Pastorala de Crăciun a PS Ioan Şişeştean

CUVÂNT PASTORAL DE SĂRBĂTOAREA
NAȘTERII DOMNULUI 2008

„Iată, bucurie mare vă vestesc pentru tot poporul: Vi s-a născut astăzi mântuitor,
în cetatea lui David, care este Cristos Domnul. Și acesta vă va fi semnul:
veți găsi un prunc înfășat și culcat în iesle”.
(Luca 2, 10-12)

Iubiți frați în Cristos,

Vestea pe care îngerul a dat-o păstorilor, cu mai mult de două mii de ani în urmă, se reînnoiește și pentru noi astăzi, căci Cel promis de Dumnezeu protopărintelui nostru Adam, așteptat cu un dor nemărginit de patriarhi, prevestit cu tărie de profeți coboară din cer, din sânul Tatălui, la noi pe pământ, născându-se dintr-o fecioară, prin lucrarea Spiritului Sfânt. Sărbătoarea Crăciunului cuprinde în sine: Misterul Verguriei de-a pururi a Preacuratei Fecioare Maria; Misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu, „care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a făcut om”; Misterul Răscumpărării, „vi s-a născut astăzi Mântuitor”.

Prin întruparea sa, Fiul lui Dumnezeu acceptă condiția umană, așa cum este ea, afară de păcat, se face asemenea nouă, pentru a ni se oferi model în împlinirea voinței lui Dumnezeu. Se naște copil mic în condiții vitrege, pline de neajunsuri, într-o peșteră rece, întunecoasă, în compania ființelor necuvântătoare. Ce golătate, ce sărăcie! Fără casă – doar o peșteră, fără așternut – doar o iesle cu paie, fără haine – doar niște scutece improvizate. „Acesta va fi semnul: veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle”. La treizeci de ani, acest copil, devenit bărbat, va spune ceea ce era potrivit să spună în prima zi: „Vulpile își au vizuinile lor, păsările cerului cuiburile lor, dar Fiul Omului nu are unde să-și plece capul” (Luca 9, 58). Sfântul Bernard merge cu reflecția și mai departe, meditând asupra misterului Crucii: „sărac la naștere, mai sărac în viață, cel mai sărac pe cruce”. „Dar sărăcia e o mare virtute, iar omul nu cunoaște valoarea ei”, spune același sfânt.

Îngerul ce se arată păstorilor, îi invită la bucurie: „iată vă vestesc o bucurie mare, care va fi la tot poporul” (Luca 2, 10). Acest miracol nemaipomenit i-a scos pe păstori din inerție, din monotonia cotidiană. „Să mergem la Betleem și să vedem lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a arătat”. Efortul le-a fost răsplătit cu multă generozitate de Cel ce nu se lasă egalat, că iată, „au aflat pe Maria, pe Iosif și pruncul culcat în iesle”…, după cum le zisese îngerul Domnului. Nimeni nu le-a mai făcut nici o descoperire, nu le-a dat nici o lămurire, ci din contră: „Maria păzea cuvintele acestea, cumpănindu-le în inima Sa” (Luca 2, 19).

Această tânără mamă nu se deosebește cu nimic de toate mamele din lume, acest bătrân, înaintat în vârstă, acest copil plăpând și neajutorat, nu aveau nimic ieșit din comun, nu se deosebeau cu nimic de restul muritorilor de rând – dacă nu sărăcia lor constituie o diferențiere – dar pentru păstori, precum și pentru magii de mai târziu, n-a constituit o dificultate în a-L recunoaște. Păstorii bucuroși că au găsit pruncul, așa cum le-a vorbit îngerul, inundați de lumina credinței, l-au recunoscut de Mântuitor al lumii, l-au adorat ca pe unicul Dumnezeu, i s-au închinat și i-au oferit daruri din roadele turmei lor.

Câtă satisfacție a misiunii împlinite, cu câtă mulțumire s-au întors la preocupările lor! O, simplitate! O, nevinovăție, bogăție inestimabilă, atât de necesară și atât de rar întâlnită în zilele noastre!

Cristos se naște în lumea plină de mizerii, de neajunsuri, rămânând în aceeași condiție umană până la sfârșitul veacurilor în toți cei abandonați, în toți cei săraci și plini de neajunsuri ai tuturor timpurilor, în toți cei ce primesc cu umilință sărăcia și jugul ei, în cei care-l mărturisesc constant prin cuvânt și pilda vieții trăite până la moarte.

Iubiți frați în Cristos,

Ne este nespus de plăcut, și la acest Crăciun, să ne simțim învăluiți de lumina cerească coborâtă în noaptea sfântă, căci în fața conștiinței noastre ne apare din nou icoana dulce a copilăriei, ce ne transpune în Betleemul vieții noastre, chiar dacă suntem la o vârstă venerabilă.

Ne este nespus de plăcut când familia se reunește, când prietenii ne colindă, când se împart cadouri, substanțiale sau simbolice, dacă nu cumva, pentru mulți dintre noi, rămâne o amintire plăcută și trecută în nostalgia timpurilor apuse.

Și totuși, sărbătoarea Crăciunului rămâne pentru toți oamenii sărbătoarea bucuriei nemărginite, căci Dumnezeu a coborât la noi, ne-a cercetat cu harul său, ni s-a oferit pe sine ca cel mai de preț cadou. Așadar, la sărbătoarea Nașterii Domnului nimeni nu este neîndreptățit, nimeni nu mai este sărac, cu toții îl posedăm pe Dumnezeu cel întrupat, bunul cel mai de preț. Acest bun, cel mai de preț, îl vom găsi de-a pururi în Betleemul inimilor noastre, locul întâlnirii noastre cu Isus. El ne așteaptă mereu în Betleemul altarelor din bisericile noastre, pentru a ne copleși cu bogăția harurilor Sale. Aici, mereu îl vom putea adora, îi vom putea oferi în dar ceea ce așteaptă de la noi: inima noastră, „frântă și smerită”, în care, așa cum s-a născut odată în iesle, se naște zilnic pe altarele bisericilor și constant de-a pururi în inimile noastre. Aici, în continuă conversație cu Isus Cristos, avem siguranța vieții trăită în har, succes în lupta noastră împotriva dușmanilor văzuți și nevăzuți, speranța mântuirii și împărtășirea fericirii de a-l vedea de-a pururi față la față.

Iubiți frați în Cristos,

În zi de înălțătoare bucurie, ocazionată de sărbătoarea Nașterii lui Cristos, când „cerul și pământul în cântări răsună, îngeri și oameni cântă împreună”, să ne alăturăm și noi acestor mesageri și cu inimă curată și suflet înflăcărat în a-l preamări pe Dumnezeu, să cântăm „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bună învoire”.

Fie ca Pruncul Isus, venit printre noi în ieslea din Betleem, să vă umple sufletul de pace și de bucurie, iar în Noul An 2009 Dumnezeu să vă copleșească cu harurile și binecuvântările Sale.

Crăciun fericit și sărbători luminate vă dorește tuturor, Episcopul vostru

+ Ioan

Pastorală dată în reședința noastră
din Baia Mare, la 25 decembrie 2008,
în al cincisprezecelea an al episcopatului Nostru