Pastorala de Crăciun a PS Alexandru Mesian

Pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Isus Cristos
Anul Domnului 2008

ALEXANDRU,
Din mila lui Dumnezeu și grație Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop român unit, greco-catolic, al Eparhiei de Lugoj

„Vi s-a născut astăzi Mântuitor
care este Cristos Domnul, în cetatea lui David”
(Lc 2,12)

Iubiți frați întru preoție,
Iubiți credincioși,
Iubiții mei fii sufletești,

Sărbătorim marele Praznic al Nașterii Mântuitorului nostru Isus Cristos… clipe de reînnoire sufletească, de bucurie și speranță.

Este sărbătoarea luminii, căci astăzi ne apare „lumina cunoștinței, Soarele dreptății, Răsăritul cel de sus”.

Nașterea Mântuitorului este începutul mântuirii neamului omenesc, eveniment care trebuie să ne copleșească, fiindcă Lumina necreată, veșnică, întrecând toate luminile văzute, s-a coborât printre noi, luând trup muritor și făcându-se asemenea nouă, afară de păcat.

De ce s-a coborât Isus pe pământ devenind om al durerilor?

O știm prea bine, dar nu ne gândim în profunzimea măreției acestui mister!

Păcatul primilor oameni a fost o ofensă nemărginită căci atingea însăși Ființa Supremă.

Pentru a șterge această ofensă trebuia o reparare nemărginită. Sfânta Treime a hotărât ca însuși Fiul, a doua persoană dumnezeiască, să se coboare pe pământ, luând asupra sa toată pedeapsa dreptății divine și prin jertfa vieții Sale să facă pe om să înțeleagă gravitatea păcatului, dar și marea iubire a lui Dumnezeu față de om.

Iubirea lui Dumnezeu e veșnică [1] și se revarsă asupra tuturor lucrurilor create, dar mai cu seamă față de om pe care l-a făcut după chipul și asemănarea sa [2]: „Așa de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul Său Unul născut…”. [3]

Cuvântul s-a făcut trup pentru a fi modelul nostru de sfințenie și pentru a ne face părtași dumnezeieștii firi. [4]

Venirea lui Isus în lume demonstrează dragostea nemărginită a lui Dumnezeu față de om.

Dar în ce condiții se coboară Isus pe pământ?

Stăpânul Universului nu vine ca un mare împărat, sau mare conducător de armate, nici ca un mare bogătaș sau orator, ci în condiții de rob, de marginalizat, de nebăgat în seamă…

Sfântul Augustin scrie: „Cel care ține Universul este culcat într-o iesle, cel care este hrana îngerilor este nutrit de o femeie. Atotputernicia s-a făcut slăbiciune, ca slăbiciunea să devină putere. Un mare medic s-a coborât din cer, pentru că pe pământ este un infirm greu bolnav pe care-l vindecă, luând asupra sa slăbiciunea noastră”.

Iar Sfântul Pavel zice: „Isus bogat fiind s-a făcut sărac, pentru ca noi să ne îmbogățim prin sărăcia Lui”. [5]

Iubiți credincioși,

Să retrăim pentru o clipă evenimentul Nașterii Mântuitorului.

Iată Betleemul (Casa Pâinii) în anul 753 de la întemeierea Romei și al 42-lea an de domnie al împăratului Octavian August, care a hotărât un mare recensământ în Imperiu.

Este seară, casele sunt pline de oaspeți; o tânără cu un bărbat caută adăpost pentru noapte. Dar nu găsesc, deși sunt originari din Betleem, din Casa lui David. Cum nu se găsește adăpost pentru această tânără care așteaptă să nască? Cineva i-a îndrumat să meargă afară din oraș la peștera lui David, transformată în adăpost pentru vite. Iosif cunoștea bine aceste locuri, așa că se îndreptară spre peșteră. Ce găsesc aici? O iesle pentru hrana vitelor, paie, murdărie de animale amestecată cu iarbă uscată, păianjeni, frig, întuneric…

Iosif face un așternut din fânul găsit în iesle. Maria se întinde obosită de cei 150 kilometri parcurși de la Nazaret la Betleem. Un opaiț slab aruncă raze timide în jur. Se apropie miezul nopții… natura freamătă, stelele pe cer sunt mai strălucitoare… o mare așteptare… așteptare de veacuri… Deodată grajdul se umple de o lumină, o lumină cerească; îngerii cântă… un mic scâncet se aude, se naște un copil fără dureri, este Fiul lui Dumnezeu, atât de mult așteptat… lumina dispare, în jur se întinde întunericul, frig, sărăcie, miros infect, singurătate… Să fie cu adevărat acesta Fiul lui Dumnezeu…?

Din grajdul întunecat, lipsit de orice confort, vor țâșni oceane de lumină, de dragoste, de pace, care vor transforma lumea antichității păgâne.

Cristos, Mântuitorul lumii, se naște dintr-o femeie simplă din Nazaret, din Fecioara aria, căreia Îngerul i-a zis: „Și iată vei concepe și vei naște fiu, și vei chema numele lui Isus. Acesta va fi mare și Fiul celui Preaînalt se va chema … și împărăția lui nu va avea sfârșit”. [6]

La Betleem îngerii au fost aceia care au vestit mai întâi nașterea Mântuitorului și au prevestit programul său sfânt prin cântecul: „Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună învoire”. [7]

Acest adevăr că Împărăția lui Cristos nu va avea sfârșit îl demonstrează istoria de peste 2000 de ani! Este cea mai mare împărăție din istoria omenirii. Copilul Isus, născut în peștera din Betleem, a adus mântuirea. A curățit lumea de superstiții și o conduce la Dumnezeul cel adevărat. În locul urii a adus iubirea și iertarea. A ridicat femeia la demnitatea sa și a sfințit familia, iar pe copii și pe bătrâni i-a ocrotit, a inițiat cultura și civilizația creștină.

Iubiți credincioși,

Isus Cristos nu s-a născut numai o singură dată la Betleem, ci a făcut mai mult pentru om, căci El se naște la fiecare Sfântă Liturghie pe toate altarele lumii. S-a făcut prizonier al dragostei și ne așteaptă mereu. Să nu rămânem indiferenți față de El; să avem credința neclintită că El este cu noi, ne privește și ne iubește. Să nu-i refuzăm dragostea și afecțiunea noastră.

Acum, de sărbătoarea Crăciunului, nici nu ne-am putea imagina ieslea de la Betleem fără Maica Domnului, care este și Mama noastră. Pentru o clipă să facem tăcere în jurul nostru… să îngenunchem împreună cu păstorii în fața ieslei și să-i oferim Pruncului Isus viața noastră, tot ce avem și tot ce suntem, iar Sfânta Fecioară să ne ia sub ocrotirea și grija Sa de mamă iubitoare.

*
* *

În încheiere doresc să mai adaug că datoria noastră de buni creștini ne obligă să avem dragoste față de Dumnezeu și față de aproapele nostru. Pentru mulți din semenii noștri, Crăciunul nu este o sărbătoare luminoasă așa cum s-ar cuveni: din cauza lipsurilor mulți nu au ce mânca, nu au cu ce să-și trateze neputințele fizice și se confruntă și cu alte suferințe. În această situație se impune intervenția noastră; să venim în ajutorul semenilor noștri. Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, de pie memorie, ne spune: „Nimeni nu este atât de sărac ca să nu aibă nimic să dea și, pe de altă parte, nimeni nu este atât de bogat să nu aibă nimic de primit”. În mod sigur, primul loc îl ocupă rugăciunea, iar Dumnezeu este cel care dă darul.

Împreună cu întreaga lume creștină să ne înălțăm sufletele spre cele cerești și împreună cu cetele îngerești să cântăm: „Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună învoire”.

Cu aceste gânduri și cu părintească dragoste adresez fiecăruia dintre dumneavoastră urarea de a petrece Sfânta Sărbătoare a Crăciunului și Anul Nou 2009 cu adevărată pace, bucurii, sănătate și belșug de haruri.

Sărbători fericite!

Cu arhierești binecuvântări,

ALEXANDRU
Episcop de Lugoj

Dată la Reședința Noastră Episcopală din Lugoj
la Praznicul Nașterii Domnului 2008

Însemnare: Această pastorală se va citi în fiecare biserică parohială la Sfânta Liturghie din prima zi de Crăciun, iar în filii a doua zi.

Note:
1 Isaia 54, 8.
2 Geneza 1, 26.
3 Ioan 3, 16.
4 2 Petru 1, 4.
5 2 Corinteni 8, 9.
6 Conform Luca 1, 31-33.
7 Luca 2, 14.

Autor: PS Alexandru Mesian
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 15.12.2008
Publicarea pe acest sit: 15.12.2008
Etichete: , ,

Faci un comentariu sau dai un răspuns?