Predica Papei în Duminica Bibliei

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia din Duminica Bibliei
duminică, 26 ianuarie 2020

„Isus a început să predice” (Mt 4,17). Așa a introdus evanghelistul Matei activitatea lui Isus. El, care este Cuvântul lui Dumnezeu, a venit pentru a ne vorbi, cu cuvintele sale și cu viața sa. În această primă Duminică a Cuvântului lui Dumnezeu să mergem la originile predicii sale, la izvoarele Cuvântului vieții. Ne ajută Evanghelia de astăzi (Mt 4,12-23), care ne spune cum, unde și cui a început Isus să predice.

1. Cum a început? Cu o frază foarte simplă: „Convertiți-vă: s-a apropiat împărăția cerurilor” (v. 17). Aceasta este baza tuturor discursurilor sale: să ne spună că împărăția cerurilor s-a apropiat. Ce înseamnă? Prin împărăția cerurilor se înțelege împărăția lui Dumnezeu, adică modul său de a domni, de a fi față de noi. Or, Isus ne spune că împărăția cerurilor s-a apropiat, că Dumnezeu este aproape. Iată noutatea, primul mesaj: Dumnezeu nu este departe, Cel care locuiește în ceruri a coborât pe pământ, s-a făcut om. A dat la o parte barierele, a eliminat distanțele. Nu noi am meritat asta: El a coborât, ne-a venit în întâmpinare. Și această apropiere a lui Dumnezeu de poporul său este o obișnuință a sa, de la început, și din Vechiul Testament. El spunea poporului: „Gândește-te: care popor are dumnezeii săi așa de aproape, cum sunt eu aproape de tine?” (cf. Dt 4,7). Și această apropiere s-a făcut trup în Isus.

Este un mesaj de bucurie: Dumnezeu a venit să ne viziteze personal, făcându-se om. Nu a luat condiția noastră umană din simț de responsabilitate, nu, ci din iubire. Din iubire a luat omenitatea noastră, pentru că se ia ceea ce se iubește. Și Dumnezeu a luat omenitatea noastră pentru că ne iubește și vrea să ne dea gratuit acea mântuire pe care singuri nu ne-o putem da. El dorește să fie cu noi, să ne dăruiască frumusețea de a trăi, pacea inimii, bucuria de a fi iertați și de a ne simți iubiți.

Așadar înțelegem invitația directă a lui Isus: „Convertiți-vă”, adică „schimbați-vă viața”. Schimbați-vă viața pentru că a început un nou mod de a trăi: s-a terminat timpul de a trăi pentru noi înșine, a început timpul de a trăi cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu, cu alții și pentru alții, cu iubire și pentru iubire. Isus îți repetă și ție astăzi: „Curaj, sunt aproape de tine, fă-mi loc și viața ta se va schimba!”. Isus bate la ușă. Pentru aceasta Domnul îți dăruiește Cuvântul său, pentru ca tu să-l primești ca scrisoarea de iubire pe care a scris-o pentru tine, pentru a te face să simți că El este lângă tine. Cuvântul său ne mângâie și ne încurajează. În același timp provoacă convertirea, ne zdruncină, ne eliberează de paralizia egoismului. Deoarece Cuvântul său are această putere: de a schimba viața, de a face să trecem de la întuneric la lumină. Aceasta este forța Cuvântului său.

2. Dacă vedem unde a început Isus să predice, descoperim că a început chiar de la regiunile considerate pe atunci „întunecate”. De fapt, prima lectură și Evanghelia ne vorbesc despre cei care stăteau „în regiunea și în umbra morții”: sunt locuitorii din „pământul lui Zabulon și pământul lui Neftali, pe drumul spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor” (Mt 4,15-16; cf. Is 8,23-9,1). Galileea neamurilor: regiunea în care Isus a început să predice era numită așa pentru că era locuită de neamuri diferite și era un adevărat amestec de popoare, limbi și culturi. De fapt era acolo drumul spre mare, care reprezenta o răscruce. Acolo trăiau pescari, negustori și străini: desigur nu era locul în care se găsea puritatea religioasă a poporului ales. Și totuși Isus a început de acolo: nu din atriul templului din Ierusalim, ci din partea opusă a țării, din Galileea neamurilor, dintr-un loc de graniță. A început dintr-o periferie.

Putem percepe aici un mesaj: Cuvântul care mântuiește nu merge în căutarea de locuri ferite, sterilizate, sigure. Vine în complexitățile noastre, în întunecimile noastre. Astăzi ca și atunci Dumnezeu dorește să viziteze acele locuri în care credem că El nu ajunge. În schimb de câte ori noi suntem cei care închidem ușa, preferând să ținem ascunse dezorientările noastre, opacitățile și duplicitățile noastre. Le sigilăm înăuntrul nostru, în timp ce mergem la Domnul cu vreo rugăciune formală, fiind atenți ca adevărul său să nu ne zdruncine înăuntru. Și aceasta este o ipocrizie ascunsă. Însă Isus, spune astăzi Evanghelia, „străbătea toată Galileea, […] predicând evanghelia împărăției și vindecând orice boală” (v. 23): străbătea toată regiunea aceea multiformă și complexă. În același mod nu-i este frică să exploreze inimile noastre, locurile noastre mai aspre și dificile. El știe că numai iertarea sa ne vindecă, numai prezența sa ne transformă, numai Cuvântul său ne reînnoiește. Lui care a străbătut drumul spre mare să-i deschidem drumurile noastre mai întortocheate – acelea pe care noi le avem înăuntru și pe care nu vrem să le vedem sau le ascundem -, să lăsăm să intre în noi Cuvântul său, care este „viu, plin de putere, […] și judecă sentimentele și gândurile inimii” (Evr 4,12).

3. În sfârșit, cui a început Isus să vorbească? Evanghelia spune că „umblând de-a lungul Mării Galileii, a văzut doi frați […] aruncând plasa în mare, căci erau pescari, și le-a spus: «Veniți după mine și vă voi face pescari de oameni!»” (Mt 4,18-19). Primii destinatari ai chemării au fost niște pescari: nu persoane selecționate atent pe baza capacităților sau oameni evlavioși care stăteau în templu rugându-se, ci oameni obișnuiți care lucrau.

Să observăm ceea ce le-a spus Isus: vă voi face pescari de oameni. Vorbește unor pescari și folosește un limbaj pe care ei îl înțeleg. Îi atrage pornind de la viața lor: îi cheamă acolo unde sunt și cum sunt, pentru a-i implica în însăși misiunea sa. „Iar, ei părăsind îndată năvoadele, l-au urmat” (v. 20). De ce îndată? Pur și simplu pentru că s-au simțit atrași. N-au fost rapizi și prompți pentru că au primit un ordin, ci pentru că au fost atrași de iubire. Pentru a-l urma pe Isus nu sunt suficiente angajamentele bune, trebuie ascultată în fiecare zi chemarea sa. Numai El, care ne cunoaște și ne iubește până la capăt, ne face să înaintăm în largul mării vieții. Așa cum a făcut cu acei discipoli care l-au ascultat.

De aceea avem nevoie de Cuvântul său: să ascultăm, în mijlocul miilor de cuvinte de fiecare zi, acel unic Cuvânt care nu ne vorbește despre lucruri, ci ne vorbește despre viață.

Iubiți frați și surori, să facem înăuntrul nostru spațiu pentru Cuvântul lui Dumnezeu! Să citim zilnic câteva versete din Biblie! Să începem de la Evanghelie: s-o ținem deschisă pe noptiera din casă, s-o purtăm în buzunar cu noi sau în geantă, s-o vizualizăm pe celular, să lăsăm ca să ne inspire în fiecare zi! Vom descoperi că Dumnezeu este aproape de noi, că luminează întunericul nostru și că El cu iubire conduce în larg viața noastră.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 26.01.2020
Publicarea pe acest sit: 26.01.2020
Etichete: ,

Lasă un răspuns