Discursul Papei adresat participanților la plenara ROACO

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat participanților la a 92-a sesiune plenară a
„Reuniunii Operelor pentru Ajutorul dat
Bisericilor Orientale” (ROACO)

luni, 10 iunie 2019

Dragi prieteni,

Sunt bucuros să vă primesc la începutul lucrărilor celei de-a 92-a Adunări Plenare a ROACO. Îl salut pe cardinalul Leonardo Sandri și îi mulțumesc pentru cuvintele pe care mi le-a adresat, și cu el întregului personal din dicaster și vouă, membri ai Agențiilor care vă adunați din toată lumea având la inimă prezentul și viitorul Bisericilor orientale catolice.

De la ultima noastră întâlnire au fost multe și pentru mine ocaziile pentru a întâlni realități legate de lucrarea Congregației și a fiecăruia dintre voi: mă gândesc la recentele călătorii apostolice în Bulgaria, Macedonia de Nord și România, dar mai ales la marea zi de rugăciune de dialog cu frații mei, patriarhii din Orientul Mijlociu, la 7 iulie 2018 la Bari.

În aceste zile, intervențiile reprezentanților pontificali din unele țări, precum și ale raportorilor care au fost aleși, vă vor ajuta să ascultați strigătul multora cărora în acești ani le-a fost furată speranța: mă gândesc cu tristețe, încă o dată, la drama Siriei și la norii deși care par să se adune deasupra ei în unele zone încă instabile și unde riscul unei crize umanitare și mai mari rămâne foarte ridicat. Cei care nu au hrană, cei care nu au îngrijiri medicale, care nu au școală, orfanii, răniții și văduvele își ridică glasurile lor. Dacă sunt insensibile inimile oamenilor, nu este insensibilă inima lui Dumnezeu, rănită de ura și de violența care se poate dezlănțui între creaturile sale, mereu capabilă să se înduioșeze și să se îngrijească de ei cu duioșia și forța unui tată care ocrotește și care conduce. Însă uneori cred că și la mânia lui Dumnezeu care se va dezlănțui împotriva responsabililor țărilor care vorbesc despre pace și vând armele pentru a face aceste războaie. Această ipocrizie este un păcat.

Un gând insistent mă însoțește gândindu-mă la Irak – unde vreau să merg anul viitor -, pentru ca să poată privi înainte prin participarea pașnică și împărtășită la construirea binelui comun al tuturor componentelor și religioase ale societății și să nu recadă în tensiuni care vin din conflictele puterilor regionale care nu s-au calmat niciodată. Și nu uit Ucraina, pentru ca să poată găsi pace populația sa, ale cărei răni provocate de conflict am încercat să le alin cu inițiativa caritativă la care au contribuit multe realități ecleziale. În Țara Sfântă, doresc ca anunțul recent al celei de-a doua faze de studiu al restaurărilor Sfântului Mormânt, care are umăr la umăr comunitățile creștine din Status quo, să însoțească eforturile sincere ale tuturor actorilor locali și internaționali pentru ca să vină repede o conviețuire pașnică respectând pe toți cei care locuiesc în acea țară, semn al binecuvântării Domnului pentru toți.

Strigă persoanele care fug îngrămădite în nave, căutând speranță, fără să știe ce porturi le vor putea primi, în Europa care deschide însă porturile pentru ambarcațiunile care trebuie să încarce armamente sofisticate și scumpe, capabile să producă devastări care nu-i cruță nici măcar pe copii. Aceasta este ipocrizia despre care am vorbit. Suntem conștienți aici că strigătul lui Abel se înalță până la Dumnezeu, așa cum aminteam chiar la Bari în urmă cu un an, rugându-ne împreună pentru credincioșii noștri din Orientul Mijlociu.

Împreună cu tânguirea și cu plânsul, veți auzi în aceste zile glasuri de speranță și mângâiere: sunt ecourile acelei neobosite opere de caritate care este posibilă și prin intermediul fiecăruia dintre voi și al organismelor pe care le reprezentați. Ea manifestă fața Bisericii și contribuie ca s-o facă vie, îndeosebi alimentând speranța pentru tinerele generații. Tinerii au dreptul de a auzi vestindu-se cuvântul fascinant și exigent al lui Cristos și, așa cum am avut ocazia să împărtășesc în timpul adunării Sinodului Episcopilor din octombrie 2018, când întâlnesc un martor autentic și credibil nu le este frică să-l urmeze și să se întrebe cu privire la vocația lor. Vă rog să continuați și să măriți angajarea pentru ca în țările și în situațiile pe care le susțineți tinerii să poată crește în umanitate, liberi de colonizări ideologice, cu inima și mintea deschise, apreciind propriile rădăcini naționale și ecleziale și doritori de un viitor de pace și prosperitate, care să nu lase în urmă pe nimeni și să nu discrimineze pe nimeni. Anul acesta, tinerii din Etiopia și din Eritreea – după mult râvnita pace între cele două țări – abandonând armele simt adevărate cuvintele Psalmului: „Ai schimbat plânsul meu în dans” (30,12). Sunt sigur că tinerii simt puternic chemarea la acea fraternitate sinceră și respectuoasă față de fiecare, pe care am amintit-o cu Documentul semnat la Abu Dhabi împreună cu marele imam de Al-Azhar. Ajutați-mă să-l fac cunoscut și să răspândesc acea alianță bună pentru viitorul omenirii conținut în el. Și să ne angajăm toți să ocrotim acele realități care trăiesc mesajul său deja de mulți ani, cu un gând deosebit față de instituțiile formative, școli și universități, atât de prețioase în special în Liban și în tot Orientul Mijlociu, laboratoare autentice de conviețuire și săli de antrenament de umanitate la care toți pot să ajungă cu ușurință.

Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți. Mă rog pentru voi. Și voi, vă rog, continuați să vă rugați pentru mine. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 10.06.2019
Publicarea pe acest sit: 10.06.2019
Etichete: ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.