Mesajul Papei adresat directorului general al FAO

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat directorului general FAO
cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației 2019
Vatican, 16 octombrie 2019

Excelenței Sale domnul Qu Dongyu
director general al FAO

Ziua Mondială a Alimentației face ecou în fiecare an la strigătul atâtor frați ai noștri care continuă să îndure tragediile foamei și malnutriției. De fapt, în pofida eforturilor făcute în ultimele decenii, Agenda 2030 pentru dezvoltarea sustenabilă rămâne un program de realizat în mult părți ale lumii. Pentru a răspunde la acest strigăt al omenirii, tema propusă anul acesta de FAO: „Acțiunile noastre sunt viitorul nostru. O alimentație sănătoasă pentru o lume #FoameZero”, evidențiază distorsionarea binomului hrană-nutriție.

Vedem cum hrana încetează să fie un mijloc de subzistență pentru a deveni un canal de distrugere personală. Deci, în fața celor 820 de milioane de persoane înfometate, avem pe celălalt taler al balanței aproape 700 de milioane de persoane supraponderale, victime ale obiceiurilor alimentare greșite. Aceștia nu mai sunt pur și simplu emblematici ai dietei „popoarelor opulenței” (cf. Paul al VI-lea, Enciclica Populorum progressio, 3), ci încep să locuiască și în țări cu venit scăzut, unde se continuă să se mănânce puțin și rău, copiind modele alimentare din zonele dezvoltate. Din cauza malnutriției, patologiile legate de opulență pot să derive fie dintr-un dezechilibru „prin exces”, ale cărui efecte sunt adesea diabet, boli cardiovasculare și alte forme de boli degenerative, fie dintr-un dezechilibru „prin lipsă”, documentat de numărul crescând de morți de anorexie și bulimie.

Deci este necesară o convertire a modului nostru de a acționa și nutriția este un important punct de plecare. Trăim grație roadelor creației (cf. Ps 65,10-14; 104,27-28) și acestea nu pot să fie reduse la simplu obiect de folosire și de stăpânire. Pentru acest motiv, tulburările alimentare se pot combate numai cultivând stiluri de viață inspirate dintr-o viziune recunoscătoare a ceea ce ne este dat, căutând cumpătarea, moderația, abstinența, stăpânirea de sine și solidaritatea: virtuți care au însoțit istoria omului. Este vorba de a ne întoarce la simplitate și la sobrietate și de a trăi fiecare moment al existenței cu un spirit atent la nevoile celuilalt. Astfel vom putea consolida legăturile noastre într-o fraternitate care să tindă la binele comun și să evite individualismul și egocentrismul, care produc numai foame și inegalitate socială. Un stil de viață care ne va permite care ne va permite să cultivăm un raport sănătos cu noi înșine, cu frații noștri și cu ambientul în care trăim.

Pentru a asimila această formă de viață, familia are un loc principal și pentru aceasta FAO a dedicat atenție deosebită tutelării familiei rurale și promovării agriculturii familiale. În cadrul familial, și grație sensibilității feminine și materne, se învață să se bucure de roadele pământului fără a abuza de ele și se descoperă cele mai bune instrumente pentru a răspândi stiluri de viață care respectă binele personal și colectiv.

Pe de altă parte, interdependența actuală dintre națiuni poate ajuta să se pună deoparte interesele particulare și să se favorizeze încrederea și relația de prietenie dintre popoare (cf. Compendiu de Doctrină Socială a Bisericii, 482). Doresc ca tema de anul acesta să ne ajute să nu uităm că există unii care însă se hrănesc în mod mai puțin sănătos. Este crud, nedrept și paradoxal ca, în ziua de astăzi, să fie hrană pentru toți și, totuși, nu toți pot să aibă acces la ea; sau ca să existe regiuni din lume în care hrana este irosită, se aruncă, se consumă în exces sau este destinată pentru alte scopuri care nu sunt alimentare. Pentru a ieși din acest iureș, trebuie promovate „instituții economice și programe sociale care să le permită celor mai săraci să aibă acces în mod obișnuit la resursele de baze” (Enciclica Laudato si’, 109).

Lupta împotriva foamei și malnutriției nu va înceta până când va prevala exclusiv logica pieței și se va căuta numai profitul cu orice preț, reducând hrana la simplu produs de comerț, supus speculei financiare și distorsionându-i valoarea culturală, socială și puternic simbolică. Prima preocupare trebuie să fie mereu persoana umană, în special cei cărora le lipsește hrana zilnică și care cu greu reușesc să se ocupe de relațiile familiale și sociale (cf. ibid., 112-113). Când persoana umană va fi situată în locul care-i revine, atunci operațiunile de ajutor umanitar și programele de dezvoltare vor avea un impact mai mare și vor da rezultatele sperate. Nu putem uita că ceea ce acumulăm și irosim este pâinea săracilor.

Domnule director general, acestea sunt câteva reflecții pe care doresc să le împărtășesc cu dumneavoastră cu ocazia acestei Zile, în timp ce îi cer lui Dumnezeu să binecuvânteze pe fiecare dintre voi și să facă rodnică munca voastră, în așa fel încât să crească în mod constant pacea în slujba progresului autentic și integral al întregii familii umane.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 16.10.2019
Publicarea pe acest sit: 17.10.2019
Etichete:

Lasă un răspuns