Mesajul Papei adresat adunării generale a Conferinței Spaniole a Călugărilor

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat celei de-a XXV-a adunări generale
a Conferinței Spaniole a Călugărilor (CONFER)
Vatican, 5 noiembrie 2018

Iubiți frați și surori,

Sunt bucuros să vă salut cu ocazia adunării voastre generale, în care celebrați chiar a XXV-a aniversare a Uniunii CONFER masculine și feminine. Acești ani de colaborare strânsă între călugări și călugărițe au fost rodnici, fără îndoială. S-au creat legături de fraternitate, de reciprocitate și de comuniune, fie în îndatoririle proprii ale CONFER fie prin solidaritatea și ajutorul dintre consacrați și consacrate în multe momente și circumstanțe.

Vă invit să privim cu încredere la viitorul vieții consacrate din Spania, conform motoului ales pentru această adunare: „Vă voi da un viitor plin de speranță” (cf. Ier 29,11).

Domnul ne dă speranță cu mesajele sale constante de iubire și cu surprizele sale, care uneori ne pot lăsa dezorientați, însă ne ajută să ieșim din închiderile noastre mentale și spirituale. Prezența sa este de duioșie, ne însoțește și ne angajează. Pentru aceasta spune: „Căci eu știu gândurile pe care le am față de voi…, gânduri de pace, nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o speranță. Voi mă veți chema, veți veni și vă veți ruga la mine, iar eu vă voi asculta. Mă veți căuta și mă veți găsi pentru că mă veți căuta din toată inima voastră. Mă voi lăsa găsit de voi… și vă voi întoarce din captivitatea voastră” (Ier 29,11-14). Drumul parcurs drept CONFER are o istorie rodnică, bogată în exemple de dăruire și de sfințenie ascunsă și tăcută. Nu trebuie reduse eforturile pentru a sluji și a însufleți viața consacrată spaniolă, pentru ca să nu-i lipsească amintirea recunoscătoare, nici privirea spre viitor, pentru că nu este îndoială că starea vieții călugărești, fără a ascunde incertitudini și preocupări, este plină de oportunități și chiar de entuziasm, pasiune și conștiință că viața consacrată are sens astăzi.

Biserica vrea profeți, adică bărbați și femei de speranță. Pe bună dreptate unul dintre obiectivele anului vieții consacrate încuraja la „îmbrățișarea viitorului cu speranță”. Cunoaștem dificultățile pe care le trăiește astăzi viața călugărească, precum diminuarea vocațiilor și îmbătrânirea membrilor săi, probleme economice și provocarea internaționalității și globalizării, primejdiile relativismului, marginalizarea și irelevanța socială…; dar în aceste circumstanțe se înalță speranța noastră în Domnul, unicul care ne poate ajuta și mântui (cf. Scrisoarea apostolică A tutti i consacrati in occasione dell’Anno della Vita Consacrata, 21 noiembrie 2014, nr. 3). Această speranță ne face să-i cerem Stăpânului secerișului să trimită lucrători în secerișul său (cf. Mt9,38), și să lucrăm în evanghelizarea tinerilor pentru ca să se deschidă la chemarea Domnului. Aceasta este o mare provocare: a sta alături de tineri pentru a-i contagia cu bucuria Evangheliei și cu apartenența la Cristos. Este nevoie de călugări îndrăzneți, care să deschidă drumuri noi și să prezinte problema vocațională ca opțiune fundamentală creștină. Fiecare etapă din istorie este timp al lui Dumnezeu, și etapa noastră, pentru că Duhul său suflă unde vrea, cum vrea și când vrea (cf. In 3,8). Orice moment și circumstanță se poate transforma într-un „kairos”, trebuie să fim atenți să-l recunoaștem și să-l trăim ca atare.

Maria, Mama noastră, care „păstra toate acestea meditându-le în inima sa” (Lc 2,19), ne va ajuta să contemplăm și să privim tot ceea ce nu înțelegem din momentul actual, primindu-l, așteptând un viitor care, deși diferit, va continua să fie rodnic pentru viața consacrată.

Viața consacrată umblă în sfințenie. Drept călugări trebuie să ne chinuim, să ne dăruim și să ne trudim trăind faptele de milostenie, care sunt programul vieții noastre (cf. Exortația apostolică Gaudete et exsultate, nr. 107). Nu este vorba de a fi eroi nici de a ne prezenta altora ca modele, ci de a fi cu aceia care suferă, a însoți, a căuta împreună cu alții drumuri alternative, conștienți de sărăcia noastră, dar și cu încrederea pusă în Domnul și în iubirea sa fără limite. De aici necesitatea de a reasculta chemarea de a trăi cu Biserica și în Biserică, ieșind din schemele și comoditățile noastre, pentru a fi aproape de situații umane de suferință și de descurajare care așteaptă lumina Evangheliei. Provocările care se prezintă pentru viața călugărească sunt multe astăzi. Realitatea în care trăim cere răspunsuri și decizii îndrăznețe în fața acestor provocări. Timpurile s-au schimbat și răspunsurile noastre trebuie să fie diferite. Vă încurajez să dați răspuns, atât situațiilor structurale care cer noi forme de organizare, cât și necesității de a ieși și a căuta noi prezențe pentru a fi fideli Evangheliei și canale ale iubirii lui Dumnezeu. Viața de rugăciune, întâlnirea personală cu Isus Cristos, discernământul comunitar, dialogul cu episcopul trebuie să fie prioritare în momentul în care se iau decizii. Trebuie să trăim cu îndrăzneală umilă privind spre viitor și în atitudine de ascultare a Duhului; cu El putem să fim profeți ai speranței.

Fie ca Domnul să vă binecuvânteze și Fecioara Maria să vă însoțească și să vă ajute să descoperiți drumul care trebuie urmat. Și, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 05.11.2018
Publicarea pe acest sit: 14.11.2018
Etichete:

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.