Discursul Papei adresat reprezentanţilor Bisericilor şi comunităţilor ecleziale şi ai altor religii

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat reprezentanților Bisericilor și
comunităților ecleziale și ai altor religii
miercuri, 21 martie 2013

Iubiți frați și surori,

Înainte de toate mulțumesc din inimă pentru ceea ce ne-a spus Fratele meu Andrei. Multe mulțumiri! Multe mulțumiri!

Este motiv de bucurie deosebită să mă întâlnesc astăzi cu voi, delegați ai Bisericilor ortodoxe, ai Bisericilor ortodoxe orientale și ai Comunităților ecleziale din Occident. Vă mulțumesc pentru că ați voit să luați parte la celebrarea care a marcat începerea slujirii mele de Episcop de Roma și Succesor al lui Petru.

Ieri dimineață, în timpul Sfintei Liturghii, prin intermediul persoanelor voastre am recunoscut prezente în mod spiritual comunitățile pe care le reprezentați. În această manifestare de credință mi s-a părut astfel că trăiesc în manieră și mai urgentă rugăciunea pentru unitatea dintre cei care cred în Cristos și în același timp să văd într-un anumit mod prefigurată acea realizare deplină, care depinde de planul lui Dumnezeu și de colaborarea noastre leală.

Încep slujirea mea apostolică în timpul acestui an pe care veneratul meu predecesor, Benedict al XVI-lea, cu intuiție într-adevăr inspirată, l-a proclamat pentru Biserica catolică Anul Credinței. Cu această inițiativă, pe care doresc să o continui și sper să fie stimulent pentru drumul de credință al tuturor, el a voit să marcheze aniversarea a 50 de ani de la începutul Conciliului al II-lea din Vatican, propunând un fel de pelerinaj spre ceea ce pentru fiecare creștin reprezintă esențialul: raportul personal și transformator cu Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, mort și înviat pentru mântuirea noastră. Tocmai în dorința de a vesti oamenilor din timpul nostru această comoară valabilă veșnic a credinței constă inima mesajului conciliar.

Împreună cu voi nu pot să uit ceea ce acel Conciliu a însemnat pentru drumul ecumenic. Îmi place să amintesc cuvintele pe care fericitul Ioan al XXIII-lea, de la a cărui moarte vom comemora în curând 50 de ani, le-a rostit în memorabilul discurs de inaugurare: „Biserica catolică reține ca datorie a sa să se străduiască în mod activ pentru ca să se împlinească marele mister al acelei unități pe care Cristos Isus cu rugăciune foarte arzătoare a cerut-o Tatălui ceresc în iminența jertfei sale:; ea se bucură de pace foarte suavă, știind că este intim unită cu Cristos în acele rugăciuni” (AAS 54 [1962], 793). Asta a spus Papa Ioan.

Da, iubiți frați și surori în Cristos, să ne simțim cu toții intim uniți cu rugăciunea Mântuitorului nostru la Ultima Cină, cu invocația sa: ut unum sint. Să-i cerem Tatălui milostiv să trăim în plinătate acea credință pe care am primit-o în dar în ziua Botezului nostru și să putem da despre ea mărturie liberă, bucuroasă și curajoasă. Aceasta va fi cea mai bună slujire a noastră pentru cauza unității dintre creștini, o slujire de speranță pentru o lume încă marcate de dezbinări, de contraste și de rivalități. Cu cât vom mai fideli față de voința sa, în gânduri, în cuvinte și în fapte, cu atât vom merge realmente și substanțialmente spre unitate.

Din partea mea, doresc să asigur, pe urma Predecesorilor mei, voința fermă de a continua pe drumul dialogului ecumenic și mulțumesc încă de pe acum Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor pentru ajutorul pe care va continua să-l ofere, în numele meu, aceste preanobile cauze. Vă cer, iubiți frați și surori, să duceți salutul meu cordial și asigurarea amintirii mele în Domnul Isus Bisericilor și Comunităților creștine pe care aici le reprezentați și vă cer vouă caritatea unei rugăciuni speciale pentru persoana mea, pentru ca eu să pot fi un Păstor după inima lui Cristos.

Și acum mă adresez vouă distinși reprezentanți ai poporului ebraic, de care ne leagă o legătură spirituală foarte specială, din moment ce, așa cum afirmă Conciliul al II-lea din Vatican, „Biserica lui Cristos recunoaște că începuturile credinței sale și ale alegerii sale se află deja, după misterul divin al mântuirii, în patriarhi, în Moise și în profeți” (Declarația Nostra aetate, 4). Vă mulțumesc pentru prezența voastră și am încredere că vom putea, cu ajutorul Celui Preaînalt, să continuăm cu rodnicie acel dialog fratern pe care Conciliul îl dorea (cf. ibid.) și care s-a realizat efectiv, aducând nu puține roade, în special în decursul acestor ultime decenii.

Apoi vă salut și mulțumesc cordial vouă tuturor, dragi prieteni care aparțineți altor tradiții religioase; înainte de toate musulmanii, care-l adoră pe Dumnezeu unic, viu și milostiv și-l invocă în rugăciune, și voi toți. Apreciez mult prezența voastră: în ea văd un semn tangibil al voinței de a crește în stima reciprocă și în cooperarea pentru binele comun al umanității.

Biserica catolică este conștientă de importanța pe care o are promovarea prieteniei și a respectului între bărbați și femei din diferite tradiții religioase – acest lucru vreau să-l repet: promovarea prieteniei și a respectului între bărbați și femei din diferite tradiții religioase – atestă asta și munca prețioasă pe care o desfășoară Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios. Ea este de asemenea conștientă de responsabilitatea pe care o avem cu toții față de această lume a noastră, față de întreaga creație pe care trebuie s-o iubim și s-o păzim. Și noi putem face mult pentru binele celui care este mai sărac, al celui care este slab și al celui care suferă, pentru a favoriza dreptatea, pentru a promova reconcilierea, pentru a construi pacea. Dar, mai ales, trebuie să ținem vie în lume setea de absolut, nepermițând ca să prevaleze o viziune despre persoana umană la o singură dimensiune, conform căreia omul se reduce la ceea ce produce și la ceea ce consumă: aceasta este un din cursele cele mai periculoase pentru timpul nostru.

Știm câtă violență a produs în istoria recentă tentativa de a-l elimina pe Dumnezeu și divinul din orizontul omenirii și simțim valoarea de a mărturisi în societățile noastre deschiderea originară spre transcendență care este insuflată în inima omului. În asta îi simțim aproape și pe toți acei bărbați și femei care, deși nerecunoscând apartenența la vreo tradiție religioasă, totuși se simt în căutarea adevărului, bunătății și frumuseții, acest adevăr, bunătate și frumusețe a lui Dumnezeu, și care sunt aliații noștri prețioși în angajarea pentru apărarea demnității omului, în construirea unei conviețuiri pașnice între popoare și în păzirea cu grijă a creației.

Dragi prieteni, mulțumesc iarăși pentru prezența voastră. La toți să ajungă salutul meu cordial și fratern.