora acea iubire pentru Isus care îl făcea să uite în mod constant de sine pentru a lua crucea celor săraci.
6. Și fericita Pina Suriano – născută în Partinico, în Dieceza de Monreale – l-a iubit pe Isus cu o iubire arzătoare și fidelă până acolo încât a putut scrie cu toată sinceritatea: „Nu fac altceva decât să trăiesc din Isus”. Îi vorbea lui Isus cu inimă de mireasă: „Isuse, fă-mă pe veci a ta. Isuse, doresc să trăiesc și să mor cu tine și pentru tine.” Încă de când era fată a aderat la aripa feminină a Acțiunii Catolice, căreia i-a fost apoi conducător parohial, găsind în Asociație stimuli importanți pentru creșterea umană și cultură, într-un climat intens de prietenie fraternă. În ea s-a maturizat treptat o dorință simplă și fermă de a încredința Domnului ca o jertfă de iubire a vieții ei tinere, în special pentru sfințirea și perseverența preoților.
7. Iubiți frați și surori, prieteni din Acțiunea Catolică, veniți la Loreto, din Italia, din Spania și din atâtea părți ale lumii! Astăzi, Domnul, prin evenimentul beatificării acestor trei Slujitori ai lui Dumnezeu, vă spune: darul cel mai mare pe care îl puteți face Bisericii și lumii este sfințenia. Să vă fie aproape de inimă cel care se află în inima Bisericii: mulți bărbați și femei ai timpurilor noastre să fie cuceriți de farmecul lui Cristos; Evanghelia sa să strălucească asemenea unei lumini de speranță pentru săraci, bolnavi, nedreptățiți; comunitatea creștină să fie tot mai vie, deschisă, atrăgătoare; orașul nostru să fie primitor pentru toți; omenirea să urmeze calea păcii și a fraternității.
8. Vouă, laicilor, vă revine să mărturisiți credința prin intermediul virtuților care vă sunt specifice: fidelitatea și tandrețea în familie, competența la locul de muncă, tenacitatea în slujirea binelui comun, solidaritatea în relațiile sociale, creativitatea în a întreprinde acțiuni în favoarea evanghelizării și promovării umane. Vouă vă revine de asemenea să demonstrați – în strânsă comuniune cu Păstorii voștri – faptul că Evanghelia este actuală, și că credința nu îl sustrage pe credincios din istorie, ci îl introduce mai profund în ea. Curaj, Acțiune Catolică! Domnul să călăuzească drumul tău de înnoire! Fecioara Neprihănită de la Loreto te însoțește cu o grijă duioasă; Biserica te privește cu încredere; Papa te salută, te sprijină și te binecuvântează din inimă.