Pastorala de Crăciun a IPS Ioan Robu

Scrisoare Pastorală cu ocazia sărbătorii
Nașterii Domnului nostru Isus Cristos

Crăciun 2012

Îi mulțumim Domnului că încă o dată ne este dat harul să ascultăm vestea plină de bucurie a Crăciunului: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul Său, unul născut” (In 3,16), pentru a ne da demnitatea de a fi fiii săi. De aceea, „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (In 1,14).

Sfântul Augustin spune că „Fiul lui Dumnezeu, El, prin care toate s-au făcut, a devenit creatură” (Discursuri, 229, H.i). „În mod liber s-a născut pentru noi în timp, ca să ne introducă în veșnicia Tatălui. Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să devină Dumnezeu… A căzut omul, dar a coborât Dumnezeu… Omul a căzut din cauza mândriei, Dumnezeu a coborât cu harul” (Discursuri, 13). Cuvântul făcut trup a venit în noi și printre noi, pentru ca noi să devenim „părtași ai naturii divine” (2 Pt 1,4). „Nașterea lui Cristos, spune Sfântul Petru Crisologul, este sacramentul iubirii sale care-i mântuiește pe oameni… Creatorul în creatură și Dumnezeu în timp: este o onoare pentru creatură, fără să fie o dezonoare pentru creator” (Cuvântări, 148). O știm sau nu, o vrem sau nu, Fiul care s-a făcut om a pus divinul în omenesc, veșnicia în timp, absolutul în mărginit, lumina în umbră. Celor care îl primesc pe Isus, adică celor care răspund cu recunoștință la acest mare dar, le dă puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu” (In 1,12). „El este «chipul nevăzutului Dumnezeu» (Col 1,15); El este Omul desăvârșit care le-a redat fiilor lui Adam asemănarea cu Dumnezeu, deformată începând cu primul păcat. Cum în El natura umană a fost asumată fără a fi nimicită, prin însuși acest fapt ea a fost înălțată și în noi la o demnitate sublimă. Căci, prin Întrupare, însuși Fiul lui Dumnezeu s-a unit într-un fel cu orice om. Născut din Maria Fecioara, s-a făcut cu adevărat unul dintre noi, asemănător nouă întru toate, afară de păcat” (Gaudium et spes, 22).

Prin Întrupare, Isus a intrat în istoria fiecăruia dintre noi; El locuiește în istoria noastră, este cu noi, în noi.

A sărbători Crăciunul înseamnă a învăța să crezi că orice faptă a noastră, oricât de mică, prin iubire, poate să se îndumnezeiască și că orice clipă poate să devină purtătoare de veșnicie. În lumina Crăciunului nimic nu poate fi considerat mic și neînsemnat. Totul devine oportunitate de a primeni și de a întări comuniunea noastră cu Dumnezeu, cu aproapele nostru și cu noi înșine. Legătura care-l unește pe Fiul lui Dumnezeu făcut om cu fiecare ființă umană este atât de profundă, încât El afirmă „Adevăr vă spun: tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi-ați făcut” (Mt 25,40).

Devenind unul dintre noi, Cristos ne-a făcut frați și fii ai aceluiași Părinte, membri ai familiei lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup omenesc este solidar cu noi și cu limitele noastre, cu durerile și sărăcia noastră. Sfântul Grigore din Nazianz observă „Acela care te poate îmbogăți, iată că devine sărac; se supune într-adevăr mizeriei trupului meu, pentru ca să mă ajute să obțin bogăția divinității. Cel care este plin, se golește de toate, privându-se de propria mărire, ca eu să devin părtaș al plenitudinii sale. Ce mare bogăție a bunătății! Ce lucrare tainică mă cuprinde!” (Cuvântări, 38,13). Așadar, și durerea, oricum ar fi ea, tocmai pentru că este pătrunsă de prezența lui, pentru că El este alături de noi, poate fi înfruntată sau suportată în așa fel încât să devină izvor de viață, de unitate și de pace.

Și dureri sunt destule! Cine nu știe că mulți oameni trec prin momente grele: salarii sau pensii mici, locuri de muncă nesigure, locuri de muncă pierdute, singurătate, boală, doliu, conflicte în familie, nesiguranța zilei de mâine și câte altele! În sărăcia Betleemului, Isus venind în lume ca om adevărat și Dumnezeu adevărat, ia asupra sa tot ce ne apasă, luminându-ne întunericul, mângâindu-ne cu iubirea sa fără margini. Primii care au simțit acest rod al prezenței lui Isus (în peștera din Betleem) au fost Maria și Iosif. Iată ce ne spune Sfântul Luca în Evanghelia sa: „Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască și l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei” (Lc 2,6-7).

„Nu era loc de găzduire pentru ei”. Comentând aceste cuvinte, actualul Papă Benedict al XVI-lea scrie în ultima sa carte, intitulată Copilăria lui Isus: „Meditarea în credință, a unor astfel de cuvinte a găsit în această afirmație un paralelism interior cu acele cuvinte, cu adânci înțelesuri, exprimate de Prologul Sfântului Ioan: «A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit » (In1,1). Pentru Mântuitorul lumii, pentru Cel prin care toate au fost create (Col 1,16) nu este loc de găzduire. «Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde să-și rezeme capul» (Mt 8,20). Cel care a fost răstignit în afara porților orașului (Evr 13,12), s-a născut tot în afara porților orașului. Acest lucru trebuie să ne dea de gândit, trebuie să ne arate că în persoana lui Isus Cristos și în învățătura sa avem de-a face cu o răsturnare de valori. Încă de la naștere El nu face parte din cercurile care, conform lumii, sunt importante și puternice. Însă tocmai acest om lipsit de importanță și fără putere se arată a fi cu adevărat Cel puternic, Cel de care, în cele din urmă, toate depind. A ieși din ceea ce toți gândesc și vor, face parte din starea de a fi creștini: a ieși din criteriile dominante pentru a intra în lumina adevărului privitor la existența noastră și cu această lumină să ajungem pe calea cea dreaptă”.

Cât ne privește pe fiecare dintre noi, să ne întrebăm, în definitiv, ce trebuie să schimbăm în viața noastră, așa încât să avem inimile deschise, ca acolo să-și găsească găzduire Isus care a venit, vine și va veni.

O rugăm pe Maica lui Dumnezeu și Mama noastră să mijlocească pentru noi harul unei priviri luminate de credință, pentru a descoperi cu uimire mereu nouă că Isus este cu adevărat „Dumnezeu cu noi”. Nimic nu va mai fi ca înainte și totul va deveni motiv de bucurie dacă în acest Crăciun vom observa mai bine, încă o dată, că Domnul ne stă alături cu gingășia sa fără margini, că ne însoțește cu o fidelitate de nezdruncinat, că ne iubește într-o măsură infinit mai mare decât ne putem închipui, că ne ajută cu o putere care întrece orice obstacol, „căci la Dumnezeu nimic nu este imposibil” (Lc 1,37).

Tuturor credincioșilor, persoanelor consacrate, preoților și oamenilor de bunăvoință, vă doresc un Crăciun bogat în haruri și un An Nou binecuvântat! La mulți ani!

Ioan ROBU
Arhiepiscop Mitropolit de București

Autor: IPS Ioan Robu
Copyright: ARCB.ro
Publicarea în original: 19.12.2012
Publicarea pe acest sit: 19.12.2012
Etichete: ,

Lasă un răspuns