Predica Papei în Duminica Rusaliilor

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la solemnitatea Rusaliilor,
duminică, 9 iunie 2019

Rusaliile au venit, pentru discipoli, după cincizeci de zile nesigure. Pe de o parte Isus înviase, plini de bucurie l-au văzut și l-au ascultat și chiar au mâncat cu El. Pe de altă parte, încă nu depășiseră îndoielile și fricile: stătea cu ușile încuiate (cf. In20,19.26), cu perspective puține, incapabili să-l vestească pe Cel Viu. Apoi vine Duhul Sfânt și preocupările dispar: acum apostolilor nu le este teamă nici măcar în fața celor care îi arestează; mai înainte erau preocupați să-și salveze viața, acum nu le mai este frică să moară; mai înainte închiși în cenacol, acum vestesc tuturor neamurilor. Până la Înălțarea lui Isus așteptau o Împărăție a lui Dumnezeu pentru ei (cf. Fap 1,6), acum sunt nerăbdători să ajungă la granițe necunoscute. Mai înainte n-au vorbit aproape niciodată în public și când au făcut asta, adesea au creat necazuri, ca Petru renegându-l pe Isus; acum vorbesc tuturor cu parresia. Aventura discipolilor, care părea la capăt de linie, este deci reînnoită de tinerețea Duhului: acei tineri, care cuprinși de incertitudine se simțeau sosiți, au fost transformați de o bucurie care i-a făcut să se renască. Duhul Sfânt a făcut asta. Duhul nu este, așa cum ar putea să pară, un lucru abstract; este Persoana cea mai concretă, cea mai apropiată, aceea care ne schimbă viața. Cum face asta? Să privim la apostoli. Duhul nu le-a făcut lucrurile mai ușoare, n-a făcut minuni spectaculoase, n-a eliminat problemele și pe opozanți, ci Duhul a adus în viața discipolilor o armonie care lipsea, armonia sa, pentru că El este armonie.

Armonie înăuntrul omului. Înăuntru, în inimă, discipolii aveau nevoie să fie schimbați. Istoria lor ne spune că nici măcar a-l vedea pe Cel Înviat nu este suficient, dacă nu este primit în inimă. Nu folosește a ști că este viu Cel Înviat dacă nu trăim ca înviați. Și Duhul este cel care-l face pe Isus să trăiască și să retrăiască în noi, cel care ne învie înăuntru. Pentru aceasta Isus, întâlnindu-i pe ai săi, repetă: „Pace vouă!” (In 20,19.21) și dăruiește Duhul. Pacea nu constă în a aranja problemele din afară – Dumnezeu nu le ia discipolilor suferințele și persecuțiile – ci în primirea Duhului Sfânt. În asta constă pacea, acea pace dată apostolilor, acea pace care nu eliberează de probleme ci în probleme este oferită fiecăruia dintre noi. Este o pace care face inima asemănătoare cu adâncul mării, care este mereu liniștit chiar și atunci când la suprafață valurile se agită. Este o armonie așa de profundă care poate să transforme chiar și persecuțiile în fericiri. În schimb, de câte ori rămânem la suprafață! În loc să-l căutăm pe Duhul încercăm să rămânem la suprafața apei, crezând că totul fi mai bine dacă va trece acel necaz, dacă nu voi mai vedea persoana aceea, dacă se va îmbunătăți situația aceea. Însă asta înseamnă a rămâne la suprafață: după ce a trecut o problemă va veni alta și neliniștea se va întoarce. Nu depărtându-ne de cel care nu gândește ca noi vom fi senini, nu rezolvând necazul de moment vom fi în pace. Cotitura este pacea lui Isus, este armonia Duhului.

Astăzi, în graba pe care ne-o impune timpul nostru, pare că armonia este marginalizată: trași în mii de părți riscăm să explodăm, solicitați de un nervozism continuu care ne face să reacționăm rău la orice lucru. Și se caută soluția rapidă, o pastilă după alta pentru a merge înainte, o emoție după alta pentru a ne simți vii. Dar avem nevoie mai ales de Duhul: El este cel care face ordine în frenezie. El este pace în neliniște, încredere în descurajare, bucurie în tristețe, tinerețe în bătrânețe, curaj în încercare. Este Acela care, printre curenții furtunoși ai vieții, fixează ancora speranței. Este Duhul care, așa cum spune astăzi sfântul Paul, ne împiedică să recădem în frică pentru că ne face să ne simțim fii iubiți (cf. Rom 8,15). Este Mângâietorul, care ne transmite duioșia lui Dumnezeu. Fără Duhul Sfânt viața creștină este destrămată, lipsită de iubirea care unește totul. Fără Duhul Sfânt, Isus rămâne un personaj din trecut, cu Duhul este persoană vie astăzi; fără Duhul Sfânt, Scriptura este literă moartă, cu Duhul este Cuvânt de viață. Un creștinism fără Duhul Sfânt este un moralism fără bucurie; cu Duhul este viață.

Duhul Sfânt nu aduce numai armonie înăuntru, ci și în afară, între oameni. Ne face Biserică, recompune părți diferite într-un unic edificiu armonios. Explică bine asta sfântul Paul care, vorbind despre Biserică, repetă adesea un cuvânt, „diferite”: „diferite daruri, diferite slujiri, diferite lucrări” (1Cor 12,4-6). Suntem diferiți, în varietatea calităților și a darurilor. Duhul le împarte cu fantezie, fără a aplatiza, fără a omologa. Și, pornind de la aceste diversități, construiește unitatea. Face așa, încă de la creație, pentru că este specialist în a transforma haosul în cosmos, în a face armonie. Este specialist în a crea diversitățile, bogățiile; fiecare cu a sa, diferită. El este creatorul acestei diversități și, în același timp, este Acela care armonizează, care dă armonia și dă unitate diversității. Numai El poate face aceste două lucruri.

Astăzi în lume dizarmoniile au devenit adevărate diviziuni: există cei care au prea mult și cei care nu au nimic, există cei care încearcă să trăiască o sută de ani și cei care nu pot să vină pe lume. În era computerelor se stă la distanță: mai mult „social” dar mai puțini sociali. Avem nevoie de Duhul de unitate, care să ne regenereze ca Biserică, popor al lui Dumnezeu și ca umanitate întreagă. Să ne regenereze. Există mereu ispita de a construi „cuiburi”: de a ne aduna în jurul propriului grup, al propriilor preferințe, cel asemănător cu cel asemănător, alergici la orice contaminare. Și de la cuib la sectă pasul este scurt, și în cadrul Bisericii. De câte ori se definește propria identitate împotriva cuiva sau împotriva a ceva! În schimb, Duhul Sfânt unește pe cei distanți, unește pe cei de departe, îi readuce pe cei împrăștiați. Unește tonalități diferite într-o unică armonie, pentru că vede înainte de toate binele, privește mai degrabă la om decât la greșelile sale, mai degrabă la persoane decât la acțiunile lor. Duhul plăsmuiește Biserica, plăsmuiește lumea ca locuri de fii și de frați. Fii și frați: substantive care vin înainte de orice alt adjectiv. Este la modă adjectivarea, din păcate și insultarea. Putem spune că noi trăim o cultură a adjectivului care uită substantivul lucrurilor; precum și într-o cultură a insultării, care este primul răspuns la o opinie pe care eu n-o împărtășesc. Apoi ne dăm seama că face rău, celui care este insultat dar și celui care insultă. Răsplătind răul cu rău, trecând de la victime la călăi, nu se trăiește bine. În schimb, cine trăiește conform Duhului aduce pace acolo unde este discordie, înțelegere acolo unde este conflict. Oamenii spirituali răsplătesc răul cu binele, răspund la aroganță cu blândețe, la răutate cu bunătate, la zgomot cu tăcere, la bârfe cu rugăciune, la defetism cu zâmbet.

Pentru a fi spirituali, pentru a gusta armonia Duhului, trebuie să punem privirea sa în fața privirii noastre. Atunci lucrurile se schimbă: cu Duhul Sfânt Biserica este poporul sfânt al lui Dumnezeu, misiunea este contagiul bucuriei, nu prozelitism, ceilalți sunt frați și surori iubiți de același Tată. Însă fără Duhul Sfânt Biserica este o organizație, misiunea este propagandă, comuniunea este un efort. Și atâtea Biserici fac acțiuni programatice în acest sens de planuri pastorale, de discuții despre toate lucrurile. Se pare că acela este drumul care ne unește, însă acesta nu este drumul Duhului, este drumul diviziunii. Duhul este prima și ultima nevoie a Bisericii (cf. Sfântul Paul al VI-lea, Audiență generală, 29 noiembrie 1972). El „vine acolo unde este iubit, acolo unde este invitat, acolo unde este așteptat” (Sfântul Bonaventura, Predică pentru Duminica a IV-a după Paște). Frați și surori, să-l rugăm în fiecare zi. Duhule Sfânt, armonie a lui Dumnezeu, Tu care transformi frica în încredere și închiderea în dar, vino în noi. Dă-ne bucuria învierii, tinerețea veșnică a inimii. Duhule Sfânt, armonie a noastră, Tu care faci din noi un singur trup, revarsă pacea ta în Biserică și în lume. Duhule Sfânt, fă-ne artizani ai înțelegerii, semănători ai binelui, apostoli ai speranței.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; InfoSapientia.ro
Publicarea în original: 09.06.2019
Publicarea pe acest sit: 09.06.2019
Etichete: ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.