Pastorala de Crăciun a PS Jenő Schönberger

Scrisoare pastorală la
sărbătoarea Nașterii Domnului 2029

Dragii mei credincioși!

De Crăciunul anului 2020 vom asculta, probabil, cu teamă și neliniște, vestirea îngerului, precum odinioară păstorii din Betleem: Nu vă temeți! Vă anunț o mare bucurie! Dumnezeu și-a împlinit promisiunea, vi s-a născut Mântuitorul!

Fraților și Surorilor! În sărbătoarea sfântă a Crăciunului vă transmit și eu: să nu lăsăm ca teama să ne umbrească bucuria! Dumnezeu a avut grijă, are grijă și va avea grijă de lume, de toți oamenii, deci și de noi. La primul Crăciun al Anului Providenței din dieceza noastră aș dori să privim împreună cu uimire la Dumnezeul ascuns în creație, în întrupare și în sfințire, care se lasă întotdeauna „atins în fapte”, care se lasă găsit de cei care-l caută cu perseverență. Să luăm la rând aceste fapte:

1. Dumnezeu cel providențial, care creează

Fraților și surorilor! Atât de minunat ne-a plăsmuit Dumnezeu, încât suntem capabili să abstractizăm, să ne imaginăm lucruri. Să dăm frâu liber imaginației și să trecem în revistă pasajul evanghelic de astăzi. „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu”.

Și înainte de început? Înainte de început, doar Dumnezeul etern era în fericita comuniune a Sfintei Treimi. Nu-i lipsea nimic, totuși a fost din vecie hotărât, chiar înainte de început, să fie Crăciun. De ce? – Pentru că așa i-a plăcut! Da, dar pentru aceasta a avut multe de făcut. În primul rând, El a trebuit să cheme lumea la existență. Să creeze condițiile necesare vieții, apoi ființele vii și, în final, omul după chipul propriului Său Fiu. I-a creat bărbat și femeie, i-a binecuvântat, și a văzut Dumnezeu că tot toate cele pe care le făcuse erau bune. Totuși, cum s-au stricat toate? Știm din Sfânta Scriptură că, odată cu neascultarea primei perechi, Adam și Eva, a intrat în lume păcatul și consecința acestuia – moartea. Însă Dumnezeu, în loc să regrete creația și să distrugă totul, a pregătit un plan de salvare. A promis că, printr-o nouă Evă, care, la fel ca prima, va fi o creatură fără păcat, se va naște Acela care îl va învinge pe autorul păcatului, pe Satana, și va restabili legătura dintre Dumnezeu și omenirea păcătoasă.

2. Dumnezeu, care a devenit om

Cu aceasta am ajuns la al doilea punct al meditației noastre. Prin întrupare, dragi Frați și Surori, Dumnezeu a surprins foarte tare lumea! Deasupra oricărei închipuiri omenești! Cheia misterului întrupării este iubirea divină, care nu este un sentiment, ci a treia persoană dumnezeiască – Spiritul Sfânt. Cu o astfel de dragoste, Dumnezeu nu poate iubi pe altcineva decât pe Dumnezeu: Tatăl doar pe Fiul, iar Fiul doar pe Tatăl, iar între Ei se revarsă iubirea, adică Spiritul Sfânt. Pentru a-l iubi și pe om cu o astfel de dragoste divină, a trebuit să-l ridice la dumnezeirea Fiului Său. Cristos ar fi venit chiar dacă Adam și Eva nu ar fi păcătuit. Dumnezeu cel providențial a creat persoana noastră în Fiul Său cu infinită ingeniozitate, înțelepciune și dragoste creatoare, ca să ne poată iubi și să-L putem iubi și să ne putem iubi unul pe celălalt cu iubire divină. De aceea a dorit din veșnicie întruparea Fiului Său, adică, să fie Crăciun. Deși, când a intrat în lume a găsit o lume înrăită, și-a asumat totuși întruparea, luând asupra Sa umanitatea noastră, cu excepția păcatului…

Iar primul Crăciun a fost minunat pentru că Dumnezeu s-a ocupat de toate. A ales o mamă iubitoare, pe Fecioara Maria, care l-a născut și hrănit pe Fiul unul- născut al lui Dumnezeu. A ales un bărbat, pe Sfântul Iosif, care l-a protejat și crescut ca pe un om adevărat. Apoi s-a îngrijit și de un grajd, care a ferit-o pe sfioasa mămică de ochii curioși ai oamenilor. Dar s-a îngrijit și de îngeri și păstori, deși, de aceștia, nu Fiul avea nevoie, ci mai degrabă Maria și Iosif, ca să nu fie prea șocați de acea mare simplitate care înconjura nașterea Fiului lui Dumnezeu. Nu au fost prea multe, dar totuși au fost cele necesare. Această grijă și simplitate ne impresionează, ne lasă uimiți. Cred că la nașterea lui Isus Cristos s-au minunat până și îngerii, probabil că dragostea providențială a lui Dumnezeu i-a surprins chiar și pe ei. Fiul unul-născut al veșnicului Dumnezeu s-a născut ca Prunc.

3. Dumnezeu, care sfințește

La cel de-al treilea punct, dragi Frați și Surori, ne întoarcem din nou la Evanghelie. Sfântul evanghelist Ioan spune despre Cuvânt, adevărata lumină, care s-a făcut trup și a locuit între noi, că deși „a venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit”.

În fața ochilor noștri lăuntrici apare gradina Ghetsemani, este vinerea mare, îl vedem pe Isus, exclus din rândurile poporului său și din Ierusalim, murind pe cruce, apoi înmormântat…Unde a fost de astă dată Dumnezeu? – și-au pus atât de mulți această întrebare foarte omenească. Răspunsul meu: Era chiar acolo! A murit atunci pentru mine și ne-a răscumpărat pe toți! În acest sens, dovada o reprezintă a treia zi, când mijesc zorile Paștelui, Cristos învie, trăiește și strălucește.

Frați și Surori, dacă Isus nu ar fi înviat, astăzi nu am sărbători Crăciunul. Nu am fi putut asculta cuvintele Tatălui Ceresc „Tu ești Fiul Meu, eu astăzi te-am născut” și că „celor care l-au primit, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu”. A-L primi pe Cristos este condiția de a fi copii ai lui Dumnezeu și acesta este cel mai mare dar al Dumnezeului Providențial pentru toți oamenii. Cristos care a murit și a înviat pentru noi ne sfințește prin faptul că se naște în noi și trăiește în noi prin Spiritul Sfânt. Ne este alături chiar și în valea morții, dacă epidemia sau altă boală ne-ar duce acolo,…și nu trebuie să ne fie frică, pentru că El este acolo cu noi.

O, Pruncușor al Crăciunului, te primim! Te rog să te naști în noi! Binecuvântează-ne și îndepărtează-ne fricile! Ne încredem în Tine și ne încredem în dragostea plină de grijă a Tatălui Ceresc. El, care a conceput în mod minunat demnitatea naturii umane și a înnoit-o și mai minunat, să ne lase să avem parte și de dumnezeirea Fiului Său, care din iubire a luat asupra Sa natura noastră omenească. Așadar, nu este minunat Dumnezeul nostru cel providențial, care a creat lumea pentru noi, L-a dat pentru noi pe Fiul Său Sfânt și Îl trimite pe Spiritul Sfânt ca să ne sfințească și să ne facă părtași ai vieții divine? Glorie să-I fie în vecii vecilor!

Trimițându-vă binecuvântarea mea arhierească, vă urez tuturor sărbători de Crăciun pline de har și un An Nou binecuvântat de Dumnezeu, liniștit și fericit:

În Solemnitatea Nașterii Domnului – Crăciunul anului 2020,

Eugen
episcop

Autor: PS Jenő Schönberger
Copyright: Szatmariegyhazmegye.ro
Publicarea în original: 21.12.2020
Publicarea pe acest sit: 21.12.2020
Etichete: ,

Lasă un răspuns