Predica la inaugurarea pontificatului

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia de inaugurare a pontificatului
Piața San Pietro, marți, 19 martie 2013

Iubiți frați și surori,

Îi mulțumesc Domnului că pot celebra această Sfântă Liturghie de începere a slujirii petrine în solemnitatea sfântului Iosif, soțul Fecioarei Maria și patron al Bisericii universale: este o coincidență foarte bogată în semnificație, și este și onomasticul veneratului meu Predecesor: suntem aproape de el cu rugăciunea, plină de afecțiune și de recunoștință.

Îi salut cu afecțiune pe frații cardinali și pe episcopi, pe preoți, pe diaconi, pe călugări și pe călugărițe și pe toți credincioșii laici. Le mulțumesc pentru prezența lor Reprezentanților celorlalte Biserici și Comunități ecleziale, precum și reprezentanților comunității ebraice și ai altor comunități religioase. Adresez salutul meu cordial Șefilor de Stat și de Guvern, Delegațiilor oficiale din atâtea țări din lume și corpului diplomatic.

Am ascultat în Evanghelie că „Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului: a luat-o la sine pe soția lui” (Mt 1,24). În aceste cuvinte este deja cuprinsă misiunea pe care Dumnezeu o încredințează lui Iosif; dar este o grijă care se extinde după aceea la Biserică, așa cum a subliniat fericitul Ioan Paul al II-lea: „Sfântul Iosif, așa cum a avut grijă cu iubire de Maria și s-a dedicat cu angajare bucuroasă educării lui Isus Cristos, tot așa păzește și ocrotește trupul său mistic, Biserica, pentru care Sfânta Fecioară este figură și model” (Exortația apostolică Redemptoris custos, 1).

Cum exercită Iosif această ocrotire? Cu discreție, cu umilință, în tăcere, dar cu o prezență constantă și o fidelitate totală, chiar și atunci când nu înțelege. De la căsătoria cu Maria până la episodul cu Isus în vârstă de doisprezece ani în templul din Ierusalim, însoțește cu grijă și cu toată iubirea fiecare moment. Este alături de Maria, soția sa, în momentele senine și în cele dificile ale vieții, în călătoria la Betleem pentru recensământ și în orele trepidante și fericite ale nașterii; în momentul dramatic al fugii în Egipt și în căutarea neliniștită a fiului în templu; și apoi în viața de zi cu zi a casei din Nazaret, în laboratorul unde l-a învățat meserie pe Isus.

Cum trăiește Iosif vocația sa de ocrotitor al Mariei, al lui Isus, al Bisericii? În atenția constantă față de Dumnezeu, deschis la semnele sale, disponibil la proiectul său, nu atât la proiectul propriu; și este ceea ce Dumnezeu îi cere lui David, așa cum am ascultat în prima lectură: Dumnezeu nu dorește o casă construită de om, ci dorește fidelitatea față de Cuvântul său, față de planul său; și însuși Dumnezeu e cel care construiește casa, dar din pietre vii însemnate de Duhul său. Și Iosif este „ocrotitor”, pentru că știe să-l asculte pe Dumnezeu, se lasă condus de voința lui, și tocmai pentru aceasta este și mai sensibil față de persoanele care-i sunt încredințate, știe să citească evenimentele cu realism, este atent la ceea ce-l înconjoară și știe să ia deciziile cele mai înțelepte. În el, dragi prieteni, vedem cum se răspunde la chemarea lui Dumnezeu, cu disponibilitate, cu promptitudine, dar vedem și care este centrul vocației creștine: Cristos! Să îi purtăm de grijă lui Cristos în viața noastră, pentru a-i ocroti pe alții, pentru a ocroti creația!

Însă vocația de a ocroti nu se referă numai la noi creștinii, are o dimensiune care precede și care este pur și simplu umană, se referă la toți. Este ocrotirea întregii creații, a frumuseții creației, așa cum ne este spus în Cartea Genezei și așa cum ne-a arătat sfântul Francisc de Assisi: înseamnă a avea respect față de orice creatură a lui Dumnezeu și față de mediul în care trăim. Înseamnă a-i ocroti pe oameni, a avea grijă de toți, de orice persoană, cu iubire, în special de copii, de bătrâni, de cei care sunt mai fragili și care adesea se află în periferia inimii noastre. Înseamnă a avea grijă unul de altul în familie: soții se ocrotesc reciproc, apoi ca părinți se îngrijesc de copii și cu timpul și copiii ajung să aibă grijă de părinți. Înseamnă a trăi cu sinceritate prieteniile, care sunt o ocrotire reciprocă în încredere, în respect și în bine. În fond, totul este încredințat grijii omului și este o responsabilitate care ne privește pe toți. Aveți grijă de darurile lui Dumnezeu!

Și atunci când omul nu ține cont de această responsabilitate de a ocroti, când nu ne îngrijim de creație și de frați, atunci găsește spațiu distrugerea și inima se usucă. Din păcate, în fiecare perioadă a istoriei există „Irozi” care plănuiesc proiecte de moarte, distrug și desfigurează fața bărbatului și a femeii.

Vă rog, aș vrea să le cer tuturor celor care ocupă roluri de responsabilitate în domeniul economic, politic sau social, tuturor bărbaților și femeilor de bunăvoință: să fim „ocrotitori” ai creației, ai planului lui Dumnezeu înscris în natură, ocrotitori ai celorlalți, ai mediului; să nu lăsăm ca semne de distrugere și de moarte să însoțească drumul înainte din această lume a noastră! Însă pentru „a ocroti” trebuie să avem grijă și de noi înșine! Să ne amintim că ura, invidia, mândria murdăresc viața! A ocroti înseamnă deci a veghea asupra sentimentelor noastre, asupra inimii noastre, pentru că tocmai de acolo ies intențiile bune și rele: cele care construiesc și cele care distrug! Nu trebuie să ne fie frică de bunătate, și nici de tandrețe!

Și aici adaug, deci, o altă observație: faptul de a avea grijă, faptul de a ocroti cere bunătate, cere să fie trăit cu tandrețe. În Evanghelii, sfântul Iosif apare ca un om puternic, curajos, muncitor, dar în sufletul său iese în evidență o mare tandrețe, care nu este virtutea celui slab, ba dimpotrivă, denotă tărie a sufletului și capacitate de atenție, de compasiune, de adevărată deschidere spre celălalt. Nu trebuie să ne fie teamă de bunătate, de tandrețe!

Astăzi, împreună cu sărbătoarea sfântului Iosif, celebrăm începerea slujirii noului Episcop de Roma, Succesor al lui Petru, care comportă și o putere. Desigur, Isus Cristos i-a dat o putere lui Petru, dar despre ce putere este vorba? După tripla întrebare a lui Isus adresată lui Petru despre iubire urmează tripla invitație: paște mieii mei, paște oile mele. Să nu uităm niciodată că adevărata putere este slujirea și că și Papa pentru a exercita puterea trebuie să intre tot mai mult în acea slujire care își are apogeul său luminos pe Cruce; trebuie să privească la slujirea umilă, concretă, bogată în credință, a sfântului Iosif și asemenea lui să deschidă brațele pentru a avea grijă de întregul Popor al lui Dumnezeu și a primi cu afecțiune și tandrețe întreaga omenire, în special pe cei mai săraci, pe cei mai slabi, pe cei mai mici, pe cei pe care Matei îi descrie în judecata finală cu privire la caritate: cel căruia îi este foame, sete, cel care este străin, gol, bolnav, în închisoare (cf. Mt 25,31-46). Numai cine slujește cu iubire știe să ocrotească!

În lectura a doua, sfântul Paul vorbește despre Abraham, care „sperând împotriva oricărei speranțe, a crezut” (Rom 4,18). Sperând împotriva oricărei speranțe! Și astăzi în fața multelor trăsături de cer cenușiu, avem nevoie să vedem lumina speranței și să dăm noi înșine speranța. A ocroti creația, pe fiecare bărbate și pe fiecare femeie, cu o privire de duioșie și iubire, înseamnă a deschide orizontul speranței, înseamnă a deschide o breșă de lumină în mijlocul atâtor nori, înseamnă a aduce căldura speranței! Și pentru cel care crede, pentru noi creștinii, ca Abraham, ca sfântul Iosif, speranța pe care o aducem are orizontul lui Dumnezeu care ne-a fost deschis în Cristos, este întemeiată stânca ce este Dumnezeu.

A-l ocroti pe Isus cu Maria, a ocroti întreaga creație, a ocroti orice persoană, în special pe cea mai săracă, a ne ocroti pe noi înșine: iată o slujire pe care Episcopul de Roma este chemat s-o împlinească, dar la care cu toții suntem chemați pentru a face să strălucească steaua speranței: Să avem grijă cu iubire de ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu!

Cer mijlocirea Fecioarei Maria, a sfântului Iosif, a sfinților Petru și Paul, a sfântului Francisc, pentru ca Duhul Sfânt să însoțească slujirea mea, iar vouă tuturor vă spus: rugați-vă pentru mine! Amin.