Predica Papei în sărbătoarea Prezentării Domnului la Templu

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
în sărbătoarea Prezentării Domnului la Templu
și Ziua Mondială a Vieții Consacrate
Vatican, 2 februarie 2015

Avem în fața ochilor minții icoana Mamei Maria care merge cu Pruncul Isus în brațe. Îl introduce în templu, îl introduce în popor, îl duce la întâlnirea cu poporul său.

Brațele Mamei sunt ca „scara” pe care Fiul lui Dumnezeu coboară spre noi, scara condescendenței lui Dumnezeu. Am ascultat în asta în prima lectură, din Scrisoarea către Evrei: Cristos s-a făcut „în toate asemenea fraților, pentru a deveni un mare preot milostiv și vrednic de credință” (2,17). Este calea dublă a lui Isus: El a coborât, s-a făcut ca noi, pentru a se înălța la Tatăl împreună cu noi, făcându-ne ca El.

Putem contempla în inima acestei mișcări imaginând scena evanghelică a Mariei care intră în templu cu Pruncul în brațe. Sfânta Fecioară Maria merge, dar este Fiul cel care merge înaintea ei. Ea îl poartă, dar El e cel care o poartă pe ea în acest drum al lui Dumnezeu care vine la noi pentru ca noi să putem merge la El.

Isus a parcurs același drum al nostru pentru a ne indica drumul nou, adică o „cale nouă și vie” (cf. Evr 10,20) care este El însuși. Și pentru noi, consacrații, acesta este unicul drum pe care, în concret și fără alternative, trebuie să-l parcurgem cu bucurie și perseverență.

Evanghelia insistă de cinci ori asupra ascultării Mariei și a lui Iosif față de „Legea Domnului” (cf. Lc 2,22.23.24.27.39). Isus nu a venit să facă voința sa, ci voința Tatălui; și aceasta – a spus El – era „hrana” sa (cf. In 4,34). Astfel cel care-l urmează pe Isus merge pe calea ascultării, imitând „condescendența” Domnului; înjosindu-se și însușindu-și voința Tatălui, chiar până la nimicirea și la umilirea de sine însuși (cf. Fil 2,7-8). Pentru un călugăr, a înainta înseamnă a se înjosi în slujire, adică a face același drum al lui Isus, care „n-a considerat un beneficiu propriu că este egal cu Dumnezeu” (Fil 2,6). A se înjosi făcându-se slujitor pentru a sluji.

Și această cale ia forma regulii, impregnată de carisma fondatorului, fără a uita că regula de neînlocuit, pentru toți, este mereu Evanghelia. Apoi, Duhul Sfânt, în creativitatea sa infinită, traduce asta și în diferite reguli de viață consacrată care se nasc toate din sequela Christi, adică din acest drum de a se înjosi slujind.

Prin această „lege” consacrații pot să ajungă la înțelepciune, care este o aptitudine abstractă ci este lucrare și dar al Duhului Sfânt. Și semn evident al acestei înțelepciuni este bucuria. Da, bucuria evanghelică a călugărului este consecință a drumului de înjosire cu Isus… Și, atunci când suntem triști, ne va face bine să ne întrebăm: „Cum trăim această dimensiune kenotică?”.

În relatarea Prezentării lui Isus la templu, înțelepciunea este reprezentată de doi bătrâni, Simeon și Ana: persoane docile față de Duhul Sfânt (este amintit de 3 ori), conduși de El, însuflețiți de El. Domnul le-a dat înțelepciunea printr-un lung drum pe calea ascultării față de legea sa. Ascultare care, pe de o parte, umilește și nimicește, însă, pe de altă parte, aprinde și păstrează speranța, făcându-i creativi, pentru că erau plini de Duhul Sfânt. Ei celebrează și un soi de liturgie în jurul Pruncului care intră în templu: Simeon îl laudă pe Domnul și Ana „predică” mântuirea (cf. Lc 2,28.32.38). Ca în cazul Mariei, și bătrânul Simeon îl ia în brațele sale, dar, în realitate, Pruncul e cel care îl cuprinde și îl conduce. Liturgia de la primele vespere ale sărbătorii de astăzi exprimă asta în mod clar și frumos: „senex puerum portabat, puer autem senem regebat”. Atât Maria, tânără mamă, cât și Simeon, bătrân „bunic”, îl poartă pe Prunc în brațe, dar Pruncul însuși e cel care-i conduce pe amândoi.

Este curios de notat că în acest eveniment nu tinerii sunt creativii, ci bătrânii. Tinerii, ca Maria și Iosif, urmează legea Domnului pe calea ascultării; bătrânii, ca Simeon și Ana, văd în Prunc împlinirea Legii și a promisiunilor lui Dumnezeu. Și sunt capabili să facă sărbătoare, sunt creativi în bucurie, în înțelepciune.

Totuși, Domnul transformă ascultarea în înțelepciune, cu acțiunea Duhului său Sfânt.

Uneori Dumnezeu poate dărui darul înțelepciunii și unui tânăr neexperimentat, este suficient ca să fie disponibil să parcurgă calea ascultării și a docilității față de Duhul Sfânt. Această ascultare și această docilitate nu sunt un fapt teoretic, ci stau sub logica întrupării Cuvântului: docilitate și ascultare față de un superior, docilitate și ascultare față de Biserică. Este vorba de docilitate și ascultare concrete.

Prin drumul perseverent în ascultare, se formează înțelepciunea personală și comunitară, și astfel devine posibil și a raporta regulile la timpuri: adevărata „actualizare”, de fapt, este lucrare a înțelepciunii, forjată în docilitatea și ascultare.

Revigorarea și reînnoirea vieții consacrate au loc printr-o iubire mare față de regulă, și prin capacitatea de a contempla și a asculta pe bătrânii din Congregație. Astfel „depozitul”, carisma fiecărei familii călugărești este păstrată în același timp de ascultare și de înțelepciune. Și, prin acest drum, suntem feriți de a trăi consacrarea noastră în manieră light, în manieră descărnată, ca și cum ar fi o gnoză, care ar reduce viața călugărească la o „caricatură”, o caricatură în care se realizează o urmare fără renunțare, o rugăciune fără întâlnire, o viață fraternă fără comuniune, o ascultare fără încredere și o caritate fără transcendență.

Și noi, astăzi, ca Maria și ca Simeon, vrem să-l luăm în brațe pe Isus pentru ca El să întâlnească poporul său, și desigur că vom obține asta numai dacă ne lăsăm cuprinși de misterul lui Cristos. Să conducem poporul la Isus lăsându-ne la rândul nostru conduși de El. Asta e ceea ce trebuie să fim: călăuze călăuzite.

Domnul, prin mijlocirea Mariei Mama noastră, a sfântului Iosif și a sfinților Simeon și Ana, să ne dea ceea ce am cerut în rugăciunea zilei: să „fim prezentați [Lui] pe deplin reînnoiți în duh”. Așa să fie.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 02.02.2015
Publicarea pe acest sit: 03.02.2015
Etichete: ,

Lasă un răspuns