Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului

Mesajul Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
cu ocazia celei de a XV-a Zi Mondială a Tineretulu

„Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (In 1,14)

Dragi tineri

1. Acum cincisprezece ani, la sfârșitul anului sfânt al răscumpărării, vă încredințam o cruce mare de lemn, invitându-vă să o duceți în lume, ca semn al iubirii Domnului Isus față de omenire și ca o veste că numai în Cristos mort și înviat există mântuire și răscumpărare. De atunci, susținută de brațe și inimi generoase, ea a străbătut un lung și neîntrerupt pelerinaj prin toate continentele, demonstrând că ea, crucea, călătorește împreună cu tinerii, iar tinerii călătoresc împreună cu crucea.

În jurul „crucii anului sfânt” s-au născut și s-au dezvoltat zilele mondiale ale tineretului, semnificative „momente de oprire” în drumul vostru de tineri creștini, invitație continuă și presantă de fundamentare a vieții pe stânca solidă care este Cristos. Oare cum să nu-l binecuvântăm pe Domnul pentru numeroasele roade trezite în fiecare persoană și în întreaga Biserică de zilele mondiale ale tineretului, care în această ultimă parte de secol au ritmat itinerarul tinerilor credincioși spre noul mileniu?

După ce a străbătut continentele, această cruce revine acum la Roma, purtând cu sine rugăciunea și angajamentul milioanelor de tineri care au recunoscut în ea semnul simplu și sfânt al iubirii lui Dumnezeu față de omenire. Așa cum știți, tocmai Roma va fi aceea care va găzdui Ziua Mondială a Tineretului din anul 2000, în inima marelui jubileu.

Dragi tineri, vă invit să întreprindeți cu bucurie pelerinajul spre această mare întâlnire eclezială, care va fi, pe bună dreptate, „jubileul tinerilor”. Pregătiți-vă să treceți poarta sfântă, conștienți fiind că trecerea prin ea înseamnă reîntărirea propriei credințe în Cristos pentru a trăi viața cea nouă pe care el ne-a dat-o (cf. Incarnationis mysterium, 8).

2. Am ales ca temă pentru Cea de-a XV-a Zi Mondială a voastră fraza lapidară prin care apostolul Ioan exprimă misterul cel preaînalt al lui Dumnezeu făcut om: „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (In 1,14). Ceea ce distinge credința creștină de toate celelalte religii, este certitudinea că omul Isus din Nazaret este Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul făcut trup, cea de-a doua persoană a Trinității care a venit în lume. Aceasta este „convingerea plină de bucurie a Bisericii, de la începutul ei, atunci când cântă ‘marele mister al pietății’: El a fost arătat în trup” (Catehismul Bisericii Catolice, 463). Dumnezeu cel invizibil este viu și prezent în Isus, Fiul Mariei, Theotokos, Mama lui Dumnezeu. Isus din Nazaret este Dumnezeu-cu-noi, Emanuel: cine-l cunoaște pe el îl cunoaște pe Dumnezeu; cine-l vede pe el îl vede pe Dumnezeu; cine-l urmează pe el îl urmează pe Dumnezeu; cine se unește cu el este unit cu Dumnezeu (cf. In 12,44-50). În Isus, născut la Betleem, Dumnezeu se logodește cu condiția umană și devine accesibil, încheind o alianță cu omul.

În apropierea iminentă a noului mileniu, vă reînnoiesc din inimă invitația presantă de a deschide larg porțile lui Cristos, care „tuturor celor care l-au primit le-a dat puterea să devină fii ai lui Dumnezeu” (In 1,12). A-l primi pe Cristos înseamnă a primi de la Tatăl consemnul de a trăi în iubire față de el și față de frați, simțindu-ne solidari cu toți, fără nici o deosebire; înseamnă a crede că în istoria umană, deși marcată de rău și de suferință, ultimul cuvânt îi aparține vieții și iubirii, pentru că Dumnezeu a venit să locuiască între noi, pentru ca noi să putem locui în el.

Prin Întrupare, Cristos s-a făcut sărac pentru a ne îmbogăți cu sărăcia lui, și ne-a dăruit răscumpărarea, care este mai ales rodul sângelui vărsat de el pe cruce (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 517). Pe Calvar „el a luat asupra sa durerile noastre…, a fost străpuns pentru fărădelegile noastre…” (Is 53,4-5). Jertfa supremă a vieții sale, liber consumată pentru mântuirea noastră, stă drept mărturie a iubirii infinite a lui Dumnezeu față de noi. În această privință, apostolul Ioan scrie: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul său unul-născut, pentru ca oricine crede în el să nu moară, ci să aibă viața veșnică” (3,16). L-a trimis să împărtășească în toate condiția noastră, în afară de păcat; l-a „dăruit” total oamenilor, în ciuda refuzului lor încăpățânat și ucigaș (cf. Mt 21,33-39), pentru ca prin moartea sa să le obțină reconcilierea, împăcarea. „În felul acesta, Dumnezeul creației se revelează ca Dumnezeul răscumpărării, ‘fidel față de sine însuși’, față de iubirea lui pentru om și pentru lume, deja revelată în ziua creației… Câtă valoare nu trebuie să aibă omul înaintea ochilor Creatorului, dacă a meritat să aibă un așa de nobil și de mare Răscumpărător!” (Redemptor hominis, 9.10).

Isus a mers în întâmpinarea morții, nedându-se înapoi din fața nici unei consecințe a faptului de „a fi cu noi” ca Emanuel. S-a pus în locul nostru, răscumpărându-ne pe cruce de rău și de păcat (cf. Evangelium vitae, 50). Așa cum centurionul roman, văzând modul în care murea Isus, a înțeles că era Fiul lui Dumnezeu (cf. Mc 15,39), tot așa și noi, văzându-l și contemplându-l pe Cel Răstignit, putem înțelege cine este cu adevărat Dumnezeu, care revelează în el măsura iubirii sale față de om (cf. Redemptor hominis, 9). „Patimă” înseamnă iubire pasionată, care în dăruire nu face calcule: patima lui Cristos este culmea unei întregi existențe „dăruită” fraților pentru a revela inima Tatălui. Crucea, care pare să se înalțe de la pământ, în realitate atârnă din cer, ca o îmbrățișare divină care cuprinde universul. Crucea „se revelează ca fiind centrul, sensul și scopul întregii istorii și al fiecărei vieți umane” (Evangelium vitae, 50).

„Unul a murit pentru toți” (2Cor 5,14): Cristos „s-a dat pe sine însuși pentru noi, oferindu-se lui Dumnezeu ca jertfă de mireasmă plăcută” (Ef 5,2). În spatele morții lui Isus, există un plan de iubire pe care credința Bisericii îl numește „misterul răscumpărării”: omenirea întreagă este răscumpărată, adică eliberată din sclavia păcatului și introdusă în împărăția lui Dumnezeu. Cristos este Domnul cerului și al pământului. Cine ascultă cuvântul său și crede în Tatăl, care l-a trimis în lume, are viața veșnică (cf. In 5,24). El este „mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii” (In 1,29), marele preot care, încercat ca și noi în toate, poate compătimi cu neputințele noastre (cf. Evr 4,14 ș.u.) și, „dobândind plinătatea” prin experiența dureroasă a crucii, a devenit „pentru toți care îl ascultă un izvor de viață veșnică” (Evr 5,9).

3. Dragi tineri, în fața acestor mari mistere fiți capabili să vă înălțați la o atitudine de contemplare. Opriți-vă puțin, pentru a admira extaziați pe noul-născut pe care Maria l-a adus la lumină, înfășat în scutece și așezat într-o iesle: este Dumnezeu însuși venit printre noi. Priviți-l pe Isus din Nazaret, de unii primit iar de alții batjocorit, disprețuit și refuzat: este Mântuitorul tuturor. Adorați-l pe Cristos, Răscumpărătorul nostru, care ne răscumpără și ne eliberează de păcat și de moarte: este Dumnezeul cel viu, izvorul vieții.

Contemplați și reflectați! Dumnezeu ne-a creat pentru a ne împărtăși însăși viața sa; ne cheamă să fim copiii săi, membre vii ale trupului mistic al lui Cristos, temple luminoase ale Duhului iubirii. Ne cheamă să fim „ai săi”: vrea ca toți să fie sfinți. Dragi tineri, să aveți sfânta ambiție de a fi sfinți, așa cum el este sfânt!

Mă veți întreba: dar oare mai este posibil astăzi să fii sfânt? Dacă ar trebui să contăm numai pe resursele umane, acțiunea, pe bună dreptate, ar apărea imposibilă. În realitate, vă cunoașteți foarte bine succesele ca și înfrângerile voastre; știți ce greutăți apasă asupra omului, câte pericole îl amenință și ce consecințe provoacă păcatele sale. Uneori putem fi cuprinși de descurajare și ajungem să ne gândim că nimic nu se poate schimba nici în lume și nici în noi înșine.

Dacă drumul este greu, noi putem totul în acela care este Răscumpărătorul nostru. De aceea, nu vă îndreptați spre alții, ci numai spre Isus. Nu căutați în altă parte ceea ce numai el vă poate da, întrucât „mântuirea nu se află în nimeni altul, căci nu se află sub cer alt nume dat oamenilor prin care să putem fi mântuiți” (Fap 4,12). Împreună cu Cristos, sfințenia – plan divin pentru fiecare botezat – devine realizabilă. Contați pe el; credeți puterii invincibile a evangheliei și puneți-vă credința drept fundament al speranței voastre. Isus călătorește împreună cu voi, vă reînnoiește inima și vă întărește cu puterea Duhului său.

Tineri din toate continentele, nu vă fie teamă să fiți sfinții noului mileniu! Fiți contemplativi și iubitori de rugăciune, coerenți credinței voastre și generoși în slujirea fraților, membre active ale Bisericii și făuritori de pace. Pentru realizarea acestui angajant proiect de viață, rămâneți în ascultarea cuvântului său, scoateți-vă puteri din sacramente, mai ales din Euharistie și Pocăință. Domnul vă vrea apostoli curajoși ai evangheliei sale și făuritori ai unei noi omeniri. De fapt, cum puteți afirma că voi credeți în Dumnezeu făcut om, dacă nu luați poziție împotriva a ceea ce înjosește persoana umană și familia? Dacă aveți credința că Isus Cristos a revelat iubirea Tatălui față de toată creatura, nu puteți să nu depuneți tot efortul pentru a contribui la edificarea unei lumi noi, bazată pe puterea iubirii și a iertării, pe lupta împotriva nedreptății și a oricărei mizerii fizice, morale, spirituale, pe orientarea politicii, economiei, culturii și a tehnologiei în slujirea omului și a dezvoltării sale integrale.

4. Doresc din inimă ca jubileul, de acum la ușă, să reprezinte ocazia propice pentru o curajoasă relansare spirituală și pentru o extraordinară celebrare a iubirii lui Dumnezeu față de omenire. Din întreaga Biserică să se înalțe „imnul de laudă și de mulțumire adus Tatălui, care în iubirea sa nesfârșită ne-a dat să fim în Cristos ‘concetățeni ai sfinților și membri ai familiei lui Dumnezeu’ (Ef 2,19)” (Incarnationis mysterium, 6). Ne întăresc certitudinile exprimate de apostolul Paul: Dacă Dumnezeu nu l-a cruțat pe propriul său Fiu, dar l-a dat pentru noi toți, oare cum nu ne va da orice împreună cu el? Cine ne va despărți de dragostea lui Cristos? În toate evenimentele vieții, inclusiv moartea, putem fi mai mult decât învingători, prin puterea aceluia care ne-a iubit până la moartea pe cruce (cf. Rom 8,31-37).

Misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu și cel al răscumpărării realizate de el pentru toate creaturile constituie mesajul central al credinței noastre. Biserica îl proclamă neîncetat de-a lungul secolelor, înaintând „printre neînțelegerile și persecuțiile lumii, și mângâierile lui Dumnezeu” (Sfântul Augustin, De civitate Dei, 18,51,2; PL 41,614) și-l încredințează tuturor fiilor săi ca pe o comoară prețioasă care trebuie păzită și apărată.

Și voi, dragi tineri, sunteți destinatarii și depozitarii acestui patrimoniu: „Aceasta este credința noastră. Aceasta este credința Bisericii. Și noi suntem fericiți că o putem mărturisi, prin Isus Cristos, Domnul nostru” (Pontificalul roman, Ritualul Confirmațiunii). Îl vom proclama împreună cu ocazia proximei Zile Mondiale a Tineretului, la care sper că veți participa într-un număr mare. Roma este „orașul sanctuar”, unde memoria apostolilor Petru și Paul și a martirilor amintesc pelerinilor de vocația fiecărui botezat. În fața lumii, în luna august a anului viitor, vom repeta profesiunea de credință a apostolului Petru: „Doamne, la cine să mergem? Numai tu ai cuvintele vieții veșnice” (In 6,68), pentru că „tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu!” (Mt 16,16).

De asemenea, și vouă, tinerilor și tinerelor, care veți fi adulții secolului viitor, vă este încredințată „Cartea vieții”, pe care în noaptea de Crăciun a acestui an, papa, trecând primul pragul porții sfinte, o va arăta Bisericii și lumii ca izvor de viață și de speranță pentru cel de-al treilea mileniu. Evanghelia să devină comoara voastră cea mai prețioasă: prin studiul atent și prin primirea generoasă a cuvântului Domnului, veți afla hrană și putere pentru viața de fiecare zi; veți afla motivațiile unei angajări fără încetare în construirea civilizației iubirii.

5. Acum să ne îndreptăm privirea spre Fecioara Mamă a lui Dumnezeu, în cinstea căreia orașul Roma păstrează unul din monumentele cele mai vechi și vestite pe care evlavia poporului creștin i l-a dedicat: bazilica „Sfânta Maria cea Mare”.

Întruparea Cuvântului și răscumpărarea omului sunt strâns legate de Buna-Vestire, când Dumnezeu i-a revelat Mariei planul său și a aflat în ea, tânără ca și voi, o inimă total disponibilă la acțiunea iubirii sale. De secole, pietatea creștină își amintește în fiecare zi, prin recitarea rugăciunii Angelus Domini, de intrarea lui Dumnezeu în istoria omului. Fie ca această rugăciune să devină rugăciunea voastră, meditată zilnic.

Maria este aurora care precede apariția Soarelui dreptății, Cristos, Răscumpărătorul nostru. Prin „da-ul” său, spus la Buna-Vestire, deschizându-se total planului Tatălui, ea a primit și a făcut posibilă întruparea Fiului. Prima dintre ucenici, prin prezența ei discretă, l-a însoțit pe Isus până pe Calvar și a susținut speranța apostolilor în așteptarea învierii și a Rusaliilor. În viața Bisericii, ea continuă să fie mistic aceea care precede venirea Domnului. Ei, care împlinește neîncetat slujirea de Mamă a Bisericii și a fiecărui creștin, îi încredințăm cu încredere pregătirea Celei de-a XV-a Zile Mondiale a Tineretului. Preasfânta Fecioară să vă învețe, dragi tineri, să descoperiți voința Tatălui ceresc referitor la existența voastră. Să vă obțină puterea și înțelepciunea pentru a-i putea vorbi lui Dumnezeu și despre Dumnezeu. Prin exemplul ei să vă stimuleze să fiți în noul mileniu vestitorii speranței, iubirii și ai păcii.

Așteptând să vă întâlnesc în număr cât mai mare în anul viitor la Roma, „vă încredințez lui Dumnezeu și cuvântului său de har, lui, care poate clădi și da moștenirea printre toți cei sfințiți” (Fap 20,32), în timp ce din inimă, cu o mare afecțiune, vă binecuvântez pe toți, împreună cu familiile voastre și cu toți cei dragi ai voștri.

Vatican, 29 iunie 1999, solemnitatea Sfinților Apostoli Petru și Paul
Papa Ioan Paul al II-lea