Pastorala de Crăciun a PF Lucian Mureşan

Pastorala la Sărbătoarea Nașterii Domnului

Preacucernici frați preoți,
Iubiți fii sufletești,

Cristos se naște, măriți-L!

Iată-ne iarăși în fața ieslei unde Fiul lui Dumnezeu se naște. Departe de orice închipuire sau așteptare omenească, mântuirea pe care ne-o pregătește Cel de sus este aceea care sosește prin slăbiciunea Fiului Său, una cu noi în dorința Sa de a ne urca în mărirea cerească a Preasfintei Treimi. Cu toții trebuie să ne regăsim bucuria mântuirii în simplitatea și sărăcia mijloacelor Familiei sfinte aflate pe drumuri. De la această simplitate și de la slăbiciunea pe care Dumnezeu o alege putem să inspirăm sentimentele noastre de credință acum, de sărbătoarea Nașterii Domnului.

Cristos, din ceruri, întâmpinați-L!

Dumnezeu coboară la noi. Cuvântul Tatălui om se face pentru a noastră mântuire. Am trăit Postul ca sfântă așteptare, întărindu-ne prin frământarea care a zidit-o în suflete cu speranța ca ochii noștri să contemple măsura nouă a luminii zidite de Dumnezeu. Această fulgerare pe cerul întunecat al istoriei a cucerit lumea pas cu pas din rătăcirile sale.

În viața fiecăruia din noi există clipe de mare strălucire ce alungă noaptea și pe care le privim ca pe niște întâlniri. În drumul Damascului, persecutorul pornit după creștini se pomenește dintr-o dată cu Mântuitorul. Această lumină l-a orbit, deschizându-i omului ochii spre o cu totul altă realitate, iar Saul a început o viață nouă.

Biserica întreagă, la Roma, în jurul Sfântului Părinte și a arhiereilor din lumea întreagă a poposit recent în jurul Sfintei Scripturi. Într-un an dedicat Apostolului neamurilor, cu atât mai mult, roadele unei cugetări profunde asupra noastră prin ascultarea și trăirea Evangheliei, felul prin care Dumnezeu lucrează cu fiecare dintre noi, ne aduce în fața realității sărace a vieții, a acelui puțin din cât am permis să rodească talanților primiți de sus. A coborî în lumina Stelei de pe cerul Viflaimului în întunericul propriei conștiințe este de mare folos acum în fața Pruncului Isus, fiindcă oricând minunile evangheliei se pot repeta dacă avem credință. Viața adevărată se ancorează nu pe viziuni sau minuni, ci pe primirea luminii Cuvântului lui Dumnezeu. Generozitatea unui suflet ca cel al sfântului Pavel, câștigat de Dumnezeu din robia prejudecăților care îl făceau pe apostol persecutor, aduce laudă și cântă Cerului pentru că fără merite primește harul mântuirii. Această întâlnire l-a deschis pentru totdeauna pe Saul din Tars la adevărul Domnului și i-a insuflat zelul de a-L predica până la capătul lumii pe Cel care s-a deșertat pe Sine spre a se naște din Fecioară, chip de om luând pentru a noastră mântuire.

Cristos pe pământ, înălțați-vă!

Dumnezeu ne lasă puterea slăbiciunii în Sfânta Cuminecătură astfel ca să ne facă una cu trupul măririi Sale. De fiecare dată când creștinii se reunesc pentru Sfânta Liturghie retrăiesc în chip viu acest elogiu al slăbiciunii Domnului care încă ne mai smintește. Fiul Tatălui se lasă pus pe cruce, iar dacă drumul descris de înfrângerea Sa de pe Calvar ne tulbură, este semn că viețile noastre nu se pot reînnoi decât de la Cristos. Împărtășirea cu Domnul este o înălțare spre Taina Sfintei Treimi pentru care am fost zidiți.

A ne înălța înseamnă să ne ancorăm în Cristos fiindcă în coborârea Sa spre noi, Mântuitorul ne va ridica la Sine. Să folosim cu înțelepciune timpul vieții fiindcă este darul Domnului. Ca buni credincioși să încercăm a-l trăi cu dorința de bine, în speranța conversiunii, astfel ca lumina lui Cristos să pătrundă prin noi și cât mai mult în conștiința semenilor noștri. Măreață e lucrarea binelui oricât de mic ar fi, fiindcă prezența sfântă care îl inspiră și lucrează schimbându-ne pe noi, transfigurează în acest fel toată creația.

Iubiți credincioși,

Cuvântul nostru de Nașterea Domnului dorește să Vă întărească mai ales în speranță. Vă suntem aproape și Vă încurajăm spre a afla bucuria de a înfrunta neputința în încredințarea în mâinile și voința Domnului.

„Veselitu-ne-am, pentru zilele în care ne-ai umilit; pentru anii în care am văzut rele!” (Ps. 89,17). În acest sens trebuie să recitim aniversarea celor 60 de ani de la începerea persecuției. Dacă amintim jertfa, care se consumă și azi, este doar pentru a-L preamări pe Dumnezeu. Meritele harurilor Sale ni s-au transmis nu pentru vanități trecătoare, ci pentru că lucrarea Sa cerească are nevoie de apostoli. Este o lucrare care, pentru a rămâne rodnică, trebuie să părăsească recunoașterile sau premierile lumești. Acest drum nu poate fi dus decât cu seninătate fiindcă Dumnezeu rămâne Stăpânul a toate. Strălucirea luminii Sale are rost cu adevărat numai într-un întuneric din care omului îi este imposibil să revină fără razele cerului. Pentru aceasta bucuria din fața ieslei Domnului izvorăște din această recunoaștere a slăbiciunii. Nu în sensul căderii în păcat, ci, așa cum spunea sfântul Pavel, slăbiciunea care îi permite lui Dumnezeu să aibă libertate deplină în alegerile și lucrul nostru: „Risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor, i-a dat jos pe cei puternici de pe tronuri, și a înălțat pe cei smeriți”(Lc 1, 51-52).

Ca să fim buni creștini rugăciunea noastră însoțește închinarea orbului în fața Fiului lui Dumnezeu cu suspinul vameșului din pildă: miluiește-mă pe mine păcătosul. Primește lumina acela care o caută cu stăruința păcătosului nevoiaș după iertarea și vindecarea Cerului. Atunci lumina are rostul ei de a înfrânge întunericul. O făclie strălucește în întuneric și nu este cuprinsă de el. Chiar și în noaptea vremurilor noastre, în lepădarea de viață și de moralitate, puterea Cerului poate străluci în simplitatea încrederii oricărei persoane care se roagă. Nimeni nu ne împiedică să facem binele, fiindcă nimic nu poate despărți de dragostea lui Cristos. Mai mult, înmulțirea rugăciunii în familii, în parohii, aduce nu numai schimbarea istoriei, dar și certitudinea că lumina nu ne poate fi niciodată confiscată.

Nu trebuie să ne temem nici dacă întâlnim dispreț față de opera și lucrarea istorică a înaintașilor noștri. Mântuitorul le-a spus doar ucenicilor că vor păși cu toții pe urmele Sale. De aceea și nouă, iarăși, la peștera Viflaimului, ne este reamintită chemarea de a alege calea adevărului prin renunțarea la fățărnicie și părăsirea acelor mângâieri trecătoare pe care această lume le propune.

Dragii mei,

A subscrie adevărului înseamnă adesea să ne simțim singuri precum Maica Binecuvântată și Dreptul Iosif pe drumul Viflaimului în noaptea Crăciunului. „Domnul este luminarea mea și mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieții mele; de cine mă voi înfricoșa?”(Ps. 26,1-2). Dialogul cu dragostea lui Dumnezeu peste lume pornește însă din întâlnirea și recunoașterea aproapelui nostru așa cum este el. Răbdarea cu care primim această realitate ne va inspira speranța pentru a mărturisi despre Dumnezeu fără să judecăm lumea sau să ne pierdem cu firea în fața ei. Uitarea istoriei la care asistăm cu preocupare, devine tulburătoare în lumea pe care o înfruntăm prin credință.

Cu toate acestea, semenii noștri nu sunt mijloace de care ne folosim ca să ne facem loc în viață, ci frații care au nevoie de ajutorul nostru și-l așteaptă. Binele nu se arată niciodată în funcție de nevoia noastră, ci de așteptările celorlalți, de suspinurile lor, adesea incomode, dar care ne obligă să ieșim la împărtășire. Iar împărtășirea îl arată prezent pe Fiul lui Dumnezeu.

Toți suntem mădulare ale Aceluiași Trup, care este Cristos. Să nu Vă temeți să intrați într-o sfântă confruntare fiindcă numai în Biserică putem gusta deja Împărăția cerească! Cum să învățăm să fim una dacă nu recunoaștem misiunea de a ne oferi mărturia pentru această veșnicie care ne mobilizează spre victoria binelui și în societatea omenească? Ambițiile se slujesc de fățărnicie pentru a obține putere, pe când ucenicul este chemat la transparență și simplitate. Ceea ce suntem va fi auzit cu siguranță mult mai bine decât ceea ce spunem. Cristos ne învață că putem trăi Împărăția încă de pe acest pământ, ori cel care caută această Împărăție cu prioritate, va primi însutit toate lucrurile de care are nevoie în această viață. „Încredințează Domnului grija ta, și El te va hrăni!” (Ps. 54,25). Lumânarea nu se preocupă cum anume arde. Odată ce este aprinsă ea oferă lumină în jur.

Frumusețea sau noblețea lucrurilor pe care le căutăm se regăsește în conștiința acelor oameni de caracter, de care e plină istoria și lucrarea Bisericii, care nu încetează să creadă, până și în vremuri de restriște, că libertatea este și rămâne Adevărul. Libertatea fără această garanție este temnița conștiinței. Orice generație are greutățile sale, dar meritele îi sunt date prin har ca răspuns la constanța alegerii căutării și împlinirii voinței Domnului. Adevărul dragostei Sale, a Celui ce se face Prunc mic și neajutorat pentru a noastră mântuire, este izvorul bucuriei inimilor noastre. Ridicați ochii spre cer, spre tainele Domnului unde Veți găsi alinare în toate!

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, binecuvântata Fecioară Maria, ne este pururi aproape cu ascultarea Sa în fața Cerului și puterea rugăciunii Sale de Maică. O fericim alături de toate neamurile pentru fidelitatea dragostei Sale pentru noi, pentru stăruința cu care ne invită să aflăm pacea și împăcarea dintre noi la ieslea unde și-a așezat Pruncul, Fiul Tatălui din vecie.

Iubiți fii sufletești,

Din fața acestei iesle, dimpreună cu Preasfinția Sa Mihai, episcop auxiliar al Mitropoliei Blajului cu sediul la București, și cu Preasfinția Sa Vasile, episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, închinându-ne împreună cu Voi toți în fața Mântuitorului, Vă asigur de părinteasca rugăciune, însoțindu-Vă cu arhiereasca binecuvântare spre pace și seninătate în noul an care se apropie. Lumina stelei Domnului, admirată de simplitatea păstorilor și înțelepciunea magilor, să strălucească în întunericul din noi, să înfrângă noaptea fiecărui suflet credincios, care se ridică cu încredere după fiecare cădere și pornește mai departe cu Cristos!

Tuturor sărbători sfinte cu depline mângâieri și bucurii!
Nașterea Domnului să fie de folos!

+ LUCIAN
Arhiepiscop Major